Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute“. Şpaga, confiscată

Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute“. Şpaga, confiscată

Elena Udrea & Lucian Bute, în 10 iulie 2011. FOTO Mediafax / George Filip

Curtea Supremă a pronunţat, marţi, sentinţa în dosarul „Gala Bute“, în care Elena Udrea a fost judecată, alături de alţi şapte inculpaţi, pentru luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Fostul ministru al Dezvoltării a primit 6 ani de închisoare cu executare, dar sentinţa nu e definitivă. La rândul lui, Rudel Obreja a primit 5 ani de închisoare.

UPDATE Elena Udrea a vorbit, la Antena 3, despre condamnarea primită în dosarul ”Gala Bute”, pe care o consideră abuzivă. Totodată, Elena Udrea a lansat un atac virulent la adresa ”sistemului”, pe care îl consideră responsabil de sentinţa judecătorilor şi de care s-a disociat, întrebată fiind de ce nu a reacţionat în această privinţă în perioada în care Traian Băsescu era preşedinte.

”Nu cred că din cauza mea au intrat oameni nevinovaţi în puşcărie. Faptul că am făcut parte dintr-o guvernare nu înseamnă că nu se pot face abuzuri împotriva mea. E adevărat că există dosare care se judecă corect, care sunt trimise înapoi, mai ales în ultimul an. Dosarul meu a fost pornit acum doi ani, când nici frunza nu mişca împotriva doamnei Kovesi. Din păcate mai sunt judecători care mai tremură în faţa sistemului.
 
Dacă în Gala Bute a avut loc vreo ilegalitate, vreo ilegalitate săvârşită de către Elena Udrea, de ce nu s-a descoperit încă din 2010, de când datează acest dosar? Dacă doamnei Kovesi i-a fost frică să mă acuze când statea cu mine la mese, acum trebuie să o credem, când este alt regim la putere?
 
Astfel de situaţii nu se întâmplau când era Traian Băsescu la Cotroceni. Fratele fostului preşedinte a fost arestat când acesta era la Cotroceni. Doamnei Kovesi şi sistemului nu le era frică, dacă au făcut asta. Eu vă asigur că niciodată, dacă ar fi fost altfel ar fi fost procurori care ar fi spus acum, sistemul se apăra pe sine. Dacă sistemul a decis să-l aresteze pe Voiculescu, nu pentru Băsescu a făcut-o. Eu mi-am asumat că poate nu ştiam care erau acţiunile sistemului, dar când mi-am dat seama de ce se întâmplă am ieşit şi am spus public.Nu ştiam că sistemul format dintr-un general de Securitate, de SRI, şefa DNA, şefa ICCJ, încearcă să pună mâna pe putere. Notele SRI nu făceau referire la Elena Udrea. Dacă aveau vreo bănuială că eu am făcut ceva, de ce nu i-au spus nimic preşedintelui? Am văzut aceste note ale SRI. Informaţiile care erau nu erau despre Udrea, ci despre aceşti oameni care făceau afaceri între ei. Declaraţiile lor sunt folosite doar acestea ca probă împotriva mea. Vă promit că vom discuta aceste subiecte dacă mă invitaţi” a spus Elena Udrea.

Udrea afirmă că mai are aşi în mânecă şi ameninţă cu dezvăluiri despre judecătorii de caz.

”Consider că această sentinţă este abuzivă, că este o victorie de etapă a sistemului. Cred că judecătoarelor le-a luat atât timp să se gândească cum să dea pedepsele să cadă logic. Nu există nimic. Există o declaraţie a lui Nastasia că a primit o geantă. Pe această declaraţie eu am fost condamnată. Cred că la Nastasia s-a oprit, altfel nu îmi imaginez cum şi-a făcut averea pe care o are. Bătălia este pe viaţă şi pe moarte. Mai am foarte multe lucruri de spus, inclusiv despre cele care m-au judecat. Nu am vrut până acum să se considere că pun presiune pe completul de judecată” a mai spus Elena Udrea.
 

Contestă condamnarea

UPDATE Alexandru Chiciu, avocatul Elenei Udrea, a spus la Antena 3 că va face apel la decizia instanţei din dosarul ”Gala Bute” şi afirmă că apărarea nu şi-a epuizat armele în această luptă.

”Aşteptaţi-vă să venim şi noi cu argumente. Am dat toate probele pe care le-am considerat utile, pe de altă parte am gândit că într-un asemenea context un avocat îşi rezervă şi alte probe pentru calea superioară. Vom examina elemente suplimentare de probaţiune” a subliniat Alexandru Chiciu, într-o intervenţie telefonică în emisiunea ”La Ordinea Zilei”.
 

Condamnările

Instanţa supremă a condamnat-o marţi, în dosarul “Gala Bute”, pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea la şase ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi abuz în serviciu, fiind achitată pentru tentativa de folosire de declaraţii false sau incomplete.

 Elena Udrea a fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, patru ani pentru o altă faptă de luare de mită, şase ani pentru o a treia infracţiune de luare de mită şi tot şase ani pentru abuz în serviciu. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus, după contopirea pedepselor, ca Udrea să execute şase ani de închisoare. Instanţa a mai dispus achitarea Elenei Udrea pentru tentativa de folosire de declaraţii false ori incomplete.

Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală. Instanţa a constatat că fapta este concurentă cu cea pentru care Obreja a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, a contopit pedepsele şi a dispus ca Obreja să execute cinci ani de închisoare.

Gheorghe Nastasia, fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a primit o pedeapsă de patru ani de închisaore cu suspendare.

Ana Maria Topoliceanu, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

Fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, a primit o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la luare de mită.

Instanţa a mai dispus condamnarea omului de afaceri Dragoş Botoroagă la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Ion Ariton, ministru al Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri, a fost achitat . Ce a declarat Ariton imediat după aflarea sentinţei: „De fapt, sunt foarte nemulţumit“

Sentinţa poate fi contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme, care va da o decizie definitivă în dosarul “Gala Bute”.

 

Şpaga, confiscată

Instanţa supremă a obligat-o, marţi, pe Elena Udrea, în decizia prin care a condamnat-o la şase ani de închisoare, să restituie 8,1 milioane de lei către Autoritatea Naţională pentru Turism, precum şi 900.000 de euro către doi martori. Totodată, instanţa a dispus confiscarea unei sume de aproximativ un milion de lei de la fostul ministrul al Dezvoltării şi Turismului.

"Obligă pe inculpata Udrea Elena Gabriela la plata sumei de 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Autoritatea Naţională pentru Turism. Conform art. 254 alin. 3 Cod penal din 1969 confiscă în folosul statului de la inculpata Udrea Elena Gabriela sumele de 695.367 lei şi 296.076 lei. În baza art. 255 alin. 3 şi alin.5 Cod penal din 1969 obligă pe inculpata Udrea Elena Gabriela să restituie echivalentul în lei la cursul BNR de la data plăţii a sumei de 600.000 euro către martorul Boian Corin şi echivalentul în lei la cursul BNR de la data plăţii a sumei de 300.000 euro către martorul Gărdean Adrian", se arată în decizia instanţei.

Totodată, Udrea trebuie să achite cheltuieli judiciare de 20.000 de lei, la fel şi Rudel Obreja. Ceilalţi inculpaţi, mai puţin Ion Ariton, sunt obligaţi să plătească 15.000 de lei cheltuieli de judecată.

Condamnată de 3 femei

Completul care a decis condmnarea Elenei Udrea a fost format din judecătoarele Angela Dragne, Leontina Şerban şi Florentina Dragomir. La ultimul termen de judecată, Elena Udrea a făcut trimitere la faptu că este judecată de femei. „Mă judecă un complet de femei, cu mici excepţii femeile sunt mai curajoase şi mai puternice. Mă bucur că în aceşti doi ani am dărâmat nişte mituri. Nu am intrat în politică că să fac bani… Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş face din nou în aşa fel încât Bute să boxeze în România. Sper şi cred că voi fi judecată pe probe, nu pe părerile despre mine, mai bune sau mai rele.”, a susţinut Udrea.
Procurorul DNA a cerut  atunci condamnarea fostului ministru Elena Udrea la o pedeapsă cu executare orientată spre maximum prevăzut pentru faptele de care este acuzată, lucru care s-a şi întâmplat.
 

Udrea: Soluţia nu poate să fie decât de achitare

 
Elena Udrea aşteaptă la instanţă sentinţa de fond în dosarul „Gala Bute”. „Din punctul meu de vedere, aşa cum am şi cerut, soluţia nu poate să fie decât de achitare, pentru că acesta este un dosar bazat exclusiv pe declaraţiile unor persoane care au încercat să se salveze în acest fel”, a spus fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea la ieşirea din sediul Secţiei 2 de Poliţie din Bucureşti, unde a fost pentru procedura din cadrul controlului judiciar.
 
Elena Udrea a spus că este mai bine să fii judecat de un complet de femei, aşa cum este cel din dosarul "Gala Bute", decât de unul de bărbaţi, pentru că, în general, în ultimii doi ani, a văzut că femeile sunt mai curajoase şi îşi asumă mai degrabă lucrurile în care cred.
 
Întrebată ce va face dacă judecătorii vor decide să îi dea o condamnare de 21 de ani, cât ar fi maximum însumat pentru faptele de care este acuzată, Elena Udrea a răspuns, în glumă: „Am 43 de ani, nu am 21”.
 
Procesul s-a încheiat pe 1 martie
 
Magistraţii au amânat, în 13 martie, cu două săptămâni, pronunţarea în dosarul Gala Bute. Completul de trei judecători de la instanţa supremă  a încheiat în 1 martie judecarea în fond a dosarului şi a amanât atunci pronunţarea pentru 13 martie, arată News.ro.
 
Hotărârea nu va fi definitivă, ci va putea fi atacată de procurorii DNA sau de către inculpaţi la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.
 
"Mă judecă un complet de femei, cu mici excepţii femeile sunt mai curajoase şi mai puternice. Mă bucur că în aceşti doi ani am dărâmat nişte mituri. Nu am intrat în politică că să fac bani. Aveam un soţ are îmi asigura un standard de viaţă. Nu aveam copii, nu aveam cheltuieli mari, stau şi astăzi cu chirie, părinţii mei stau de 20 de ani în Drumul Taberei. Mi-am dorit foarte mult să fac performanţă. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş face din nou în aşa fel încât Bute să boxeze în România. Sper şi cred că voi fi judecată pe probe, nu pe părerile despre mine, mai bune sau mai rele. Şi că nu va fi un semnal pentru angajaţii din domeniul public că nu trebuie să mai semneze nimic, de frică că vor fi condamnaţi", a spus Elena Udrea la ultimul termen de judecată.
 
Procurorul DNA a cerut  atunci condamnarea fostului ministru Elena Udrea la o pedeapsă cu executare orientată spre maximum prevăzut pentru faptele de care este acuzată, respectiv luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
 
Dosarul Gala Bute a ajuns la instanţa supremă în aprilie 2015. Procurorii îi acuză de fapte de corupţie pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu, fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia şi pe omul de afaceri Dragoş Botoroagă.
 
Printre faptele pentru care aceştia au fost trimişi în judecată sunt: luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani.
 
Procurorii au arătat în rechizitoriu că în 24 iunie 2011 a fost încheiat un contract de servicii, atribuit prin negocierea fără publicarea unui anunţ de participare, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi SC Europlus Computers SRL, firma lui Rudel Obreja, având ca obiect prestarea serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia organizării Galei Internaţionale de Box profesionist de către Federaţia Română de Box.
 
În baza acestui contract, la 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.
 
"Fondurile publice au fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanţarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului constituie în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului. Prin încheierea contractului s-a urmărit în realitate asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menţionate, iar achiziţia de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu există o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparenţă de legalitate contractului. Mai mult, contractul a fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziţie publică şi au fost achiziţionate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanţare europeană”, potrivit procurorilor.
 
Anchetatorii au susţinut că Elena Udrea a avut cea mai importantă contribuţie la săvârşirea acestor fapte şi la producerea rezultatului, deoarece ea a luat decizia organizării galei în urma unor discuţii informale cu Rudel Obreja, a determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finanţării evenimentului, a cerut în mod repetat funcţionarilor din subordine să se întâlnească cu Obreja pentru a identifica soluţii în cazul încheierii contractului şi a participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma să fie alocat de către MDRT în afara cadrului reglementat de procedura achiziţiilor publice. 
citeste totul despre: