Inspecţia Judiciară solicită suspendarea temporară din funcţie a procuroarei care a intervenit în cazul fetiţei din Baia de Aramă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
fetita tarata de procuror jpeg

Inspecţia Judiciară a demarat cercetarea disciplinară a procurorului care a luat-o pe micuţa Sorina de la asistenta maternală care îşi pierduse dreptul să o mai ţină.

Inspecţia Judiciară – Direcţia de inspecţie pentru procurori a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procurorul Maria Antoaneta Piţurcă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, sub aspectul abaterilor disciplinare prev. de art.99 lit. a) şi t) teza I din Legea nr.303/2004 privins statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare reţinându-se că există indicii cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare constând în „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu” şi, repectiv „exercitare a funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni”.

De asemenea, inspectorii Direcţiei de inspecţie pentru procurori au înaintat Secţiei pentru procurori în materie disciplinară propunerea de suspendare din funcţie a procurorului până la finalizarea procedurii disciplinare.

Procurorul Maria Piţurcă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a participat la preluarea fetiţei de 8 ani din Mehedinţi, spunea că nu a tras de copil în timpul intervenţiei şi că a încercat să o ia în braţe. „Nu am tras de copil. Am încercat să nu apăs, să nu ... Am încercat să-l iau în braţe. Am reuşit să o iau în braţe şi am dus-o în braţe la tată. Nu s-a mai filmat. Şi ea va fi oricum examinată fizic şi vom vedea dacă are vreun semn sau nu. Am intervenit pentru a înceta starea de deţinere ilegală a acestui copil”, a spus Maria Piţurcă

Tribunalului Olt va decide dacă Sorina Săcărin va putea părăsi România

Curtea de Apel Craiova a admis cererea de strămutare a părinţilor adoptivi ai Sorinei Săcărin referitoare la ordonanţa preşedinţială a procurorului general interimar care cere judecătorilor să decidă dacă fetiţa de 8 ani poate părăsi ţara. Instanţa craioveană a dispus ca dosarul să se judece la Tribunalul Olt.

Soţii Gabriel şi Ramona Săcărin nu au fost prezenţi în sală şi au cerut ca dosarul să se judece în lipsă, invocând că nu pot veni la termenul de marţi, din Craiova, întrucât le este teamă de reacţia oamenilor care îi acuză în permanenţă că vor să îi facă rău Sorinei.

Luni avocatul familiei adoptive a Sorinei a depus, la Secţia de anchetare a magistraţilor, o plângere pe numele procurorului Mihaiela Moraru-Iorga şi al procurorului general Bogdan Licu pentru modul în care au acţionat în cauza privind adopţia fetiţei din Mehedinţi.

Bogdan Licu: „Da, sunt foarte speriat”

Procurorul general, Bogdan Licu, se amuză de plângerea penală depusă de avocatul familiei Săcărin pe numele său, în cazul micuţei Sorina.

”Da, sunt foarte speriat. Dacă nu mai şi glumim în această viaţă nebună, nu putem să mergem la departe. Eu am încredere în fiecare procuror şi judecător din această ţară.”, a spus Bogdan Licu.

Procurorul general a precizat că va urmări cu atenţie parcursul dosarului micuţei Sorina în instanţă şi aşteaptă deciziile judecătoreşti, iar dacă fetiţa nu va fi în regulă, atunci are în vedere şi alte demersuri.

”Evident, dacă fetiţa nu va fi în regulă, am în vedere şi alte demersuri pentru rezolvarea acestei situaţii”, a spus Bogdan Licu.

Curtea Supremă a decis marţi 2 iulie, că cererea de revizuire a adopţiei trebuie judecată. A respins astfel solicitarea procurorului general, de suspendare a procesului.

La rândul său, procurorul general îşi doreşte să revizuiască adopţia Sorinei, practic să fie rejudecată întreaga procedură de adopţie. Înalta Curte va decide săptămâna viitoare dacă va muta acest dosar la Curtea de Apel Craiova, după ce astăzi a hotărât suspendarea aceluiaşi proces, cerut de această dată de Ministerul Public.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite