Inima bolnavă este expusă la infecţii

Inima bolnavă este expusă la infecţii

Inima bolnavă este expusă la infecţii

Boală ce afectează inima persoanelor cu tulburări cardiace, endocardita infecţioasă poate apărea  şi  în urma unei simple probleme dentare şi poate pune în pericol viaţa, prin complicaţiile pe care le produce.

Endocardita infecţioasă afectează peretele ce căptuşeşte interiorul inimii. Apare cel mai frecvent la persoanele cu afecţiuni valvulare (10-15% din aceştia) sau cu valve artificiale (până la 6% din bolnavii cu proteze valvulare). Pune pacientul în pericol prin riscul de a compromite inima definitiv şi de a produce accidente vasculare sau infecţii localizate la diferite niveluri ale organismului.

Cum apare boala

Endocardita poate apărea în urma pătrunderii bacteriilor în corp, prin infecţii (ca, de exemplu, infecţiile dentare) sau prin traumatisme. Germenii ajung la inimă prin fluxul sanguin şi se pot fixa pe valve, dacă acestea sunt lezate. O inimă normală, cu un endocard intact şi cu valve care funcţionează normal, are un risc foarte scăzut de a face endocardită.

Leziunile valvelor atrag elemente ale sângelui ce favorizează coagularea (trombocite şi fibrină), cu formarea unor depozite pe care se fixează bacteriile. Depozitele astfel infectate poartă numele de vegetaţii. În timp, ele se măresc. Fragmente din ele se pot rupe şi pot fi purtate de fluxul sanguin la nivelul creierului, rinichilor, plămânilor şi splinei, unde pot provoca ischemie sau accidente vasculare.

Recomandare

Persoanele cu afecţiuni valvulare trebuie să ia măsuri de prevenire a infecţiilor.

Eşti expus riscului?

Sunt expuşi la endocardită infecţioasă bolnavii cardiaci care suferă intervenţii stomatologice sau chirurgicale, precum şi investigaţii invazive de tipul cateterismului vezical, cistoscopiei, bronhoscopiei şi întreruperilor de sarcină. Pacienţii la risc trebuie să informeze medicul înainte de efectuarea acestor manevre, pentru administrarea profilactică a unui antibiotic.

Endocardita afectează în primul rând persoanele de peste 50 de ani şi mai ales bărbaţii. Persoanele care prezintă risc de endocardită sunt:

- cele care suferă de o afecţiune valvulară (stenoză sau insuficienţă aortică ori mitrală, afecţiune de tricuspidă) şi cele care au o proteză valvulară;
- indivizii cu cardiomiopatie hipertrofică şi boli cardiace congenitale, ca defectul septal atrial şi ventricular;
- cele cu endocardită infecţioasă în antecedente;
- purtătorii de pacemaker;
- cele care au folosit timp îndelungat catetere venoase sau şi-au injectat droguri – riscul este dat de acele murdare sau infectate;
- cei imunodeprimaţi (când organismul este prea slăbit pentru a lupta eficient cu bolile).

Persoanele diagnosticate cu endocardită infecţioasă trebuie să fie monitorizate  atent, toată viaţa.

Atenţie la febră!

Simptomele endocarditei pot evolua rapid în formele acute ale bolii sau lent, în forma subacută. Febra este prezentă în 90 la sută din cazuri. Alte simptome sunt frisoane, transpiraţii, oboseală, dureri articulare şi musculare, pierdere în greutate, dificultăţi de respiraţie sau sângerări sub unghii. Boala se tratează medicamentos, cu antibiotice, şi chirurgical, pentru corectarea valvelor.

Igiena orală, importantă

Dacă pacientul are risc crescut de a face endocardită, este important să păstreze o foarte bună igienă orală. Spălatul pe dinţi şi folosirea aţei dentare trebuie efectuate zilnic, iar controalele stomatologice trebuie făcute de două ori pe an. În plus, medicii recomandă vaccinarea antigripală şi antipneumococică.

Specialistul nostru
Prof. dr. Doina Dimulescu
medic specialist cardiolog Spitalul Elias
  

Prognosticul endocarditei infecţioase este agravat de complicaţiile septice (infecţii generalizate), neurologice (accidente vasculare cerebrale, meningoencefalită), renale (infarct renal, glomerulonefrită, insuficienţă renală), complicaţiile embolice (blocarea vaselor de sânge), dar mai ales de complicaţiile cardiace (distrucţii de aparat valvular, abcese cardiace, fistule), acestea putând duce la insuficienţă cardiacă.

În aceste ultime cazuri, prognosticul a rămas rezervat, cu toate că s-au făcut progrese remarcabile în materie de antibioterapie şi de tratament chirurgical. Pacientul care a avut un episod de endocardită infecţioasă poate necesita intervenţie chirurgicală de reparare sau de înlocuire valvulară. Cei cu proteze valvulare vor primi anticoagulante orale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: