Infecţia cu coronavirus. În ce condiţii au fost aduşi în ţară românii de pe nava Diamond Princess şi unde vor sta în carantină FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipajul aeronavei Forţelor Aeriene a folosit echipamente de protecţie speciale
Echipajul aeronavei Forţelor Aeriene a folosit echipamente de protecţie speciale

Aduşi în ţară de o aeronavă Alenia C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române comandată de locotenent-comandorul Romeo Gârz, cei şase români de pe nava Diamond Princess care au cerut să fie repatriaţi au ajuns într-un centru special amenajat pentru astfel de cazuri a cărui adresă este ţinută secretă de autorităţi.

GALERIE FOTO

Spaţiul este securizat, iar pentru 14 zile, cei şase români vor sta în carantină separaţi în tot atâtea rezerve speciale. În centru respectiv, a cărui capacitate totală este de 100 de locuri, se află deja în carantină alte două persoane suspectate că ar fi contactat coronavirusul. 

coronavirus

Reamintim că toţi cei şase cetăţeni români care şi-au exprimat dorinţa de a reveni în ţară au fost îmbarcaţi la bordul aeronavei puse la dispoziţie, în cadrul mecanismului european de protecţie civilă, de către Forţele Aeriene Italiene. 

coronavirus

Anterior îmbarcării aceştia au fost testaţi de către echipa medicală mobilă, rezultatele testărilor fiind negative pentru infecţia cu COVID-19 (Coronavirus). Aeronava a decolat de la Tokyo şi a aterizat în cursul nopţii la Berlin, de unde cetăţenii români au fost preluaţi de către o aeronava pusă la dispoziţie de către Ministerul Apărării Naţionale. Până la Bucureşti ai au fost transportaţi în nişte compartimente speciale cu presiune negativă pentru a nu pune în pericol membrii echipajului.

   

Cu privire la cei doi cetăţeni români infectaţi cu COVID-19, MAE a menţionat că aceştia sunt în continuare spitalizaţi în Japonia, iar starea acestora de sănătate este bună.

Ambasada României la Tokyo este în legătură cu cei doi cetăţeni români spitalizaţi, cât şi cu ceilalţi nouă cetăţeni români, membri ai echipajului, care au decis să rămână pe vasul de croazieră.

Cum a fost pregătită aeronava Forţelor Aeriene pentru aducerea în ţară a celor şase români de pe nava Diamond Princess

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite