Incendiu stins din elicopter

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Focul izbucnit vinerea trecută la groapa de gunoi a oraşului nu a putut fi lichidat în cele cinci zile în care pompierii s-au luptat cu flăcările. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov au solicitat ajutor aerian pentru eliminarea focarelor active, răspândite pe o suprafaţă de aproximativ un hectar.

Ministerul Administraţiei şi Internelor a trimis în zonă un elicopter, care a acţionat continuu în ultimele două zile. Prevăzut cu o „găleată" de 3.000 de litri, elicopterul s-a alimentat cu apă din râul Tărlung şi a făcut mai multe transporturi deasupra zonei afectate.

„Lucrăm concomitent cu elicopterul pentru că avem nevoie de multă apă ca să stingem focarele active. Deja suprafaţa afectată de incendiu s-a restrâns simţitor, însă intervenţia nu este finalizată. Nu se mai degajă fum mult", a declarat Stelian Rechiţean, şeful ISU Braşov. Ieri dimineaţă se mai simţea însă un miros greu în unele cartiere ale oraşului de sub Tâmpa.

În cele cinci zile de luptă cu focul, pompierii au reuşit să restrângă suprafaţa de gunoi care arde mocnit, la 300-400 de metri. Ancheta în acest caz a stabilit că focul de la groapa de gunoi a Braşovului a fost cauzat, cel mai probabil, de o ţigară aprinsă aruncată de lucrătorii de la salubritate. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite