Impozitul pe... prostie!

Presa luptă, poliţia luptă, dar victimele tot plătesc... Vârsta îmi permite să reafirm ceea ce spun foarte mulţi dintre cei care au capul între urechi şi şi-l mai şi folosesc. Istoria are o ciclicitate de o rigoare dezarmantă.

Dacă ne referim doar la impostură, la escrocherii, exemplele sunt nenumărate. Ele se repetă, cu mici modificări, datorate sau induse de evoluţia tehnicii. Alba-neagra a căzut în desuetudine, dar se regăseşte astăzi pe alte meridiane, la acelaşi nivel, aşa cum a apărut şi funcţionat la noi la începutul anilor ’90, poate puţin perfecţionată şi adaptată la nivelul de trai şi de gândire al celor care „beneficiază” acum de ea. Produce foarte mulţi bani şi acum, în Australia, Anglia, SUA şi în alte părţi ale lumii.

Tot în anii ’90 au apărut pe meleagurile noastre parcă de nicăieri, dar, din păcate, cam peste tot, o mulţime de secte „religioase”. Democraţia prost înţeleasă, o pseudocriză de personalitate sau cine ştie ce alte probleme generate de frustrările acumulate în anii prerevoluţionari şi-au spus cuvântul: din dorinţa de a-şi manifesta libertatea de gândire sau libertatea religioasă, unii au făcut o foarte proastă alegere. S-au îndreptat către aceste secte religioase care nu erau altceva decât detectoare de... naivi, în general, şi aspiratoare ale averilor acestora, în special. Pentru a le fura averea era absolut necesar să le fure mintea. Dar, de fapt nu era un furt. Era o muncă de convingere. Escrocul convinge victima că ea vrea să-i dea tot ce-i aparţine: suflet, trup, bunuri...

Şi au fost mii, sute de mii de cazuri. La vremea aceea, mass-media era la început de drum, un drum colbuit, care aştepta să fie pietruit. Înşelătoria, escrocheria, manipularea religioasă, sexuală, aşa-zis spirituală... aveau deja autostrăzi. Cu toate acestea, un mare merit îl are mass-media în devoalarea acestor cazuri. Jurnaliştii încercau să le arate oamenilor că pot greşi grav şi pot deveni victime. Câţiva au înţeles mesajul transmis şi au părăsit drumul greşit. Ba, mai mult, au reclamat faptul că au fost escrocaţi, unii dintre ei rămânând fără casă, fără bani, fără familie. Până şi legislaţia a trebuit să ţină pasul cu aceste fenomene şi astfel s-a reuşit scoaterea în afara legii a multora dintre aceste secte, iar cei care le conduceau au ajuns în puşcării. Puţini, din păcate.

Spuneam la început despre alba-neagra. La noi a-mbrăcat, mai nou, o altă formă, pe care, tot cu ajutorul mass-media şi a programelor de prevenire a infracţionaţităţii încercăm să o contracarăm. Mă refer aici la „metoda accidentul”, la „scrisoarea nigeriană”, la premiile fictive, tot felul de escrocherii care fac victime, fie cu ajutorul telefonului, fie prin internet. Cu ajutorul reţelelor de socializare se face şi corupţie sexuală, se oferă şi locuri de muncă fictive în străinătate şi se distrug vieţi.

Este greu să convingi omul că greşeşte. Şi mai greu îi este lui să recunoască faptul că a greşit şi că perseverează în greşeală.

În discuţiile cu escrocii, aceştia mi-au spus că ei, de fapt, nu fură, ei „conving”. Şi că nu e vina lor că victimele i-au crezut. Ei se consideră elita infractorilor, pentru că victimele lor vor să devină... victime. Escrocii, exponenţii acestei „elite” infracţionale, au o părere foarte proastă despre ceilalţi infractori în general şi despre violatori în special. Nu pentru că au violat, ci pentru că nu au reuşit să-şi convingă victimele.

Este greu să convingi omul că greşeşte. Şi mai greu îi este lui să recunoască faptul că a greşit şi că perseverează în greşeală. Astăzi a apărut o ştire referitoare la o aşa-zisă sectă. Un alt caz soluţionat de blamata Poliţie şi expus opiniei publice cu ajutorul mass-media. O grupare de escroci de la Târgu Mureş care manipula în special tinere care acceptau o înjosire inimaginabilă, în speranţa unei aşa-zise evoluţii spirituale... evoluţie spirituală care debuta şi se rezuma pe parcursul unei zile la o porţie de macaroane cu brânză, „culminând” la miezul nopţii cu o felie de pâine cu gem, ca premiu de după orgie. Dacă în cazul minorelor de 12-14 ani, naivitatea şi credulitatea sunt cumva justificate (în lipsa controlului familiei, a unei educaţii şi supravegheri adecvate), în ceea ce le priveşte pe victimele majore, mai rău, chiar studente, nu există niciun fel de justificare şi nici înţelegere pentru postura ingrată în care s-au complăcut.

Mulţi se arată şocaţi de faptul că fetele păcălite – în realitate, prostite – erau în mare parte studente, persoane cu un nivel intelectual despre care se presupune că este suficient de ridicat încât să înţeleagă şi să evite capcanele unor escroci. Despre aceşti aşa-zişi îndrumători spirituali aş putea să spun că totuşi au ales, din fericire, macaroanele... cu brânză. Bine că n-au luat de la oaie „măslinele”. Asta după ce un alt celebru guru şi-a convins „oile” să accepte urinoterapia… 

Aşa mi-a reapărut în minte acest termen: ciclicitate. Mi-au revenit în minte termeni precum spirală, purificare spirituală cu urină, dar şi mai noile cursuri de terapie cu îngeri – pentru care există chiar acreditare internaţională!...

Şi-atunci să nu-i dai dreptate lui Einstein, care spunea cum că universul şi prostia sunt nemărginite, dar în legătură cu primul încă are îndoieli? Până la urmă, singura care ar trebui să se autosesizeze în astfel de cazuri este ANAF, pentru că i se face „concurenţă neloială”. ANAF impozitează veniturile... escrocii impozitează prostia. Însă această impozitare a escrocilor nici măcar nu este reglementată... dar poate fi pe bani mult mai mulţi. Că, doar, prostia-i nemărginită...