Ilfov: Accident rutier cu 14 persoane implicate în Popeşti-Leordeni, şapte persoane fiind transportate la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La faţa locului s-au deplasat patru echipaje SMURD şi trei ambulanţe SABIf FOTO Arhivă
La faţa locului s-au deplasat patru echipaje SMURD şi trei ambulanţe SABIf FOTO Arhivă

Un microbuz şi un alt autovehcul în care se aflau, în total, 14 persoane, s-au ciocnit vineri seară în localitatea Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov. Şapte dintre persoanele implicate au fost transportate la spitale din Capitală, cu diferite trumatisme.

Potrivit reprezentanţilor ISU Bucureşti-Ilfov, în accident au fost implicate 14 persoane, şase dintre ele având contuzii minore, iar o şaptea persoană având o posibilă fractură. Acestea au fost transportate la Spitalele Bagdasar-Arseni şi Sf. Ioan din Capitală.

La faţa locului au acţionat patru echipaje SMURD şi trei ambulanţe SABIf.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Ilfov, Dragoş Romanescu, şoferul autoturismului, o tânără, nu ar fi acordat prioritate microbuzului care circula regulamentar pe Şoseaua Olteniţei.

Ambii şoferi au fost testaţi cu etilotestul, însă niciunul nu consumase alcool.

Traficul a fost îngreunat în zonă, circulându-se alternativ pe o singură bandă timp de aproximativ 30 de minute.

Pe numele şoferiţei a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite