Petro Poroşenko este un personaj ale cărui interese de business s-au intersectat de mai multe ori, potrivit presei, cu cele ale oligarhului Vlad Plahotniuc, care controlează Guvernul de la Chişinău.

Ucraina este un jucător activ în soluţionarea conflictului transnistrean, fiind parte a formatului de negocieri 5+2 şi având 405 kilometri de hotar comun cu regiunea separatistă transnistreană – principalul coridor de contrabandă care alimentează, de peste două decenii, fluxurile financiare ale oligarhilor din Rusia, Ucraina şi Republica Moldova, în detrimentul bugetelor celor trei ţări.

Dodon caută să iasă din izolarea celor doi vecini

Preşedintele pro-rus de la Chişinău, Igor Dodon, l-a felicitat pe Zelenski şi şi-a exprimat speranţa că în cel mai scurt timp va fi posibilă o întrevedere „pentru a discuta agenda relaţiilor bilaterale“: „Îmi exprim speranţa că relaţiile seculare de bună vecinătate dintre popoarele şi ţările noastre, bazate pe cooperare constructivă şi înţelegere reciprocă, vor continua să se dezvolte şi să se consolideze cu succes“, i-a scris Dodon preşedintelui ales al Ucrainei.

În noiembrie 2016, întrebat ce crede despre anexarea Crimeei de către Rusia, Igor Dodon a declarat că „de facto, Crimeea e parte a Rusiei“. Din această cauză, până în prezent autorităţile de la Kiev au ignorat orice contact cu acesta.

Ce schimbări va genera alegerea lui Zelenski în problematica transnistreană?

La Chişinău, schimbarea preşedintelui ucrainean este privită cu speranţă, dar şi cu o mare doză de nesiguranţă. Mesajele acestuia sunt analizate minuţios în încercarea de a intui dacă noul preşedinte va păstra ori nu linia de securitate setată de Petro Poroşenko în raport cu regimul separatist de la Tiraspol, în special pe segmentul de hotar care leagă Transnistria de Ucraina. În acest context, zvonurile precum că în spatele lui Zelenski s-ar afla un oligarh cu ramificaţii în Rusia, dar şi retorica prietenoasă a Rusiei, care „salută rezultatul alegerilor din Ucraina“, generează comentarii alarmiste.

Despre cum se vede de la Chişinău victoria lui Volodimir Zelenski în alegerile prezidenţiale din Ucraina, DW a discutat cu ex-ambasadorul Republicii Moldova la Washington, Igor Munteanu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

DW: Am văzut multă incertitudine şi interpretări duplicitare, pe ambele maluri ale Prutului, în legătură cu victoria în alegeri a lui Volodimir Zelenski. Unii spun că ar fi „mâna Moscovei“ şi că ar fi controlat de oligarhul Kolomoisky, alţii îl privesc cu speranţă şi îl numesc „Omul schimbării“. Dumneavoastră cum vedeţi lucrurile?

Igor Munteanu: În primul rând, asistăm cu toţii la o victorie în care un oligarh, aflat la guvernare în calitate de preşedinte, într-o perioadă extrem de grea, pleacă în mod paşnic de la putere – acceptă înfrângerea şi îşi salută oponentul faţă de care nu a manifestat niciodată vreun sentiment de bucurie şi pune regulile de joc mai presus decât interesele personale. Este o lecţie extraordinară, mai ales pentru această regiune (spaţiul ex-sovietic – n.n.) plină de dictatori, satrapi şi lideri autoritari.

În al doilea rând, vedem o lecţie extrem de importantă - noul preşedinte al Ucrainei uneşte, în mod simbolic şi efectiv, Estul şi Vestul ţării. Dacă până acum percepţia generală era că Ucraina este o ţară puternic fragmentată, în care Vestul este pro-occidental, iar Estul este pro-rus - un personaj care nu ţine de establishment vine şi spulberă acest mit. Vine şi reuneşte. Şi vedem, prin victoria sa zdrobitoare, că mesajele sale sunt asimilate de cetăţeni. A înregistrat o victorie răsunătoare într-o luptă inegală, pentru că preşedintele Poroşenko a folosit în această campanie toate resursele administrative aflate la îndemâna unui preşedinte. Zelinski a venit cu un discurs neconvenţional, cu probleme simple, care afectează fiecare cetăţean, cu o mare deschidere către tineri şi către zonele neacoperite de retorica oficială.

A treia observaţie care mi se pare importantă: Dacă mergem pe naraţiunea promovată de „Sputnik“ şi alte medii ruseşti care diseminează propagandă, care au încercat să acrediteze ideea că Ucraina este condusă de „o juntă de fascişti“, această retorică s-a dovedit a fi praf, pentru că la guvernare în Ucraina vine un preşedinte cu origini naţionale evreieşti. Deci, propaganda rusească s-a dovedit a fi un eşec. Încercarea de a manipula societatea ucraineană, cu scopul de a o dezbina, nu a funcţionat deloc.

Care este lecţia pe care ar trebui să o învăţăm noi din ceea ce s-a întâmplat în Ucraina?

Că dictatorii şi liderii autoritari nu pot controla sentimentele publice, sentimentele cetăţenilor care nu tolerează corupţia, care vor reforme şi schimbare, care vor cât mai puţină logoree, mai multe fapte şi un discurs onest şi sincer. Dacă analizăm mesajele de felicitare care vin din toate părţile – de la UE, din partea SUA, chiar şi de la premierul rus, Dmitri Medvedev – toţi salută intrarea în spaţiul public a unei persoane noi, de presupus onestă, de la care aşteptă deschidere şi sinceritate. Aceasta înseamnă că în planul relaţiilor diplomatice externe, cât şi în planul aşteptărilor populaţiei, există un consens: oamenii care fac politică trebuie să investească mai mult în onestitate şi sinceritate ca să obţină acces la putere.

Am prins şi afirmaţia lui Zelenski precum că va declanşa un război informaţional contra surselor de ostilitate din zona aflată sub ocupaţie. Deci, el consideră că nu atât armele trebuie să vorbească, ci comunicarea şi angajarea în discuţii a populaţiei din zonele de luptă. Personal, nu ştiu cât e de realistă această tactică de vreme ce ştim că în zona Donbasului sunt trupe regulate ruseşti şi nu este vorba doar de populaţia locală care militează pentru separarea de Ucraina. Totuşi, această nouă abordare a lui Zelenski este interesantă – când preşedintele nu pune accentul principal pe armată, ci pe comunicare şi pe angajarea populaţiei în această comunicare. Este o abordare total opusă celei aplicate de Petro Poroşenko.

Care ar fi efectele unei asemenea abordări asupra relaţiei cu Republica Moldova, care are, la frontiera cu Ucraina, o zonă separatistă controlată de Rusia?

Este prematur să facem anumite judecăţi în legătură cu aceasta acum. Vom putea face asta peste câteva săptămâni, când vom şti care-i este echipa de consilieri, vom şti exact ce-şi doreşte noul preşedinte şi dacă va exista continuitate în raport cu problemele de securitate naţională. Mă refer la faptul că Petro Poroşenko trata Transnistria ca pe o problemă de securitate naţională maximă, iar dacă Zelenski va pune accent pe instrumentele de comunicare în loc de securizarea perimetrului afectat de zonele separatiste, ar putea apărea schimbări. Dar nu cred că Zelenski, care este foarte conştient de atitudinea populaţiei faţă de anexarea Crimeei, faţă de cursul războiului, ar putea schimba radical atitudinea statului ucrainean faţă de Transnistria, de exemplu, în sensul recunoaşterii acesteia.

Presa de la Chişinău a scris în repetate rânduri despre contopirea intereselor lui Petro Poroşenko cu cele ale lui Vlad Plahotniuc, despre care se spune că încă mai controlează Republica Moldova. Ce se va întâmpla acum? În ce măsură interesele oligarhiei din Republica Moldova au fost zdruncinate de pierderea puterii de către Poroşenko? În ce măsură interesele oligarhului moldovean vor mai fi tolerate la Kiev?

Acesta este un alt subiect extrem de interesant la care nu ne putem expune în acest moment. Dar atâta vreme cât banii circulă, cât reţelele rentiere atât în Ucraina, cât şi în Republica Moldova nu sunt eliminate - atâta vreme va exista un soi de comunitate a oligarhilor. Din această cauză, nu exclud că unele înţelegeri existente ar putea fi păstrate sau preluate.

Igor Dodon s-a grăbit să-l felicite pe Zelenski şi şi-a exprimat disponibilitatea de a avea o întrevedere oficială cu acesta... Credeţi că va accepta Zelenski o astfel de întrevedere având în vedere afirmaţiile făcute anterior de Igor Dodon despre apartenenţa Crimeei la Rusia?

Igor Dodon îşi doreşte foarte mult să iasă din izolarea celor doi vecini ai Republicii Moldova, pentru că şi Bucureştiul, şi Kievul l-au respins după reacţiile pripite şi negândite de acum câţiva ani, care au eliminat orice posibilitate de întrevedere oficială. Respectiv, în acest moment, autoinvitarea lui Igor Dodon la Kiev este mai degrabă un fel de curtoazie care însă, nu-i va aduce neapărat un răspuns pozitiv.

Vitalie Călugăreanu - Deutsche Welle