Neaşteptat, în aceste zile de mijloc de martie, de după trecerea Babelor şi înflorirea ghioceilor, vestitorii primăverii, a venit iarna! O iarnă adevărată! Cu lapoviţă, zăpadă, ger şi viscol ca în decembrie şi mai ales ianuariile de altă dată, condimentate din când în când, cu nişte raze de sore cu dinţi! Dinţi ai dracu de ger muşcător din trupurile de carne de oameni! Oameni de caracter pe cale de dispariţie!

După celebra zicere ”Iarna nu-i ca vara!”, iată că acum iarna nu-i ca primăvara! Şi unde mai pui, că spre deosebire de lunile calendaristice de iarnă-decembrie, ianuarie, februarie-în Bucureşti nu mai bubuie ţevile de apă caldă şi căldură, nu mai tremură oamenii îngheţaţi în case, ca pe vremea comunismului ”epocii de aur”! Nu mai înjură nimeni edilii că nu dau căldură şi apă caldă!

Ba chiar e cald în apartamente, iar apa caldă este uimitor de fierbinte! Or fi reinventat bucureştenii apa fierbinte la baie? O fi ea pandemia pe val, dar, cei care n-am murit, ne-am obişnuit cu ea-nici un drac nu este în realitate atât de negru pe cât pare! La mijloc de Mărţişor, parcă îţi mai vine să lucrezi de acasă, cu o cafeluţă fierbinte, un ceai sau, de ce nu, un vin fiert, la căldura caloriferului!

Nici măcar edilii nu mai par prinşi nepregătiţi de venirea iernii de primăvară, din moment ce în Capitală, marele edil de sector, Băluţă, a anunţat viscolul înaintea venirii lui, solicitând locuitorilor să nu-şi parcheze maşinile pe liniile de tramvai, astfel încât utilajele să poată deszăpezi! Doar că cetăţenii nu pot muta nici miile de bolarzi, piloni şi bile de beton plantaţi în locul copacilor naturali, în marea amenajare modernă şi europeană a sectorului 4. Doamne fereşte de un incendiu, cutremur, nenorocire, ceva, că nici pompierii, nici ambulanţele nu ar avea pe unde interveni!

Dar iarna aceasta târzie de primăvară a adus şi un pic de bucurie copiilor care aproape uitaseră cum arată zăpada, unii nici nu au văzut-o în toată splendoarea ei ca pe vremuri, când la mijloc de martie, abia, abia, începeau să se dezmorţească streşinile şi să curgă ţurţurii. Iar urşii abia se trezeau somnoroşi din hibernare, nu zburdau ca acum înfometaţii, pe pârtie, invadaţi şi alungaţi din habitatul lor natural de către câinoşenia oamenilor moderni! Şi cine a mai văzut până acum, oameni de zăpadă cu mască sanitară?!!!

Eheeei! Cu ani în urmă, pe vremea aceasta, după 15 martie, aveam mâinile încă îngheţate, roşii şi aproape degerate de bătăile cu bulgări de zăpadă, crăpate pe fierul săniilor ale căror tălpice tocite de atâta alunecuş, străluceau în razele cu dinţi ale soarelui geros, dar promiţător de primăvară!

Dar nici cu zăpada aceasta a mieilor nu e chiar rău, ba un pic mai mult frumos, ningea zilele acestea de parcă zici că venea Crăciunul, nu se apropie Paştele!

Chiar mă gândeam, acum, pe zăpadă, dacă eram undeva, la ţară, ce frumos ar fi fost să tăiem porcul! Îl tăiam, îl pârleam, cu paie cel mai bine (ieşea cel mai gustos şorici), îl spălam, îl dădeam cu sare şi ţop, copiii la călărit pe el, în timp ce cu mânuţele îngheţate rupeau bucăţele de şorici, cald, proaspăt, moale şi gustos, care dispărea ca prin minune în gurile pofticioase!

Dă-o încolo de pandemie, de toate mizeriile prezentului, ce frumos ar fi fost un Crăciun de altădată, acum în primăvară! Ne-am mai fi aerisit creierul, am mai fi uitat de rele şi de necazuri, am fi redevenit un pic copii şi oameni! Mai ales, ne-am fi adus aminte să redevenim Oameni, că noi, românii, în ultimii ani, am uitat să mai fim oameni, Oameni adevăraţi de Omenie! Şi să ne comportăm ca atare!

Am şi uitat ce-i aia Omenie, de parcă ar fi ceva de râs, umilitor, înjositor, nedemn! Ceva, ca un virus, de care să fugim! Cum erau Oamenii pe timpuri, în ciuda vicisitudinilor vremurilor şi regimurilor politice!

Nu ca acum, când suntem mai rău decât câinii! Că am ajuns să ne mâncăm între noi mai rău decât cele mai rele javre! Să ne furăm unul altuia căciulile! Poate de aia ne bate şi Dumnezeu, de parcă ne-a luat minţile multora dintre românii! De mulţi nu mai ştim de bun simţ, caracter, demnitate, educaţie, într-ajutorare!

Am ajuns de zici că suntem o ţară unde trăiesc proştii lumii, după cum se întâmplă nenorocirile cotidiene pe care ni le facem cu mâna noastră! O ţară unde ”esenţialii” fac legile, strâng averi cu lăcomie, îi lasă pe semeni să moară sau le provoacă moartea, nebunii dau foc la spitale, în timp ce medicii sar pe geamuri, poliţiştii sunt mai nelegiuiţi decât infractorii, judecătorii au balanţele lor măsluite, politicienii nu-i mai deosebeşti de mafioţi...

Ce bine ar fi să ne reîntoarcem puţin la puritatea zăpezii şi a sufletelor noastre chinuite de tarele prezentului! Ar fi ca o reînviere a naturii, cu atât mai necesară în aceste vremuri aproape fără speranţă, în timp de pandemie! O renaştere a românilor, a oamenilor într-o iarnă târzie de primăvară a anului 2021! O renaştere la viaţă!