Iar „nu ne vindem ţara”?

Au fost scoase de la naftalină clişee naţionaliste şi xenofobe care circulau prin anii ’90. Şi prind de minune în campania electorală. Din nou, străinii sunt de vină, vor să ne ia ţara pe sus, iar noi suntem nişte bieţi oameni oropsiţi de soartă. Faptul că ai noştri au furat de-au rupt nu deranjează. Căci „mândria de a fi român” e tolerantă cu furturile naţionale.

În anii ’90, s-a strigat din toţi bojocii „noi nu ne vindem ţara” şi au fost destui care strigau cu convingere. Oamenii credeau că sloganul ceauşist cu „neamestecul în treburili interne” e un lucru bun şi îi urau din tot sufletul pe investitorii străini. Aşa cum – îndemnaţi de Vatra Românească, de revistele România Mare şi Europa ori de discursurile lui Vadim Tudor – îi urau din tot sufletul pe „ungurii care vor Ardealul”. Când au invadat Bucureştiul, minerii au strigat şi „noi nu ne vindem ţara!”, şi „moarte intelectualilor!”. Ceea ce pentru ei era totuna, căci intelectualii erau „plătiţi din afară” cu bani traşi la xerox în sediile ţărăniştilor şi liberalilor. Propaganda comunistă reuşise: mulţi concetăţeni de-ai noştri erau spălaţi pe creier. Naţional-comunismul propagat de Ceauşescu îşi arăta consecinţele: a fi străin era totuna cu a fi duşman, iar noi, românii, trebuia să rămânem săraci şi cinstiţi, să ne apărăm cu demnitate nevoile şi neamul, dar în nici un caz să nu cedăm în faţa litfelor păgâne. Noi – nu-i aşa? – am apărat creştinătatea, am stat pavăză în faţa invaziilor în timp ce vesticii îşi construiau castele şi catederale. Şi-acum vesticii, în loc să ne fie recunoscători şi să ne trimită ajutoare şi să ne primească în UE, în NATO şi, în general, să ne apere şi să ne protejeze (că am fost bolnăviori când eram mici), ei bine, vesticii vor să ne cumpere industria, agricultura, magazinele socialiste şi ne dau lecţii de civilizaţie. Nu! Noi nu ne vindem ţara!

Cam aşa gândea, pe la începuturile tranziţiei româneşti, cea mai mare parte a cetăţenilor români. Aşa fuseseră învăţaţi, bătuţi la cap, îndoctrinaţi de propaganda comunistă (care era vioaie şi bine mersi în anii ’90). Sunt încă destui care gândesc la fel şi azi, după 20 de ani. Între timp, România s-a schimbat enorm, oamenii au avut timp să vadă cu ochii lor că investitorii străini au creat locuri de muncă, au repus pe picioare fabrici făcute praf de comunism (şi din care s-a furat „la bucată”, de către românaşi de-ai noştri, până la privatizare), au avut ocazia să umble măcar prin ţările vecine şi să vadă că străinii – inclusiv ungurii – nu stau cu sabia scoasă tot timpul, gata să taie capete de ciobănaşi mioritici. Slavă domnului, românii au avut destul timp şi destule ocazii, de douăzeci de ani încoace, să-şi dea seama că societatea noastră s-a civilizat şi datorită străinilor.

S-ar părea că mulţi concetăţeni de-ai noştri au rămas fixaţi în vechile stereotipuri, scoase acum din nou la iveală de politicieni inconştienţi şi proşti. Inconştienţi – pentru că, odată stârnite, naţionalismul şi xenofobia se rostogolesc mai departe şi nu duc la nimic bun. Proşti – pentru că sunt destui inşi cu demnităţi în stat, deputaţi şi senatori care nu pot gândi mai mult de-atât: că străinii ne vor răul şi că ţărişoara trebuie „apărată”. Aşa că strigă iar din toţi bojocii – ajutaţi de echipe de propagandişti, de presă, de site-uri obscure sau vizibile, de fraieri care pun pe Facebook (şi multiplică) toate balivernele fără acoperire – că „nu ne vindem ţara”.

Toată povestea asta cu străinii care ne fac şi ne dreg şi cu Soros care învârte pe degete guverne riscă să creeze o mocirlă politică din care cu greu vom ieşi.

Asta e drama. „Noi nu ne furăm ţara!” nu s-a strigat nici în ’90, nici acum. Românaşii noştri verzi n-au nicio problemă să-i voteze în continuare pe unii candidaţi la primărie sau la parlamentare care au condamnări penale. Românaşii noştri sunt acomodanţi cu furtişagurile mai mici sau mai mari: pentru mulţi e acceptabil ca un primar, bunăoară, dacă a pus asfalt şi-a băgat gaze în oraş, să-şi tragă şi el partea lui, că doar oameni suntem, nu? „Ce, tu n-ai face la fel dacă ai fi în locul lui?”. Într-o ţară în care corupţia mică e practicată pe scară largă (că tre’ să „ungi” mecanismul, aşa că dai şpagă în administraţia publică, la şcoală, la primărie, la doctor etc.), corupţia mare e trecută cu vederea de o bună parte a societăţii. Sunt destui oameni dipuşi să voteze un plagiator dovedit, dar „mândru că e român”.

Toată povestea asta cu străinii care ne fac şi ne dreg şi cu Soros care învârte pe degete guverne riscă să creeze o mocirlă politică din care cu greu vom ieşi: o mocirlă a naţionalismului primitiv, a închiderii şi – până la urmă – a descătuşării prostiei. Nu trebuie să ne încânte deloc că nu suntem singuri pe lume. Căci Brexitul e rezultatul demagogiei şi primitivismului politic al unui şmecher de-al lor – Nigel Farage – care a făcut din români şi bulgari pericolul nr. 1 pentru Marea Britanie. Iar alegerea lui Trump s-a produs şi datorită promisiunilor că îi va da afară pe imigranţi din ţară şi va face America mare „again”. Indivizii de acest gen sunt nişte frustraţi care le spun oamenilor o minciună cât casa şi le reactivează fricile (în primul rând frica faţă de „tribul celălalt”): în lumea de azi, conectată şi globalizată, nicio ţară – nici una – nu mai poate sta izolată. Ideea că şezi demn în ograda proprie şi-ţi mănânci ceapa verde şi usturoiul crescute-n brazda strămoşească e o iluzie periculoasă. Aşa ceva nu mai e posibil. Sau este: în Coreea de Nord.

Aşa că stau şi mă întreb – căci nu văd o altă soluţie pentru a contracara nu numai corupţia, dar şi prostia ticăloasă şi propaganda inconştientă din politica românească – dacă tinerii vor ieşi în număr mare la vot ca să-şi aleagă România „lor”, ţara în care vor ei să trăiască mâine. Tinerii aceia care dau sute şi mii de click-uri şi like-uri pe cele mai frumoase şi bune cauze care umblă pe internet, dar care, „scârbiţi de politică”, în general nu votează.. Ar trebui să voteze cu cei care vor să facă un alt fel de politică. Pentru că, dacă ajung şi rămân la putere frustraţi din ăştia care fură şi caută vinovaţi printre străini, atunci iubitorii de click-uri şi like-uri au pus-o de mămăligă pe termen lung: mai devreme sau mai târziu, li se va tăia macaroana. Li se va restricţiona accesul la click-uri (Turcia vă spune ceva, dragi tineri, aşa-i?). În anii ’90, cei care strigau „noi nu ne vindem ţara” mai aveau o convingere fermă: că internetul e un pericol la adresa securităţii naţionale. Ăştia de-acum sunt la fel ca ei, dar mai ticăloşi.