Hotelul de 4 stele din Piaţa Unirii al Patriarhiei Române, primit gratis de la stat pentru a-i ajuta pe sărmani, face bani din afaceri

Hotelul de 4 stele din Piaţa Unirii al Patriarhiei Române, primit gratis de la stat pentru a-i ajuta pe sărmani, face bani din afaceri

Hotelul patriarhiei

Jurnaliştii de investigaţie de la „Să fie lumină” arată că blocul de 8 etaje din Piaţa Unirii primit de BOR de la statul român cu condiţia respectării unei destinaţii administrative şi de asistenţă socială este în realitate folosit ca un hotel de 4 stele, iar alte spaţii din bloc sunt închiriate pe sume de mii de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit celor de la „Să fie lumină”, Patriarhia Română are un hotel de patru stele în Piaţa Unirii din Bucureşti, situat la doi paşi de Catedrala Patriarhală, într-un bloc primit gratis de la statul român. Hotelul ocupă una dintre cele două scări ale blocului cu opt etaje deasupra căruia e scrisă, cu litere uriaşe, marca „Basilica”. În spaţiile de pe cealaltă scară a blocului deţinut de BOR îşi au birourile mai multe entităţi ale Bisericii, dar şi câteva firme private, între care un cabinet de avocatură şi un cunoscut dealer de ceasuri. 

„Camuflat izbăvitor sub denumirea „Centrul social cultural Sfântul Andrei”, hotelul aduce bani frumoşi Patriarhiei. La fel şi restul spaţiilor de birouri închiriate în blocul binecuvântat. De ce acest camuflaj? Pe scurt, pentru că Biserica este obligată legal să păstreze destinaţia spirituală / administrativă / educaţională / de asistenţă socială a clădirii transmise de statul român, fără plată, în proprietatea BOR. Dar Biserica doar simulează că ar respecta acest amendament – în realitate, blocul din buricul Capitalei este exploatat comercial, rotunjind veniturile instituţiei de cult”, descriu pe scurt cei de la „Să fie lumină” situaţia blocului situat în centrul Capitalei şi evaluat la circa 15 milioane de euro.
 
Blocul în cauză, P5B, fusese concesionat Patriarhiei de guvernul Roman şi a intrat în proprietatea Bisericii în 2010 printr-o HG a guvernului Boc. Totuşi, aşa cum arată sursa citată, hotarârea guvernului venea cu un amendament, şi anume pentru următorii 30 de ani, Patriarhia Română se obliga să nu-i schimbe destinaţia. Nerespectarea acestei prevederi atrăgea după sine nulitatea absolută a actului de trasmitere a proprietăţii.
 
„Pe scara 1 a „blocului Basilica” se află redacţia Ziarului Lumina şi sediile câtorva sectoare ale Administraţiei Patriarhale: economic, cultural, social-filantropic, monumente şi construcţii bisericeşti. Aceste structuri ale BOR au însă vecini de scară dintr-un cu totul alt film: două cabinete de avocatură, Societatea Civilă de Avocatură Ciubotă & Roată-Paladă şi Societatea Civilă de Avocatură Clark & Zaporojan; un birou de executorii judecătoreşti, Asociaţi Ion şi Asociaţii; clinica de nutriţie Nutrislim; o firmă care se ocupă cu vânzarea ceasurilor de firmă, SC Kaya Time SRL, cea care deţine ceasmania.ro; una cu accesorii şi consumabile auto, SC Performance SRL; încă una de comerţ electronic, SC Incognito Concept SRL”, arată cei de la „Să fie lumină” .
 
„La scara 2 lucrurile sunt ceva mai clare. Aici găsim un hotel de patru stele „cu circuit închis” şi restaurantul acestuia. HORECA, aşadar, sub numele de Centrul Social Cultural „Sfântul Apostol Andrei”.
Hotelul păstrează compartimentarea blocului. Are câteva camere simple şi 17 apartamente – 12 dintre ele cu patru camere şi celelalte cinci cu trei camere. Fiecare apartament e dotat cu o bucătărie şi cu câte două grupuri sanitare”, se arată în sursa citată. 
 
Despre acest hotel a scris şi „Adevărul” în urmă cu mai mulţi ani. În urmă cu şapte ani, preţul pentru o cameră cu mic dejun inclus ajungea la 200 de lei. Pentru închirierea unui apartament de trei camere, în care puteau fi cazate două, maximum trei persoane, preţul se ridica la 450 lei pe noapte, fără mic dejun inclus.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: