Herta Műller, azi la Bucureşti

Pentru prima dată în ţara de origine după câştigarea Premiului Nobel, scriitoarea va participa la mai multe manifestări.Astăzi şi mâine, Capitala găzduieşte trei întâlniri cu Herta Müller, prima scriitoare originară din România care a fost recompensată în 2009 cu prestigioasa distincţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai citiţi:

Şeful securiştilor care au urmărit-o pe Herta Muller: „Are o psihoză. Fabulează mult!”

La Ateneul Român va avea loc în această seară, începând cu ora 18.30, o conferinţă-eveniment, organizată de Editura Humanitas Fiction, Filarmonica „George Enescu", Institutul Goethe din Bucureşti şi Centrul de Carte Germană.

Dialog şi lansare

După ce vor lua cuvântul, în deschidere, Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii „George Enescu", şi Excelenţa Sa Andreas von Mettenheim, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, pianistul Dan Grigore va susţine un mic recital în onoarea invitatei.

Herta Müller, autoare a aproape 20 de volume de proză, poezie şi eseuri, publicate în limba germană, va citi, timp de 20 de minute, din ultimul său roman, „Leagănul respiraţiei", după care va intra în dialog cu filosoful Gabriel Liiceanu, care-i va adresa întrebări. Această parte a evenimentului este programată să nu depăşească o oră. 15 minute sunt rezervate întrebărilor din public.

Citeşte şi:

Scriitoarea Herta Müller a fost urmărită de Securitate şi în Vest

Scriitoarea nu va acorda autografe. E venimentul va fi transmis în direct de Radio3Net şi înregistrat integral de TVR. Celelalte televiziuni vor filma doar timp de trei minute. La 7 octombrie, „Dilema veche" va publica, în dosar,  dialogul dintre Herta Müller şi Gabriel Liiceanu.

Cu toate că numărul total de locuri din sala mare a Ateneului Român este de 786, organizatorii vor permite accesul a 800 de persoane, printre care şi jurnalişti acreditaţi. Majoritatea spectatorilor vor fi prezenţi la eveniment pe bază de invitaţie. La începutul săptămânii trecute s-au pus în vânzare, la Ateneu, 250 de bilete, la preţul de 20 de lei, care s-au epuizat în două zile.

Mâine, la ora 17.00, librăria Humanitas Kretzulescu va găzdui lansarea seriei de autor Herta Müller a Editurii Humanitas Fiction, la care va participa scriitoarea, alături de Denisa Comănescu, directoarea editurii, şi de filosoful Andrei Pleşu. După lansare, Herta Müller va susţine o sesiune de autografe.

Până acum, Humanitas Fiction a publicat trei volume din această serie: „Încă de pe atunci vulpea era vânătorul", „Leagănul respiraţiei" şi „Călătorie într-un picior".

Programul vizitei

Astăzi, ora 12.00
, Hotelul Intercontinental  - Conferinţă de presă la Hotelul Intercontinental

Astăzi, ora 18. 30, Ateneul Român  - Herta Müller în dialog cu Gabriel Liiceanu.

Mâine, ora 17.00, Librăria Humanitas Kretzulescu - Lansarea seriei de autor Herta Müller.

Sesiune de autografe
. Participă Herta Müller, Denisa Comănescu şi Andrei Pleşu.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările