Guvernul susţine consolidarea sistemului anti-doping prin politici de prevenţie

Guvernul susţine consolidarea sistemului anti-doping prin politici de prevenţie

Toni Greblă FOTO Mediafax

Guvernul României sprijină prevenirea şi combaterea dopajului în sport şi consolidarea sistemului anti-doping internaţional, a declarat Secretarul General al Guvernului, Toni Greblă, luni, la Palatul Parlamentului, la o reuniune a experţilor organismelor internaţionale din domeniul anti-doping, organizată în contextul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

Cea de-a 46-a întâlnire a Comitetului European Ad Hoc pentru Agenţia Mondială Anti-Doping (CAHAMA) şi cea de-a 50-a Reuniune a Grupului de Monitorizare a Convenţiei Anti-Doping a Consiliului Europei sunt organizate între 6 şi 8 mai, la Bucureşti, de către Consiliul Europei în cooperare cu Secretariatul General al Guvernului, prin Agenţia Naţională Anti-Doping, se arată într-un comunicat al Guvernului României.

La sesiunea oficială de deschidere a lucrărilor au participat mai mulţi oficiali români, printre care Constantin Bogdan Matei, Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Daniela Coţa, Consilier de Stat pe probleme de tineret şi sport al Prim-Ministrului României, şi Adrian Mlădinoiu, Secretar de Stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

“Rolul nostru, al Guvernelor, este de a promova sportul ca mod de afirmare şi de protejare a sănătăţii publice, a educaţiei morale a tinerilor, precum şi de a susţine lupta anti-doping prin politici publice preventive şi instituţii pregătite. Vă asigur de întregul sprijin al Guvernului României în prevenirea şi combaterea dopajului în sport şi în consolidarea sistemului anti-doping internaţional”, a declarat Toni Greblă.

Secretarul General al Guvernului a precizat că Agenţia Naţională Anti-Doping a elaborat Strategia Naţională Anti-Doping şi un plan de acţiune pentru implementarea acesteia.

“Activitatea Laboratorului de Control Doping are o misiune foarte importantă în eradicarea dopajului în sport şi practicarea sportului în condiţii de fairplay. Este, de altfel, singurul laborator din Europa de Est acreditat de Agenţia Mondială Anti-Doping şi a fost recent redeschis”, a precizat Toni Greblă.
Lucrările de la Bucureşti au adus laolaltă peste 100 de participanţi, reprezentând la nivel înalt atât autorităţile naţionale din cele 52 de State-Părţi la Convenţie, cât şi partenerii instituţionali cu atribuţii în domeniu la nivel internaţional: Agenţia Mondială Anti-Doping, Comisia Europeană, Comitetul Internaţional Olimpic, UNESCO şi alte entităţi partenere în efortul global de prevenire şi combatere a dopajului în sport.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: