RAPORT Guvernul sesizează Parchetul pentru nereguli găsite la Fondul Român de Contragarantare. Oficialii FRC resping acuzaţiile şi spun că totul este legal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corpul de Control al Guvernului a făcut mai multe controale în instituţiile statului, pentru a verifica ce s-a făcut în fosta guvernare
Corpul de Control al Guvernului a făcut mai multe controale în instituţiile statului, pentru a verifica ce s-a făcut în fosta guvernare

Guvernul va sesiza Parchetul pentru nereguli identificate în activitatea Fondului Român de Contragarantare în perioada decembrie 2009-august 2013, inclusiv prin acordarea de indemnizaţii şi prime fără limite, dar şi decontarea unor mese scumpe pentru conducere drept cheltuieli de protocol. În replică, reprezentanţii Fondului susţin că aceste cheltuieli sunt legale şi s-au încadrat în limitele prevăzute de buget.

UPDATE:  Fondul Român de Contragarantare a trimis un comunicat de presă în care susţine că echipa Corpului de Control al premierului nu a înţeles mecanismul de operare a fondului şi a evidenţiat ca nelegale salarii şi cheltuieli de protocol, deşi acestea erau în limitele bugetate legal şi sub nivelul mediu din băncile unde statul este acţionar. 

"Referitor la aprecierile care vizează mecanismul de operare al FRC apare surprinzător faptul că echipa de control nu a reuşit să surprindă esenţa acestuia în piaţa financiar-bancară, mecanism bazat pe mandatul acordat fondurilor de garantare prin convenţii legale semnate cu acestea, potrivit actului normativ de infiinţare - OUG nr. 23/2009, cu completările şi modificările ulterioare, precum şi art. 2009 - 2038 Cod Civil. Este important de precizat că această practică este general valabilă în sistemele internaţionale de garantare-contragarantare a creditelor, FRC asumându-şi mecanismul de mandat ca o bună practică europeană şi naţională", se arată într-un comunicat al Fondului.


Raportul Corpului de Control, publicat vineri de Executiv, arată că inspectorii au identificat nu doar probleme legate de nerespectarea atribuţiilor care îi reveneau instituţiei prin lege, ci şi cheltuieli nejustificate sau considerate prea mari la nivel de salarizare şi de protocol.

Inspectorii guvernamentali descriu în raport un "exces de salarizare" înlesnit de nestabilirea limitelor generale ale remuneraţilor membrilor Directoratului, arătând că în perioada decembrie 2009-august 2013, Fondul Român de Contragarantare a efectuat cheltuieli de 4,6 milioane lei pentru remuneraţii/indemnizaţii brute acordate membrilor Consilului de supraveghere, precum şi remuneraţii şi prime trimestriale destinate preşedintelui Consiliului, în valoare individuală cuprinse între 474.729 lei (inclusiv pentru preşedintele Fondului de Garantare a Creditelor IMM, Aurel Şaramet, ca membru al Consiliului) şi 1,8 milioane lei (pentru preşedintele Consliului de supraveghere, Ionel Popescu).

De asemenea, în aceeaşi perioadă preşedintele şi membrii Directoratului ar fi primit drepturi băneşti în cuantum total de peste 7,9 milioane lei, iar preşedintelele Ioan Hidegcuti ar fi încasat 2,8 milioane lei.

25 de mese de peste 66.000 de lei din Fondul de protocol

În perioada 2010-2012, preşedintele Hidegcuti ar fi aprobat au fost înregistrate, fără temei legal, cheltuieli de protocol de 66.000 lei, mai notează inspectorii Corpului de Control, reprezentând 25 mese servite la restaurant sau în regim de catering pentru membrii organelor de conducere şi administrare ale Fondului Român de Contragarantare.

Mai exact, aceştia ar fi consumat foie gras cu fructe confiate, piept de raţă, muşchi de vită, chateaubriand, purcel la cuptor, pară în sos de vin şi băuturi alcoolice la preţul de 100 lei/sticla, se arată în raportul Corpului de Control.

Sinteza_Raport_Fondul_de_Contragarantare.pdf

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Preşedintele Fondului Român de Contragarantare, Ioan Hidegcuti: „Un credit beneficiar de contragarantare se poate ieftini cu 2%“

Ioan Hidegcuti, preşedintele Fondului Român de Contragarantare, a explicat  la Adevărul Live ce soluţii propune instituţia pentru finanţarea companiilor şi pentru facilitarea accesului la împrumuturi a întreprinderilor din România.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite