Guvernul sesizează MAI şi Parchetul General pentru o încercare de reabilitare a lui Ion Antonescu într-o biserică din Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mareşalul Ion Antonescu
Mareşalul Ion Antonescu

Ministerul de Interne şi Parchetul General au fost sesizate după ce la o biserică din Vaslui a avut loc o slujbă de comemorare a mareşalului Ion Antonescu, a anunţat Alexandru Muraru, reprezentantul special al Guvernului pentru combaterea antisemitismului şi xenofobiei.

„Am urmărit cu surprindere şi revoltă reportajul realizat de o televiziune locală în data de 02.06.2021 în Biserica Sf. Parascheva din municipiul Vaslui, unde a avut loc o slujbă de comemorare a mareşalului Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război de o amploare fără precedent în istoria României. Ceremonia religioasă a fost urmată de o serie de alocuţiuni, cele mai multe fiind o deşănţată elogiere a unei persoane condamnate pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii, la adresa a sute de mii de civili”, arată Muraru într-un comunicat de presă.

Acesta spune că acţiunea „a încălcat flagrant legislaţia în vigoare, fiind, la prima vedere, o faptă penală”.

„Membri ai clerului, cadre militare în rezervă, istorici au glorificat un criminal de război făcând apologia unui personaj care a pus la cale, în anii 40, un întreg plan de exterminare a populaţiei evreieşti. Atrag atenţia că ceea ce s-a întâmplat în lăcaşul de cult este o încercare de reabilitare a unui criminal de război, o acţiune ilegală şi incalificabilă”, a spus Muraru.

El a adăugat că a trimis o sesizare către Ministrul de Interne şi către Procurorul General şi a sesizat şi prefectul judeţului, pentru ca astfel de acţiuni să nu mai aibă loc în viitor.

 Sângeroasele masacre

„Deşi este cunoscut faptul că Biserica Sf. Parascheva din municipiul Vaslui ar fi o „ctitorie” a mareşalului Ion Antonescu, este obligatoriu să abandonăm definitiv paradigma comemorării criminalilor de război sau a legionarilor care au rămas în istorie pentru sângeroasele masacre şi pogromuri şi să procedăm, în schimb, la comemorarea victimelor acestora.

Încercarea de reabilitare a unuia dintre cei mai mari criminali din istoria României nu trebuie tratată cu superficialitate sau ignorată. Aceasta este o acţiune incalificabilă şi incompatibilă cu eforturile pe care le-a făcut România în ultimii 20 de ani în materia protejării victimelor Holocaustului, a prevenirii şi combaterii negării Holocaustului sau a încercărilor de reabilitare a criminalilor de război. Această încercare de reabilitare este incompatibilă cu angajamentele pe care le-a luat România în faţa comunităţii internaţionale şi a organizaţiilor sau instituţiilor la care este parte”, a mai scris Muraru, citat de digi24.ro.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite