Guvernul a aprobat proiectul privind pensiile militarilor

Guvernul a aprobat proiectul privind pensiile militarilor

Proiectul de lege prevede schimbarea modului de calculare a pensiilor militare FOTO Adevărul

Veste bună pentru mii de rezervişti. Guvernul a a doptat miercuri proiectul de lege privind pensiile militarilor, care prevede creşterea indemnizaţiilor pe baza calculării întregii vechimi a militarilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Proiectul de lege a fost realizat de specialişti din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi ai Ministerului Justiţiei.

Beneficiarii acestui sistem de pensii militare urmează să fie cadrele militare, aşa cum sunt definite de Legea 80/1995, soldaţii şi gradaţii profesionişti, prevăzuţi de Legea nr.348/2006, poliţiştii, aşa cum sunt definiţi de Legea nr.360/2002, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, conform Legii nr.293/2004.

Conform proiectului de lege, categoriile de pensii care vor compune sistemul pensiilor militare de stat, vor include pensia de serviciu pentru limită de vârstă, pensia de invaliditate şi pensia de urmaş.

Pensii militare după standarde NATO

În 2010, Guvernul Boc a iniţiat un proiect legislativ prin care au fost recalculate pensiile militare. În urma acestei recalculări, foarte mulţi rezervişti s-au ales  cu indemnizaţiile micşorate.

Premierul Victor Ponta a insistat asupra faptului că nu este vorba despre pensii speciale, ci de îndreptarea unor greşeli “care s-au făcut în trecut”.

“Adoptăm (...) o lege extrem de importantă, care a fost lucrată foarte mult timp: legea pensiilor pentru militari. Nu sunt pensii speciale. (...) Doar îndreptăm greşelile care s-au făcut în trecut şi cred că era necesar acest lucru. Am mai îndreptat pentru militari. Stabilim un sistem foarte clar (...), care este aplicat în toate ţările NATO şi în toate ţările europene şi care stabileşte o predictibilitate pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în serviciul militar al unei ţări”, a explicat Ponta la începutul şedinţei de guvern.

Indemnizaţii după vechime

Practic, prin noul proiect adoptat de Guvern, sistemul de pensii va lua în calcul întreaga vechime a militarilor. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească militarii, poliţiştii şi funcţionarii cu statut special, pentru a beneficia de pensie militară de serviciu sunt cele legate de vârstă şi vechime în serviciu.

Vârsta de pensionare este prevăzută de legislaţia actuală şi va creşte, gradual la 60 de ani, până în anul 2030.

În acelaşi timp, proiectul prevede posibilitatea reducerii vârstei de pensionare în funcţie de condiţiile de muncă în care îşi desfăşoară activitatea angajatul, dar nu mai puţin de vârsta de 45 de ani.

Au dreptul la pensie de serviciu anticipată militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în activitate, care au o vechime efectivă de 20 de ani, dintre care cel puţin 10 ani vechime în serviciu şi care sunt trecuţi în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, ori ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciu de către comisiile de expertiză medico-militare.

Cum se vor calcula pensiile militare

Pentru baza de calcul a pensiei a fost propusă folosirea mediei soldelor funcţiei de bază, respectiv salariilor funcţiei de bază corespunzătoare funcţiilor îndeplinite în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, actualizate la data deschiderii dreptului la pensie, la alegerea beneficiarilor, mai puţin solda de grad, respectiv salariul gradului profesional avut la data trecerii în rezervă ori încetării raporturilor de serviciu.

La media obţinută se adaugă solda de grad/salariul gradului profesional avut la data trecerii în rezervă ori încetării raporturilor de serviciu.

Principiul acestui proiect de lege, afirmă vicepremierul Gabriel Oprea, este acela ca niciun pensionar al sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională să nu-şi piardă drepturile.

Tocmai de aceea, în caz de recalculare, pensiile aflate în plată îşi vor păstra cuantumul, dacă acesta este superior celui rezultat prin aplicarea noii legi.


 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările