Grecia împiedică extrădarea lui Dragoş Săvulescu, condamnat în cazul retrocedărilor din Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragos Savulescu FOTO Facebook

Curtea de Apel din Syros a blocat cererea de extrădare ce îl viza pe omul de afaceri român Dragoş Săvulescu, anunţă albanezii de la Politiko.al.

Instanţa i-a dat credit lui Savulescu, fiind de acord că România nu are puterea de a forţa extrădarea sa din Grecia şi a dispus încetarea imediată a unui mandat de arestare al României, scrie Hotnews.

Săvulescu a fost arestat pe insula Mykonos pe 9 august, în urma unui mandat de arestare emis de Interpol.

Curtea de Apel din Napoli, Italia, unde este rezident Savulescu, a respins anterior cererea de extrădare către România, în timp ce recunoaşte în mod legal cazul din Italia şi a aplicat o amnistie a sentinţei, conform legislaţiei italiene.

În timp ce părăsea instanţa din Syros, Dragos Savulescu a spus: „Ne bucurăm că instanţa din Grecia a acceptat că ordinul de extrădare este legal nemeritat şi că am dreptul să mă întorc în Italia.

"Deşi ultimele săptămâni au fost un iad, arestarea mea din Mykonos a demonstrat cel puţin din nou modul în care autorităţile române sunt dispuse să abuzeze de legislaţia italiană şi europeană urmând un ordin în care nu au autoritatea de a face acest lucru".

Autorităţile române au dezinformat în mod deliberat autorităţile elene, chiar dacă au fost informate oficial de către autoritatile italiene că situaţia mea a fost clarificată legal în Italia. Acesta este un revoltător abuz de drept internaţional făcut de către autorităţile din România – care în mod clar trăiesc încă pe vremea lui Ceauşescu – şi parte a unei campanii de persecuţie pentru o infracţiune pe care nu am comis-o. Cea mai afectată persoană este soţia mea”, a declarat Dragoş Săvulescu.

Cuplul a părăsit Mykonos după şedinţa judecătorească şi s-a întors la casa lor din Milano.

Condamnat în dosarul retrocedărilor din Constanţa

Omul de afaceri Dragoş Săvulescu, fost acţionar la FC Dinamo, a fost dat în urmărire internaţională în februarie 2019, după ce nu a fost găsit de poliţişti pentru ca aceştia să pună în aplicare sentinţa de cinci ani şi şase luni de închisoare primită în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje din Constanţa.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au condamnat, în 2019, pe inculpaţii din dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, deciziile fiind definitive. 

Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare cu executare, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu a fost condamnat la cinci ani de închisoare, fostul acţionar FC Dinamo Cristian Borcea a fost condamnat şi el la cinci ani de închisoare, iar omul de afaceri Dragoş Săvulescu, şi el fost acţionar la Dinamo, la cinci ani şi şase luni de închisoare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite