Gladiatoarea Kövesi, în suliţa plagiatului
0
O amplă neînţelegere morală, juridică şi politica însoţeşte controversa privind prezumtivele „5% plagiat„ care i se reproşează tezei de doctorat a şefei DNA.
Într-o emisiune consacrată subiectului de televiziunea B1tv, Emilia Şercan, o jurnalistă competentă şi eficientă, specializată în depistarea de plagiate produse de industria românească de plagiate doctorale prin care au trecut nenumăraţi dregători, a reliefat definiţia termenului cu trimitere la Universitatea Harvard. Potrivit ei, plagiatul e un furt intenţionat sau neintenţionat de idei sau texte. Prin urmare, oricât de puţin şi-ar fi însuşit actuala şefă a DNA din proprietatea intelectuală a altuia, şi ştim că i se reproşează 5% din textul verificat de Universitatea de Vest din Timişoara, furtul rămâne furt, iar plagiatul plagiat.
Aceasta aserţiune, fie ea şi apodictică, e greu de contestat. Plagiatul, am mai spus-o, e o plagă imensă nu doar pentru mediul academic şi universitar, ci pentru întreaga ţară românească, întrucât îi afectează clasa politica şi credibilitatea, precum şi cultura şi spiritualitatea. Mai nou, a devenit însă şi o problemă afectându-i prin Kövesi justiţia, lupta anticorupţie şi relaţiile externe. Căci diplomaţii SUA şi ai Germaniei, alarmaţi de soarta luptei împotriva corupţiei într-o ţară în care securismul mafiot împiedică de când se ştie, prin mită, democratizarea autentică a ţării, au semnalizat clar că apreciază munca depusă de şefa DNA.
Radicalismul acuzelor la adresa lui Kövesi e, din mai multe motive, suspect.
Or, toate acestea ar trebui să fie irelevante pentru dosarul plagiatului. Căci, din unghi ştiinţific, orice furt intelectual, oricât de neînsemnat, e furt şi, ca atare, intolerabil.
Totuşi, radicalismul acuzelor la adresa lui Kövesi e, din mai multe motive, suspect. Nu puţini se grăbesc să arunce piatra fără să aştepte verdictul unei comisii de experţi, deşi, vai, chestiunea e net mai complexă decât se crede îndeobşte, iar criticii vexaţi de orice recomandare de prudenţă confundă frecvent planurile ştiinţific, politic şi juridic. Nu întâmplător, mulţi îi cer, în calitate de şefă a DNA, o probitate şi o conformitate ştiinţifică de „150%”, cum am auzit spunându-se. Or, în faţa legii toţi suntem egali.
Kövesi e imperativ să fie, deci, tratată ca orice om de rând, ca şi cum nu ar fi ce e, în termeni de profesie şi putere. Apoi, pentru că, în această ordine de idei, nu i se conced circumstanţele atenuante, nuanţările şi contextualizările care, într-o ţară suportând fără să crâcnească, trei ani la rând, plagiatul brutal al lui Ponta, fără să-i ceară, ca mine, demisia încă din vara lui 2012, li s-au admis voluntar altora.
Foarte discutabilă, în context, e mai cu seamă graba cu care, într-o lucrare a cărei majoritate covârşitoare pare a fi orginală, i se refuza categoric, altfel decât altor acuzaţi, posibilitatea accidentului, eventualitatea unei inadvertenţe, a lipsei de intenţie în omiterea unor ghilimele.
Toate aceste indicii sugerează că Laurei Codruţa Kövesi i se aplică o grilă personală.
În Germania, de pildă, în judecarea unor cazuri similare se ţine mereu cont de context şi de întreg. Ceea ce e normal, de vreme ce un omor din imprudenţă nu e totuna cu un asasinat îndelung premeditat. În fine, demnă de atenţie e şi viteza condamnării celor care atrag atenţia asupra riscului vendetei şi vindictei, a iacobinismului în condamnarea fără drept de apel a şefei DNA.
Toate aceste indicii sugerează că Laurei Codruţa Kövesi i se aplică o grilă personală. Una care seamănă cu Patul lui Procust. Şi care are legătură nu doar cu activitatea ei eficientă de curăţare a României de mari corupţi, ori cu anti-occidentalisme tipice rinocerizatilor extremei stângi sau drepte, ci şi cu sentimente de cruzime şi iconoclasm psihanalizabile. Cu propensiunea noastră, a tuturor, spre invidie, bunăoară. Cu pofta noastră de a arăta în jos când Caesar ne întreabă ce soartă să-i rezerve gladiatorului învins. Cu setea noastră de sânge gâlgâind în arena publică. Şi cu lipsa noastră de chef de a ne lăsa atenţionaţi să ne păstrăm totuşi nordul şi bruma de civilizaţie chiar şi atunci când pare legitim să ni le lepădăm.
Autor: Petre M. Iancu, Deutsche Welle
Se încarcă comentariile...
