STENOGRAME Deputatul Coman, acuzat că a fugit de procurori când a fost prins cu şpagă: „Am cedat eu DSV-ul director mare şi am luat la Electrica!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii jurişti au amânat pentru luni discutarea cererii DNA de arestare a parlamentarului PC Gheorghe Coman. Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor trebuia să analizeze vineri cererea procurorilor în cazul deputatului acuzat de fapte de corupţie, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea mită. Şi numele ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, apare în dosar, dar şi cel al Mariei Grapini şi al lui Dan Voiculescu .

Deputatul Gheorghe Coman, urmărit penal pentru corupţie, a declarat, vineri, că denunţătorul său este directorul adjunct al DSVSA Buzău, el susţinând că nu a luat „şpagă” în viaţa sa, că nu a fost prins în flagrant şi că nu a fugit, fiind la ţară, să taie porcul.

Deputatul Gheorghe Coman a declarat că este nevinovat, că nu a luat „şpagă” niciodată în viaţa sa şi că DNA nu are suficiente probe împotriva sa. Mai mult, el spune că, deşi politica este „grea şi mizerabilă”, nu va demisiona din PC, atât timp cât nu există dovezi clare care să-l incrimineze.

De asemenea, parlamentarul a negat şi că ar fi fugit după organizarea flagrantului, spunând că a fost la ţară să taie porcul şi nu a avut semnal la telefon.

„Nu am fugit după flagrant. Ce să aude că m-au prins la Ploieşti nu e adevărat. Ieri am fost la ţară, am tăiat porcul, nu aveam semnal acolo, când am plecat de acolo pe drum am aflat că mă caută. Am oprit, m-au urcat în maşină şi am plecat la Ploieşti. Exclud tot”, a mai declarat Gheorghe Coman.

La rândul său, preşedintele PC, Daniel Constantin, al cărui nume apare în stenogramele din referatul procurorilor DNA în cazul Coman, a declarat că nimeni din conducerea partidului nu i-a cerut lui Gheorghe Coman „nici măcar un covrig” şi că este bine că instituţiile şi-au făcut datoria.

„Nimeni din conducerea PC nu i-a cerut lui Coman nici măcar un covrig. Este ruşinos ce a făcut şi confirmă concluzia la care ajunsesem şi noi: că e o persoană de o calitate îndoielnică. Din acest motiv, am şi refuzat să particip la alegerile la care mă invitase. Dar ce a putut să facă întrece orice închipuire. E bine că instituţiile abilitate şi-au făcut datoria”, a declarat Daniel Constantin, citat de Mediafax.

STENOGRAME

„PNL-ul n-o să mai fie, într-o lună de zile n-o să mai fie”

Din stenogramele ataşate de procurori în referatul prin care cer aviz pentru cercetarea deputatului PC reiese cum Gheorghe Coman ar fi sugerat încă din noiembrie 2013 că PNL-ul ar urma să iasă de la guvernare.

Coman Gheorghe: Ăăă…ai foc?...deci eu dacă dau la pace cu tine facem treabă, dacă nu dau nu facem treabă!
 

B C (n.r. denuntatorul) : Păi despre ce e vorba?

Coman Gheorghe: Deci, fii atent, ăăă, conform unei înţelegeri acuma a noastră care e, între mine….o să fie între mine şi PSD, nu mai discutăm de PNL că PNL-ul n-o să mai fie, într-o lună de zile n-o să mai….dar nu are nicio…între noi…între USL cum se spune, conform asta….am cedat eu DSV-ul director mare şi am luat la electrica! Înţelegi? Că asta a fost să fie, sănătoşi să fim, nu-i problemă asta e! Şi conform înţelegerii, protocolului care este, ăsta…cum îi zice…director adjunct e …este la noi, la Partidul Conservator!

„Da Jivă să fie”

Coman Gheorghe: O sticlă de whisky n-ai şi tu pă undeva?
BC: Ba da, am o sticlă de whis...
Coman Gheorghe: Nu, io am luat trei sticle, da să nu cumva să nu... să nu-mi ajungă...
BC: Da, mă, lasă că fac rost.
Coman Gheorghe: Bă, am făcut socoteala... Fii atent! Da Jivă să fie! Am făcut socoteala...
BC: Jiva (CHIVAS – n.r) d-ăla de doişpe ani.
(...)
Coman Gheorghe: Io, tu ştii să-ţi spun? Io-ţi spun realitatea care, io sunt serios în primu’ rând, dacă mă trădează cineva, praf îl fac! Eu ce-am vorbit cu PROFESORUL, ăla nu e... Nu mai linge nimeni! Ăla-i ma, cel mai serios! Io, io cu PROFESORU’, nu discut cu altcineva!
 

Deputatul a vorbit de venituri din deszăpeziri, dar şi despre cum şi-a asigurat locul de parlamentar


BC: Ce scoţi şi tu din deszăpezire, bagi în... Dacă vine deszăpezire, că n-a, nu ninge!
Coman Gheorghe: N-a nins, nu iau nimica-n p..a mea! Nu... Ce dracu? Cărţile sunt făcute în aşa fel, numai, numai să fie, să fie treaba bună!
BC: Da!
Coman Gheorghe: Io mi-am, io am şi locu’ meu în continuare de parlamentar. Peste trei ani...
BC: Ţi l-ai asigurat!
Coman Gheorghe: Da bineînţeles, păi io ce-am bătut, mă? Io am bătut palma sută la sută! Io ştiu ce vorbesc! Da’ io trebuie să fac şi io treabă! Că dacă io nu fac treabă, ăştia zic ,,Bă, tu ce p..a mea faci aici?” Şi e mulţumiţi, ă, ce am făcut io la BUZĂU... Nu ce a făcut VLASE! Mai rar judeţe! Adică sunt judeţe, da’ mai rar!
BC: Ţi-a mai reproşat ceva, că mă ţii în funcţie şi n-am ajutat cu nimic?
Coman Gheorghe: Nu, nu mi-a zis nici... Mi-a zis atuncea la-nceput ,,Bă, tu n-ai...” Ei mi-a zis aşa! DANIEL mi-a zis aşa! Şi mi-a zis, în primu’ rând mi-a zis, cum îi zice, secretaru’..., SCUTA(?)! Cică ,,domnule, da’ dumneata ţi-ai pus director!” - ,, Da!” ,,Pi şi ce vii la noi şi spui că nu ştiu ce? Pi hai să discutăm omeneşte! Nu, nu-ţi convin, schimbă-i mâine!” Aşa mi-a zis direct! Păi, nu poţi să ţii tu... Că nu ştiu ce, că i-am zis io, ,,domnule, păi dumneata zici aşa, io când am venit, de am luat preşedinţia io numai la, numai la, ăăă, clădire, la cum îi spune la asta?”
BC: Facturi...
Coman Gheorghe: Aşa şi la curent şi la aia, am avut trei sute şaizeci de milioane! ,,Domnule, ai acte?” Am noroc c-a fost NICOLETA! ,,Ia arată, doamnă!” A-nnebunit ăia când au văzut! ,,Domnule, ăsta zicea că-i la zero!” ,,Uite, domnule, ce vorbim! La zero? Păi v-arat..., ia să-ntrebaţi de, a luat de la STELEA nişte bani, de la ăla...” că scrie pă acte. ,,Unde-a dat banii? Ce-a făcut cu ei, că ei n-au făcut nimic! Ei nicio cafea, veneai la ei...”
BC: Stelea de la APIA...
Coman Gheorghe: Pi a dat şi aia, a cotizat femeia acolo. Două mii, trei mii de lei, aia a dat bani, să ştii, şi lu’ VLASE. Adică pă chitanţă, nu pă vrăjeli, pă de-alea! Pă chitanţă!... Şi unde-a dat banii ăştia? Pi el, dacă vine la el, nicio cafea... La mine e deschis patru ore dimineaţa, la nouă până seara.  Io  am   şedinţă-n fiecare săptămână, municipiu, astea. Ei acolo! Da’ am fetele-astea bune...în rest…


Deputatul PC Gheorghe Coman negocia sprijinul politic pentru accesul în funcţii publice, spunând că „fără politică nu poţi să trăieşti” şi că „la orice partid se cere nişte bani”, potrivit referatului procurorilor DNA.

Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Bogdan Ciucă, a precizat vineri că sesizarea privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Gheorghe Coman şi dosarul acestuia se află la Comisia juridică, potrivit Mediafax.

Deputaţii au stabilit, însă, să îl invite pe deputatul Gheorghe Coman la şedinţa de luni, în care acesta să-şi spună punctul de vedere, aşa cum prevăd procedurile regulamentare.

„Atribuţiile noastre constituţionale sunt următoarele: Biroul Permanent convoacă Comisia juridică, pentru mâine (vineri - n.r.) la ora 10.00, pentru a lua act de dosarul trimis de Parchetul de pe lângă ICCJ, termenul de prezentare a raportului este până luni, are trei zile, în aceste trei zile trebuie îndeplinite condiţiile constituţionale, adică domnul deputat Coman şi avocatul pe care îl are sunt obligaţi să studieze dosarul, să-si prezinte argumentele în faţa Comisiei juridice, votul se face secret, urmând ca raportul să fie prezentat Biroului Permanent. Am convocat un Birou Permanent al Camerei Deputaţilor pe 23 decembrie, luni, ora 11.00, urmând ca acest Birou Permanent (...) să convocăm plenul Camerei Deputaţilor, pe 27 decembrie, la ora 12.00", a spus Valeriu Zognea, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Zgonea: este o ruşine pentru Parlament

De altfel, acesta a precizat că „este o ruşine ca un astfel de cetăţean a ajuns în Parlament”. În opinia acestuia din urmă, Coman ar trebui să-şi dea demisia din Parlamentul României.

„Eu am speranţa că domnul deputat Coman (...) va avea decenţa şi, dacă vreţi, onorabilitatatea să-si dea demisia din Parlamentul României, ca să nu punem Parlamentul României într-o situaţie delicată. În rest, justiţia îşi face datoria, toţi suntem egali în faţa justiţiei”, a mentionat el.

Deputatul Gheorghe Coman, urmărit penal pentru corupţie după ce a fost prins în flagrant luând mită, a plecat, joi seară, de la sediul DNA Ploieşti, unde a stat peste trei ore, la ieşire spunând că este nevinovat şi că nu crede că parlamentarii vor da aviz pentru arestarea sa.

Coman susţine că este nevinovat

Deputatul PC Gheorghe Coman a fost adus, joi după-amiază, la sediul DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, unde a stat peste trei ore.

Coman a ieşit din sediul DNA însoţit de un avocat şi a evitat să comenteze acuzaţiile care i se aduc.

Răspunzând întrebărilor ziariştilor, Coman a spus că este nevinovat şi că nu crede că parlamentarii vor da aviz pentru arestarea sa, potrivit Mediafax.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, i-a trimis preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, solicitarea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PC Gheorghe Coman într-un dosar penal instrumentat de DNA, informează Ministerul Justiţiei. Cererea a fost trimisă în baza datelor comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care primise anterior de la DNA o solicitare privind arestarea lui Coman. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat anterior că a fost informat, telefonic, de către procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, asupra faptului că îi va fi trimis un dosar cu privire la deputatul Gheorghe Coman.

Procurorii anticorupţie au cerut Parchetului General, joi seara, să formuleze o cerere către Camera Deputaţilor pentru încuviinţarea arestării preventive a parlamentarului Gheorghe Coman. 

Zgonea încearcă să tergiverseze arestarea preventivă

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat că a fost informat telefonic de către procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi despre faptul că îi va fi trimis un dosar cu privire la deputatul Gheorghe Coman.

„Am avut o discuţie cu doamna procuror Laura Codruţa Kovesi care m-a informat că, cel târziu azi, în funcţie de cum termină procurorul de caz, prin procurorul general al României, va fi trimis un dosar”, a spus Zgonea.

El a arătat că, dacă deputatul respectiv a fost prins în flagrant era necesar ca ministrul Justiţiei să îl sune, pentru că un deputat nu poate fi reţinut, chiar dacă este flagrant, fără acordul preşedintelui Camerei, aşa cum scrie textul constituţional.

„Eu am vorbit cu domnul ministru Cazanciuc, nu ştia nimic despre un flagrant, nu a fost infomat, aşa cum prevede Constituţia. Pe cale de consecinţă, nici eu nu ştiu despre flagrant”, a spus Zgonea.

Acesta a precizat că Laura Codruţa Kovesi l-a informat asupra faptului că va primi documentele cu privire la Gheorghe Coman în noaptea de joi sau cel mai târziu vineri dimineaţă.

„Există o prevedere şi pentru aceste cazuri. Înseamnă că undeva în ianuarie, în prima decadă, vom avea o sesiune extraordinară a Parlamentului. Suntem în 19 decembrie. Dacă primim mâine, pe 20, dosarul, e primul Birou Permanent. Pe 23 şi 24 avem raport cu audiere, soluţia minimă. Plus 8 zile, intrăm în 1 ianuarie. Deci chiar dacă am vrea, nu avem altă soluţie decât în prima decadă a lunii ianuarie să convocăm plenul Camerei pentru a lua această decizie”, a spus Zgonea.

Zgonea a mai precizat că, potrivit Statutului deputaţilor şi senatorilor, dacă un deputat sau senator este prins în flagrant, există o procedură rapidă de convocare a Parlamentului şi de discutare a dosarului trimis de procurorul general în Comisia juridică.

„Dacă este o cerere de ridicare a imunităţii, cu reţinere, a parlamentarului pentru anumite infracţiuni stabilite de Codul penal, atunci procedura este stabilită în Statutul deputaţilor şi senatorilor, articolul 24, prevăzută şi în Constituţie, şi durează cel puţin 8 zile”, a adăugat Zgonea.

Potrivit Statutului Parlamentarilor, cele 8 zile (compuse din 3 zile pentru redactarea raportului Comisiei Juridice şi 5 zile pentru votul în plen) sunt termene maximale, care nu împiedică legiutorii să ia aceste decizii şi în câteva ore, ceea ce ar fi posibil vineri, când se întrunesc şi Biroul Permanent, şi Plenul.

Ce spune Constituţia

ARTICOLUL 72

(1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

(2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(3) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.

Statutul deputaţilor şi senatorilor:

Articolul 24 - Procedura în caz de reţinere, arestare sau percheziţie 

(1) Cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului ori a senatorului se adresează preşedintelui Camerei din care face parte de către ministrul Justiţiei. 

(2) Preşedintele Camerei din care face parte deputatul sau senatorul aduce de îndată cererea la cunoştinţa Biroului permanent, după care o trimite Comisiei juridice respective, care va întocmi un raport în termen de 3 zile. Hotârârea Comisiei juridice se adoptă prin votul secret al majorităţii membrilor săi. 

(3) Cererea ministrului Justiţiei, însoţită de raportul Comisiei juridice, se supune spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei din care face parte deputatul sau senatorul, în termen de 5 zile de la depunerea raportului. 

(4) Camera hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi. Hotărârea Camerei se comunică de îndată ministrului justiţiei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 3 zile. Data comunicării către ministrul Justiţiei este dată intrării în vigoare a hotărârii. 

(5) În condiţiile în care Parlamentul se găseşte în vacanţă, preşedintele Camerei ia măsurile necesare respectării termenelor prevăzute în prezentul articol.


Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, în perioada noiembrie – decembrie 2013, folosindu-se de influenţa conferită de funcţia de conducere deţinută în cadrul Partidului Conservator, Coman ar fi cerut unui denunţător, persoană cu funcţie de conducere în Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău, în schimbul menţinerii acestuia în funcţia publică respectivă (care la nivel politic ,,revenea” partidului respectiv), diverse servicii, precum şi remiterea unor foloase materiale necuvenite. 

Foloasele pretinse constau în asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia eventualelor întâlniri de lucru în cadrul respectivei formaţiuni politice, ce urmau a fi organizate în municipiul Buzău.  

În perioada 9 – 16 decembrie 2013, în acelaşi context, Gheorghe Coman i-ar fi cerut denunţătorului să achite jumătate din contravaloarea notei de plată aferentă evenimentului organizat la data de 14 decembrie 2013, în municipiul Buzău, cu ocazia conferinţei organizate pentru alegerea conducerii judeţene a PC (eveniment la care a şi fost reînvestit în funcţia de preşedinte). Procurorii menţionează că este vorba despre 3.140 lei. 

Această sumă ar fi fost primită de Coman pe 18 decembrie 2013, acesta fiind prins în flagrant de procurorii anticorupţie. La intervenţia procurorilor, deputatul a fugit cu autoturismul în care se afla în momentul infracţiunii flagrante, sustrăgându-se urmăririi penale. În cele din urmă, Coman a fost prins la Ploieşti.

„Meseria mea este auto". Care este nivelul intelectual şi cum vorbeşte deputatul PC prins în flagrant miercuri de anchetatorii DNA

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite