Gheorghe Ştefan: Fotbalul şi Primăria Piatra Neamţ m-au adus la Rahova. „Beciul Domnesc“ te înmoaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Ştefan, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, va fi plasat în arest la domiciliu. Magistraţii Curţii Supreme au respins, miercuri, contestaţia procurorilor anticorupţie împotriva deciziei prin care i-a fost înlocuit arestul preventiv, în dosarul Microsoft. La ieşirea din Penitenciarul Rahova că a ajuns în acest loc din cauza fotbalului şi a faptului că a intrat în politică atunci când a candidat la primărie.

Ultimul arestat în dosarul Microsoft, Gheorghe Ştefan, a fost eliberat şi va fi cercetat în arest la domiciliu, în urma deciziei de miercuri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

La ieşirea din arest că fotbalul şi primăria l-au adus la Rahova. „Sper că toţi cei care au greşit vor plăti. Eu am greşit şi voi plăti. Am greşit că am avut încredere în oameni”, a declarat Gheorghe Ştefan care a precizat că nu va mai face politică. De asemenea, a refuzat să facă declaraţii legate de dosarul Microsoft.

Fostul edil am municipiului Piatra Neamţ a vorbit şi despre viaţa în arest.

„Ce nu te omoară te întăreşte, dar pot să spun că «Beciul Domnesc» te înmoaie”, a adăugat Ştefan care a afirmat că starea sa de sănătate „e una precară“, având leucemie limfatică, dar în stare incipientă. 

Gheorghe Ştefan a fost arestat în 29 octombrie 2014, fiind plasat în Arestul central al Poliţiei Capitalei, de unde a fost mutat ulterior în Penitenciarul Rahova.

Ce nu are voie să facă Ştefan în timpul arestului la domiciliu

Pe durata arestului la domiciliu Gheorghe Ştefan nu are voie să părăsească imobilul în care locuieşte, fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. 

De asemenea, acesta nu poate comunica cu Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru, Gabriel Sandu, inculpaţi şi ei în dosarul Microsoft, dar nici cu martorii din cauză, direct sau indirect, respectiv cu Claudiu Ionuţ Florică, Dragoş Şerban Stan, Adrian Ujeniuc, Sorin Cristian Eftene, Eugen Bejinariu, Gabriel Marin, Manuel Bercu, Maria Niculae, Răzvan Tomi, Ioana Candida Drăgan, Luminiţa Cecilia Mazilu, Aurelian Cristian Colman, Gabriel Muraru, Decebal Silviu Draghiş, Elena Alexandra Goicea, Laurenţiu Stoica, Clitemnestra Gâdea, Claudia Diana Vlădescu, Chanine Khalil Abi, Horia Cătălin Barabaş, Dan Besciu, Gabriel Marin, Vasile Andrei, Adrian Fortuneanu, Viorel Vasile.

„Nu va lua legătura cu absolut nicio persoană care este implicată ca martor în acest dosar 'Microsoft'. Ca urmare, spun eu, nu afectează pe nimeni şi dat fiind faptul că ne aflăm în Săptămâna Mare zic eu că este benefic pentru Gheorghe Ştefan care stă în arest de cinci luni şi jumătate, care este stresat psihic din cauza stării de arest, el fiind frustrat că este singurul care mai este arestat în dosarul Microsoft", a spus avocata lui Gheorghe Ştefan.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite