Geoană: „Nu trebuie să ne năpustim asupra MAE, ministerul a încercat să-şi facă treaba corect“

Geoană: „Nu trebuie să ne năpustim asupra MAE, ministerul a încercat să-şi facă treaba corect“

Mircea Geoană

Fostul ministru de Externe Mircea Geoană a declarat, duminică, pentru Mediafax, că MAE a încercat să-şi facă treaba corect în ce priveşte gestionarea crizei ostaticilor din Algeria, el arătând că problema este una de fond, infrastructura de suport a românilor din străinătate este foarte redusă.

Geoană a precizat că evenimentele din Algeria sunt cea mai severă criză în care au fost implicaţi cetăţeni români de la răpirea ostaticilor din Irak sau de la atentatul din 11 septembrie, în care a murit un român.

Fostul ministru de Externe a menţionat că, dincolo de ceea ce trebuie făcut acasă, în România, această criză trebuie să contureze ideea că cele câteva milioane de români care muncesc şi trăiesc în străinătate devin vulnerabili la acţiuni teroriste.

Potrivit lui Geoană, după eliminarea vizelor pentru români statul român nu s-a îngrijit să îşi structureze instrumentele necesare prin care să facă faţă unor situaţii fără precedent, el referindu-se la faptul că în acest moment prezenţa diplomatică şi consulară în zonele în care muncesc sau trăiesc români este mult mai mică decât în ultimii ani.

Geoană a spus că românii care muncesc în străinătate trimit bani acasă şi au dreptul de a cere ca România să aibă capacitatea de a gestiona măcar evidenţa acestora sau capabilitatea de a intra în contact cu aceştia.

Solicitat să comenteze modul în care MAE a gestionat criza românilor luaţi ostatici în Algeria, Geoană a precizat: "Nu trebuie să ne năpustim asupra MAE, a încercat să-şi facă treaba corect. Problema este una de fond, referitoare la faptul că volumul românilor din străinătate este unul mare, iar infrastructura de suport este redusă. În Alger cred că sunt doi sau trei diplomaţi români".

Secretarul General al MAE, Robert Cazanciuc, a declarat, duminică, că ministerul îi exprimă profunda dezamăgire pentru faptul că autorităţile alegeriene nu informat corect, concret şi la timp despre situaţia celui de-al doilea român mort în urma atacului din Algeria.

"MAE îşi exprimă profunda dezamăgire pentru faptul că autorităţile algeriene nu au informat corect, complet şi la timp în legătură cu situaţia reală de sănătate a cetăţeanului român", a precizat secretarul general al MAE, Robert Cazanciuc.

El a menţionat, reluând informaţia difuzată duminică de MAE, că un al doilea cetăţean român a decedat în urma conflictului terorist din Algeria.

Cazanciuc a precizat că din informaţiile obţinute de autorităţile române rezultă că decesul celui de-al doilea cetăţean român a intervenit la spital ca urmare a rănilor grave suferite de acesta.

"Partenerii occidentali ne-au confirmat în cursul zilei de ieri că ultimul cetăţean român era eliberat şi spitalizat în condiţiile în care nu a fost permis accesul la faţa locului. În încheierea operaţiunii militare a dezvăluit adevărata dimensiune a atacului terorist, numărul mare de victime şi violenţa asupra multor cetăţeni. MAE va asigura repatrierea corpurilor neînsufleţite a celor doi cetăţeni români", a adăugat Cazanciuc.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: