Generalul SRI Dumitru Dumbravă a confirmat, în Comisia SRI, că o cunoaşte şi a colaborat cu procurorul Lăncrănjan, dar neagă că ar fi ajutat-o în carieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Generalul SRI Dumitru Dumbravă a spus, miercuri, la audierile din Comisia parlamentară de control al SRI că o cunoaşte pe procurorul DNA Alexandra Lăncrănjan şi că a colaborat cu ea, negând însă că ar fi ajutat-o în carieră, a declarat preşedintele comisiei, senatorul Claudiu Manda.

El a precizat că Dumbravă a fost întrebat la audieri şi despre câmpul tactic, despre legăturile cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, sau cu fosta şefă a DIICOT Alina Bica.

Preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Claudiu Manda, a declarat, miercuri, după audierea în comisie a generalului Dumitru Dumbravă, devenit cunoscut după declaraţiile că instanţele constituie ”câmp tactic” pentru SRI, că la audieri a fost abordat şi subiectul "câmp tactic”, fostul şef al Direcţiei juridice a SRI spunând că atunci când a vorbit despre câmpul tactic nu s-a referit la influenţarea justiţiei, ci mai degrabă la faptul că inculpaţii ar putea să influenţeze actul de justiţie şi că "în acest sens era un atribut şi o implicare a SRI".

"A fost abordat subiectul câmpul tactic. Domnul general Dumbravă nu neagă articolul din presă, spune doar că, în opinia sa, atunci când vorbea despre câmpul tacic, nu vorbea despre influenţarea justiţiei, ci mai degrabă de faptul că (...) inculpaţii ar putea să influenţeze actul de justiţie şi că în acest sens era un atribut şi o implicare a SRI. A dat exemple de experţi şi judecători care ar fi decis diferit de ce era în dosarul probatoriu sau experţi care făceau expertize şi stabileau prejudiciu zero", a spus Manda, după audierea generalului SRI Dumitru Dumbravă, fost şef al Direcţiei juridice şi actual secretar general al SRI.

Întrebat despre faptul că ar fi fost văzut la Curtea de Apel Bucureşti, la ICCJ, la Tribunalul Militar sau la Parchetul Militar, generalul SRI a confirmat, susţinând însă că niciodată nu a încercat să influenţeze vreo decizie a judecătorului sau a procurorului în vreun dosar.

Întrebat ce făcea acolo, generalul Dumbravă a spus că fie emitea un punct de vedere juridic, atunci când era solicitat, fie mergea să îi vadă pe juriştii pe care îi avea în subordine şi care susţineau în instanţă elemente care sunt de competenţa SRI, a relatat Claudiu Manda.

"A spus că doar când i s-a solicitat punctul de vedere juridic a exprimat o opinie, dar că procurorul este cel care decide, nu judecătorul. A spus că a interacţionat cu procurori, judecători din zona de drepturi şi libertăţi, mai ales acolo unde SRI avea această atribuţie de eliberare a mandatelor pe siguranţă naţională", a afirmat Manda.

De asemenea, Dumbravă a confirmat în Comisia SRI că o cunoaşte pe procurorul DNA Alexandra Lăncrănjan şi că a colaborat cu aceasta, spunând însă că nu a ajutat-o în carieră, a declarat preşedintele comisiei SRI.

"A spus că se cunosc, că au colaborat, că Lăncrăjan a colaborat bine cu SRI, că au fost şi momente în care au avut şi dispute. Au fost momente în care Lăncrăjan viza o serie de persoane din SRI şi a încercat să explice şi au fost tensiuni la momentul respectiv, spunând că este în competenţa Parchetului Militar să urmărească dacă s-au săvârşit infracţiuni”, a relatat Claudiu Manda, precizând că Dumbravă a negat că ar fi ajutat-o pe Lăncrănjan în carieră.

Alexandra Lăncrănjan, care este procuror din 2010, lucrând la Parchetul Judecătoriei sector 2, la Parchetul Tribunalului Bucureşti, iar acum la DNA, se ocupă de dosarul Tel Drum, în care este urmărit penal şi Liviu Dragnea.

De asemenea, Dumbravă a vorbit în Comisia SRI şi despre relaţia cu fosta şefă a DIICOT Alina Bica, spunând că discutau destul de des.

"A explicat că discutau destul de des, şi în perioada în care doamna Bica era procuror anume desemnat pentru eliberarea mandatelor de securitate naţională, şi când era procuroro DIICOT, discutau pe speţe. Doar în condiţiile în care i-ar fi fost solicitată, emitea o opinie juridică sau, şi dacă emiteaopinie juridică, procurorul era cel care decidea", a relatat Manda, precizând că Dumbravă a susţinut că niciodată nu i-a cerut lui Bica vreo reţinere în vreun dosar.

Generalul SRI a fost întrebat la audierile din comisie şi dacă se întâlnea cu Laura Codruţa Kovesi, aşa cum a susţinut fostul Şef al Serviciului de Protecţie şi Pază Dumitru Iliescu, potrivit căruia Kovesi şi Dumbravă stabileau cine se ocupa de anumite dosare şi care era traseul acestora.

"Opinia domnului Dumbravă a fost că s-a întâlnit de destul de multe ori cu doamna Kovesi, mai ales în perioada în care era procuror general, nu procuror şef DNA, că discutau mai degrabă despre mandatele de securitate naţională şi că nu a avut niciodată vreo discuţie despre dosare în sensul spus de domnul general Iliescu, cum că ar fi stabilit cine să fie din cadrul SRI care să lucreze în acel dosar, cine din cadrul DNA şi eventual cine să fie dintre judeătorii la care să ajungă dosarul", a mai relatat preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Claudiu Manda, după audierea în comisie a generalului Dumitru Dumbravă.

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir a scris, miercuri, pe blogul său, despre "reţeaua" de magistraţi a generalului Dumitru Dumbravă. "Ironic, astăzi generalul SRI Mitică Dumbravă, în loc să meargă la brutărie, merge în Parlamentul României. Dacă aş fi acolo, i-aş pune o singură întrebare: Dacă o cunoaşte pe procuroarea DNA Alexandra Carmen Lăncrănjan, ce relaţii au, dacă a susţinut-o şi a sprijinit-o în carieră, dacă a raportat ierarhic relaţiile cu aceasta şi dacă relaţiile şi implicarea sa în cariera procuroarei sunt legale?", a scris fostul colonel SRI pe blog.

El a susţinut că va face publică reţeaua de procurori, judecători, şefi de instituţii şi jurnalişti coordonată de generalul Dumbravă. "La data de 13 septembrie 2017, după ce şefa sa, PFA Kovesi, mă reclamă cu mânie proletară la CSM, procuroarea Lancranjan îşi arată sprijinul neţărmurit pentru cauză şi dă share pe pagina sa personală la comunicatul DNA. Imediat, generalul Dumbravă îi dă like de pe contul său “secret” pe care îl ştie, de fapt, toată reţeaua. Să arate că se va implica. Dă semnalul că e prezent, că se va ocupa. Unde? La CSM", a susţinut Daniel Dragomir.

"Din datele pe care le deţin, generalul Mitică Dumbravă a coordonat-o de ani buni pe procuroarea Lăncrănjan alias Veveriţa", a mai scris fostul colonel SRI.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite