Gabriel Diaconu, după declaraţia lui Tătaru la tragedia din Piatra Neamţ: „Cum să fim toţi la fel de vinovaţi, domnule ministru al Sănătăţii?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Psihiatrul Gabriel Diaconu sancţionează afirmaţiile mincinoase ale lui Tătaru
Psihiatrul Gabriel Diaconu sancţionează afirmaţiile mincinoase ale lui Tătaru

Medicul psihiatru Gabriel Diaconnu îi explică ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, de ce nu toţi românii sunt vinovaţi de tragedia care a avut loc sâmbătă-seară la secţia ATI a Spitalului Judeţean de urgenţă din Piatra Neamţ, după ce Tătaru a spus, raspunzând unei întrebări, că „toţi trebuie să ne simţim vinovaţi“.

Redăm mai jos postarea medicului psihiatru:

Just in: În ultimele 7 zile am depăşit pragul hebdomadar a 1000 de decese din cauza infecţiei cu noul coronavirus. Odată cu raportarea de astăzi, numărul lor este 1046 în ultima săptămână...

L-aş fi lăsat în plata lui pe ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, dacă n-ar fi făcut aseară târziu următoarea declaraţie: 

” Pentru situaţia de peste 30 de ani şi pentru autorităţile locale şi neimplicare cred că suntem vinovaţi toţi din această ţară, nu numai sistemul medical, fiindcă am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală”

Afirmaţia este mincinoasă şi vădeşte trei lucruri caracteristice politicianului român în general, respectiv ale lui Tătaru în particular: 

1. În faţa tragediei, a dramei, instinctul de fiară al politicianului este să găsească repede o distragere a atenţiei, mai exact cineva pe care să-l sacrifice încât să-şi lepede vina. 

2. Soluţia magistrală e să creeze impresia că – de fapt – culpa e colectivă. Dacă toată lumea e vinovată, nu-i aşa, de fapt nimeni nu e vinovat, pentru că, 

3. Suntem toţi la fel.

Dar nu suntem toţi al fel. 

Nu avem cum să fim toţi la fel. Unii dintre noi sunt chemaţi la responsabilitatea fotoliului public. Alţii dintre noi sunt cei care – indiferent de condiţii, dotări sau vremuri – tratăm oameni de boli. Mai sunt unii dintre noi care aduc la iveală, şi prezintă public dovezile formelor pe care le ia ticăloşia, hoţia. Există unii care vor să facă bine, fie că înseamnă spitale, fie că înseamnă aparatură, cercetare, fie că înseamnă emanciparea cunoaşterii medicale sau accesul la ştiinţă, şcoală, educaţie, deschidere şi curiozitate către viitor. 

Cum să fim toţi la fel vinovaţi, domnule ministru al sănătăţii? 

Aşa funcţionează în mintea dumneavoastră democraţia? Dacă Icsulescu a fost votat de oameni, şi Cutărică ajunge într-o poziţie de decizie deşi e flagrant incompetent, omul de rând e de vină? Carevasăzică dacă eu, medic psihiatru, fac o tâmpenie - să zicem - şi pacientul meu moare înseamnă că de vină sunt părinţii mei, că doar ei m-au dat la şcoală? 

Fiecare dintre cei care ajungeţi primar, parlamentar, ministru etc aţi fost DELEGAŢI cu o sarcină, o povară, o misiune. Aţi fost însărcinaţi. Aţi fost mandataţi. Aţi primit sufragiu, aţi primit încredere. Aţi ajuns în posesia speranţei unui număr de oameni. 

Acei oameni, domnule Tătaru, NU v-au dat mandat să faceţi lucruri pe genunchi. Nu v-au învăţat cum să faceţi rahat bici şi să pocniţi din el. Şi cu siguranţă oamenii nu v-au înlesnit accesul spre o cameră de luat vederi ca, la momentul când există teroare împrejur, şi când afli că părintele tău a ars pe-un pat de spital, să spuneţi că inclusiv ei sunt de vină. 

Eu cred că dumneavoastră nu realizaţi uneori gogomăniile care vă ies, rostogolit, pe gură. Să înţelegem din declaraţia de mai sus că şi doctorul Denciu e vinovat? Am înţeles, la Giuleşti de vină a fost Florentina Cârstea. La Colectiv au fost patronii clubului de vină. 

Dar de aspersoarele pe care autorităţile ar fi trebuit să înceapă să le monteze în spitale tot noi suntem vinovaţi că la 10 ani de la Giuleşti nu funcţionează, tot NOI suntem vinovaţi? 

De spitalele metropolitane cu jdemii de paturi care se construiesc doar o dată la patru ani, neîndoielnic tot plurilimea e vinovată, nu? Evident că şi pentru banii aruncaţi, sifonaţi în tot felul de aranjamente, oferite peşcheş pentru diverse firme de apartament, tot 30 de ani de neimplicare oferă raţionament şi scuză. 

Nu suntem toţi la fel. Există lucruri care ne deosebesc fundamental, şi diferenţele dintre noi sunt ireconciliabile. Cunosc oameni care de fiecare dată când România a dat de greu şi-au oferit experienţa, cunoştinţele, pregătirea ca să pună umărul. Oameni care au oferit soluţii inovative, care au găsit răspunsuri la întrebări sistemice (nu doar cum se deschide calculatorul sau se trimite un e-mail). Care v-au întins, de fiecare dată, o mână dumneavoastră, politicienilor, şi cărora le-aţi râs în faţă. 

Sunteţi încremenit în aceeaşi doctrină mortuară, faraonică lăsată să colcăie pe acest pământ de mai bine de 70 de ani, piară poporul trăiască partidul! Niciunul, de fapt, nu pricepeţi că ce aveţi nu sunt nici calităţi, nici privilegii, cât responsabilităţi. 

Dumneavoastră, domnule ministru, aveaţi o responsabilitate. Această responsabilitate nu cunoaşte nici cusur, nici relativitate. Este o responsabilitate pe care, ca ocupant al unui scaun în guvern, indiferent de ce părere aveţi ca om, o aveţi, şi nimeni altul. Şi e timpul să plecaţi.

E timpul să vă daţi demisia, şi nu pentru cum v-aţi descurcat până acum cu coame şi cocoaşe, cât pentru afirmaţia sulfuroasă de aseară, de la Piatra Neamţ. 

Declaraţia lui Tătaru

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat, întrebat sâmbătă seara la Leţcani, dacă se simte vinovat pentru ce s-a întâmplat la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, că „pentru situaţia de peste 30 de ani şi pentru autorităţile locale şi neimplicare cred că suntem vinovaţi toţi din această ţară, nu numai sistemul medical, fiindcă am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală”. Chestionat dacă spitalul avea autorizaţie ISU, Tătaru a spus că nu este vorba dacă avea sau nu autorizaţie şi a explicat că rămâne de văzut dacă a fost evaluat spaţiul şi dotarea în momentul în care a fost luată decizia să treacă funcţionarea unor secţii de la etajul 3 la etajul 2.

„Pentru situaţia de peste 30 de ani şi pentru autorităţile locale şi neimplicare cred că suntem vinovaţi toţi din această ţară, nu numai sistemul medical, fiindcă am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală”, a afirmat Nelu Tătaru, chestionat sâmbătă la spitalul mobil de la  Leţcani dacă se simte vinovat pentru situaţia de la Neamţ.

Întrebat ce va face ca să nu mai fim într-o astfel de situaţie, ministrul Sănătăţii a răspuns: „Începând nu neapărat de mâine, începând, dacă îmi puteţi permite, de ieri ca să zicem aşa. Tot ce înseamnă reevaluarea managementului, tot ce înseamnă reevaluare capacitate de tratament a unităţilor sanitare, tot ce înseamnă coordonare de către minister a situaţie”.

Zece persoane au decedat în incendiul care a izbucnit sâmbătă seara la secţia ATI din incinta Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale de stingere şi o autoscară. Alţi şase pacienţi care erau în salonul alăturat şi au fost salvaţi vor fi transportaţi la Spitalul Judeţean Iaşi. A fost rănit şi medicul de gardă, Ioan Cătălin Denciu, urmând să fie şi el transferat la spitatul Floreasca din Bucureşti şi apoi în Belgia. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite