Funcţionarii publici anunţă grevă generală pentru luna iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) anunţă că funcţionarii publici vor intra în luna iulie în intra în grevă „ca urmare a refuzului Guvernului României de a soluţiona revendicările salariaţilor din primăriile şi consiliile judeţene”. Ministerul Muncii a fost deja informat cu privire la declanşarea conflictului de muncă.

Sindicaliştii din primării şi din consiliile locale au precizat că se consideră „vădit discriminaţi” în raport cu salariaţii din administtraţia centrală care, prin OUG privind salarizarea bugetarilor au beneficiat de creşteri salariale de până la 70%, se arată într-un comunicat d presă, potrivit news.ro.

Aceştia se consideră „cea mai slab plătită şi discriminată categorie de salariaţi din sistemul bugetar” şi afirmă că Guvernul a manifestat dezinteres major faţă de problemele majore cu care se confruntă.

Astfel, angajaţii membri ai FNSA au anunţat grevă generală de o oră pe 5 iulie, grevă generală de o zi pe 12 iulie şi grevă generală pe termen nelimitat încâpând cu 19 iulie.

Printre revendicările acestora se regăsesc acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală – acolo unde resursele bugetare permit acest lucru, acordarea voucherelor de vacanţă, majorarea cu 25% a salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală, precum şi eliminarea în totalitate a Art 32 (4) din OUG nr. 20/2016.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite