E o minciună măreaţă, parte a simfoniei extrem de profesionist creată de specialişti veniţi din timpuri mai vechi, rămaşi cu toţii pe locurile lor deoarece ştiu să pună pe portativ construcţia aceasta de imagine care vorbeşte mereu, exclusiv, despre succese pe ramură care să justifice faptele şi, mai ales, perpetuarea la guvernare a echipei care a comandat statisticile triumfătoare. Nenorocirea este că realitatea vine să bată la uşă cu din ce în ce mai multă forţă, arătând la modul nemilos cauzele diferenţei din ce în ce mai dramatice şi substanţiale care ne desparte de evoluţia ţărilor dezvoltate. Iată, spre exemplu, avem statisticile europene – preluate de Comisia Europeană şi oricum ajunse pe masa decidenţilor politici din UE dar şi a liderilor marilor companii naţionale şi trans-naţionale cu sediul în UE care caută să maximizeze câştigurile şi să minimizeze pierderile identificând cât mai corect pieţele performante, pe de o parte prin condiţii legislative dar şi performanţele forţei de muncă. Şi atunci caută răspunsuri în statistici de acest gen:
 
 
Care va să zică, scuzaţi, vai de sufletul nostru dar cu pene de păun băgate-n fund şi certăreţi. Dar, din nou, ăi’de bagă banii, se uită la acest gen de date, umilitoare pentru că situează România în zona non-performanţei exact zona care, pentru toţi ceilalţi, este socotită singura poartă de intrare în lumea de mâine:
 
 
Aveţi aici şi statistica pe acelaşi subiect pentru 2022 şi, bucurie!, nu mai suntem pe ultimul loc, ci pe penultimul, le-am luat-o înaintea bulgarilor.
 
Aşa este, o victorie considerabilă dar care, măcar dacă suntem sinceri cu noi înşine, nu poate acoperi realitatea tristă a unei şcoli româneşti cu visuri digitale şi în continuare cu closetele în fundul curţii. Vorbind despre investitori – din ce în ce mai puţini şi stresaţi în perioada asta de crize multiple, analizând statisticile deja prezentate, toate aflate în „dosarul România”, mai dau o pagină ca să vadă dacă, da sau nu, corespund sau se verifică prin comparaţie cu gradul de dezvoltare socială. Şi atunci, chiar dacă nu ne convine din cauză de panaş, ajung la inevitabilă problemă a closetelor. Iată locul
 
României în statistica europeană pe acest subiect în 2020 (pe datele din 2019):
 
 
Desigur, e nevoie să achiziţionăm fregate, submarine, rachete de croazieră şi, în general, cum spunea odinioară alt Comandant Suprem, să ne dotăm cu tot ce este necesar şi din producţie proprie, că de aia avem specialişti cu care ne mândrim. Generalii de acum sunt fructul mai mult sau mai puţin copt sau chiar răscopt şi le este scuzat raţionamentul linear de cazarmă. Dar competenţele digitale şi pregătirea pentru lumea competiţiei cumplite pentru resursele societăţii de mâine ar trebui să fie priorităţile reale şi nu numai asumate, la ordin, pe linia de comandă şi control, deoarece aşa e la modă şi astfel îi mai aburim profesionist pe naivii de la Bruxelles.
 
Dacă asta vrem, chiar sunt sigur că vom reuşi. Timp în care prăpastia între nivelul şi sensul de dezvoltare se adânceşte între noi şi restul Europei, inclusiv faţă de vecinii noştri de lagăr comunist