Fraţii Becali şi Borcea, mutaţi la Penitenciarul Slobozia. Ceilalţi „grei” ai fotbalului au rămas în penitenciarele unde au stat în perioada de carantină

Fraţii Becali şi Borcea, mutaţi la Penitenciarul Slobozia. Ceilalţi „grei” ai fotbalului au rămas în penitenciarele unde au stat în perioada de carantină

Cei opt oameni din fotbalul românesc au fost condamnaţi în dosarul „Transferurilor”

Ioan şi Victor Becali, dar şi Cristian Borcea au fost mutaţi la Penitenciarul Slobozia unde îşi vor executa, în regim închis, pedepsele primite în dosarul „Transferurilor”. Mihai Stoica, Gică Popescu şi Gheorghe Copos vor rămâne la Penitenciarul Rahova, Gigi Neţoiu la Craiova. Jean Pădureanu a rămas internat la Spitalul Penitenciarului Jilava.

Ştiri pe aceeaşi temă

Comisia pentru Stabilirea Regimului de Detenţie de la Penitenciarul Poarta Albă a stabilit ca fraţii Becali şi Cristian Borcea să execute pedeapsa în regim închis. La Penitenciarul Poarta Albă, însă, se pot executa pedepse doar în regim deschis sau semi-deschis, motiv pentru care cei trei au fost transferaţi la Slobozia, penitenciar aflat în apropierea localităţii de domiciliu.
 
Potrivit Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedepse mai mari de trei ani, dar care nu depăşesc 13 ani. Regimul semideschis se aplică iniţial deţinuţilor condamnaţi la pedepse mai mari de un an, dar care nu depăşesc trei ani.
 
Alţi trei condamnaţi din dosarul transferurilor, respectiv Gică Popescu, Mihai Stoica şi George Copos, sunt încarceraţi la Penitenciarul Rahova, care are regim închis. În cazul acestora, Comisia Penitenciarului Rahova a stabilit ca ei să efectueze pedepsele în regim închis de detenţie.
 
Gigi Neţoiu va executa pedeapsa tot în regim închis, el fiind încarcerat la Penitenciarul Craiova, unde există acest regim, iar Jean Pădureanu, în regim semideschis, la Spitalul Penitenciarului Jilava.
 
Avocatul lui Pădureanu a formulat la Tribunalul Ilfov o cerere de întrerupere a executării pedepsei, în condiţiile în care clientul său are boala Alzheimer în formă avansată şi demenţă mixtă, solicitarea urmând să fie judecată pe 22 mai.
 
Pedepse cu închisoare pentru „greii” fotbalului românesc
 
Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, pe 4 martie, pe Jean Pădureanu la trei ani şi patru luni de închisoare, pe George Copos la trei ani şi opt luni, pe Mihai Stoica la trei ani şi şase luni, pe Cristian Borcea şi Ioan Becali la câte şase ani şi patru luni, pe Victor Becali la patru ani şi opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile, iar pe Gigi Neţoiu la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.
 
Avocaţii lui Mihai Stoica şi Cristian Borcea au depus la Curtea de Apel Bucureşti contestaţie în anulare în cazul condamnărilor primite în dosarul transferurilor de jucători.
 
Sesizarea lui Mihai Stoica a avut primul termen de judecată pe 21 martie. Instanţa a amânat atunci judecarea pentru 4 aprilie, în lipsa motivării deciziei din dosar.
 
Contestaţia lui Cristian Borcea a fost înregistrată pe 12 martie şi ar fi trebuit judecată pe 28 martie, însă a fost amânată până pe 25 aprilie, din acelaşi motiv ca şi în cazul lui Mihai Stoica.
 
Şi avocaţii lui Ioan şi Victor Becali au depus, pe 14 martie, la Curtea de Apel Bucureşti, contestaţii în anulare, care se vor judeca pe 11 aprilie, în dosare separate.
 

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Instanţa: Mihai Stoica a ajuns după gratii pentru trei infracţiuni neprescrise. Popescu şi Pădureanu, pedepse mai mici datorită carierei şi sănătăţii precare

Mihai Stoica a fost condamnat la închisoare pentru trei infracţiuni de spălare de bani şi evaziune fiscală care nu s-au prescris. Asta arată judecătorii Curţii de Apel Bucureşti în motivarea deciziei din dosarul „Transferurilor” în care opt „grei” din fotbalul românesc au fost aruncaţi în spatele gratiilor.

Mihai Stoica în ofensivă. Managerul a contestat şi la Curtea de Apel Bucureşti pedeapsa primită în dosarul „Transferurilor”

Managerul echipei de fotbal Steaua Bucureşti, Mihai Stoica, a contestat şi la Curtea de Apel Bucureşti pedeapsa de trei ani şi patru luni primită săptămâna trecută în dosarul „Transferurilor”. Instanţa a stabilit ca termenul pentru judecarea contestaţiei în anulare să fie pe 21 martie. Aceasta este a doua cerere prin care managerul încearcă să scape de pedeapsa cu închisoarea.

Liga lui Mititica. Opt grei din fotbal, aruncaţi după gratii pentru corupţie

Cei mai puternici şi influenţi oameni din fotbalul românesc au ajuns după gratii. Judecătorii Curţii de Apel au fost necruţători chiar şi cu Gheorghe Popescu şi Jean Pădureanu, pentru care procurorii anticorupţie ceruseră la ultimul termen al procesului închisoare cu suspendare.

Graţierea lui Gică Popescu rupe România în două

Politicieni, oameni din fotbal, jurnalişti şi oameni de rând cer graţierea lui Gică Popescu, fost căpitan al echipei naţionale a României, în vreme ce mare parte a opiniei publice crede că „Baciul“ trebuie să-şi ispăşească pedeapsa. Specialiştii nu sunt de acord cu o graţiere, care ar arăta că persoanele publice sunt deasupra justiţiei

EXCLUSIV Europarlamentarul Sebastian Bodu dezvăluie cum a ajuns să-i prindă pe greii fotbalului

Europarlamentarul constănţean Sebastian Bodu relatează în exclusivitate pentru „Adevărul“ cum a deschis dosarul în care nume grele din fotbalul românesc au fost trimise la închisoare.

 
Fraţii Ioan „Giovanni“ şi Victor Becali s-au predat la Poliţia Constanţa. Este aşteptat în continuare Cristian Borcea. Cei trei se află la Constanţa, oraş în care şi-au stabilit de curând reşedinţa în acte. Cristian Borcea, Ioan „Giovanni“ şi Victor Becali şi-au făcut buletine de Constanţa pentru a beneficia de executarea pedepsei la Penitenciarul Poarta Albă, unde îşi ispăşeşte condamnarea Gigi Becali.
 
 
Europarlamentarul constănţean Sebastian Bodu aminteşte că el este cel care a dat semnalul demascării corupţiei din fotbalul românesc. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Sebastian Bodu, fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), împărtăşeşte tristeţea că lumea a uitat că el a declanşat procesul din Dosarul Transferurilor.
 
 
Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa devine reşedinţa unor nume grele din fotbalul românesc. După Gigi Becali, verii Ioan „Giovanni“ şi Victor Becali, precum şi finul Cristian Borcea, vor să-şi ispăşească pedeapsa la Poarta Albă. Puşcăria situată la 23 kilometri de municipiul Constanţa are motto-ul „Erare humanum est“ - „A greşi este omeneşte“.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: