FOTO/VIDEO La Bârca, clopotele au răsunat cu jale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa de la Bârca, unde Adrian Păunescu a locuit până la 14 ani
Casa de la Bârca, unde Adrian Păunescu a locuit până la 14 ani

Prietenii şi vecinii lui Adrian Păunescu au venit să aprindă o lumânare la casa din comuna doljeană Bârca, acolo unde a copilărit poetul. Clopotele bisericii au răsunat ieri toată ziua, iar în sfântul lăcaş a fost oficiată o slujbă de comemorare a „celui mai de seamă fiu al satului", aşa cum era numit Păunescu la Bârca.

Oltenii cunosc Bârca drept „satul lui Păunescu". Aici şi-a petrecut copilăria poetul şi tot aici venea cel puţin o dată pe an şi, de fiecare dată, îşi aducea prietenii.

Mircea Vintilă, Tatiana Stepa, Grigore Vieru, Florian Pittiş sunt câţiva dintre musafirii care întreţineau atmosfera în jurul focului de tabără, pentru că, de fiecare dată când Bardul venea acasă, comuna îmbrăca straie de sărbătoare. 

Ieri, Bârca a îmbrăcat veşminte de doliu. Asta şi pentru că fiecare localnic de aici l-a cunoscut măcar puţin pe Păunescu.

Lumină pentru poet

Clopotele bisericii au început să bată, ieri, încă de la primele ore ale dimineţii, iar becurile de pe uliţe n-au mai fost stinse pentru ca poetul „să aibă lumină". Preotul din sat a oficiat ieri o slujbă de comemorare a poetului. Rând pe rând, la casa poetului au venit cu lumânări şi flori vecini, prieteni sau simpli consăteni. 

Vecinii aduc flori la casa lui Păunescu / FOTOGRAFII: Laurenţiu Nica

paunescu barca

Toată localitatea era împânzită de fotografii de-ale poetului, cu banderolă neagră în semn de doliu.

Odaia unde a copilărit Adrian Păunescu

paunescu barca

Casa lui Adrian Păunescu este acum locuită de unul dintre finii săi, Tiberiu Macavei (52 de ani). Bărbatul ne-a invitat într-o încăpere separată de casa din faţă, o anexă gospodărească. „Aici a trăit Adrian Păunescu, în cămăruţa asta mică", a explicat bărbatul. Odaia oltenească are doar un pat, un scaun şi o masă acoperită de cărţi.

Mircea Păcurariu, nepotul sciitorului

paunescu barca

Constanţa Crânguş (84 de ani) stă la două gospodării de casa lui Păunescu. Îl ştie pe Adrian „de când era copil şi alerga desculţ prin bătătură". Şi-l aminteşte ca pe un băiat „deştept foc".  „El a copilărit aici până a terminat şapte clase, apoi l-a luat bunicu-său şi l-a dus la Bucureşti, dar vacanţa tot aici la noi o petrecea, aici îi plăcea să vină să stea", îşi aminteşte bătrâna. 

Tanti Tanţa a venit să aprindă o lumânare la intrarea în gospodăria familiei, în faţa căreia este aşezată o masă cu fotografia poetului, vegheată de o candelă.

„Era un om inteligent, păcat că l-a luat Dumnezeu. Ar fi fost bine să-l înmormânteze aici", a spus bătrâna. La fel de zdruncinat de vestea că vecinul lor a trecut la cele veşnice este şi Gicu Crânguş (81 de ani), fostul învăţător al satului. Pensionarul şi-l aduce aminte cu plăcere pe poetul pe care l-a văzut crescând pe uliţele din Bârca. 

Preotul din Bârca a oficiat o slujbă de pomenire în biserica din sat

paunescu barca

„Era bogăţia comunei! Aici, în faţa casei, se făceau toate întâlnirile. Ne striga pe toţi să ieşim la poartă, făcea un foc de tabără şi stăteam la poveşti", îşi aminte bărbatul, înainte de a lăsa un buchet de flori de grădină la intrarea în gospodăria Bardului.

"El a copilărit aici până a terminat şapte clase, apoi l-a luat bunicu-său şi l-a dus la Bucureşti, dar vacanţa tot aici la noi o petrecea, aici îi plăcea să vină să stea."
Constanţa Crânguş
vecină din Bârca

Liceul îi poartă numele

Liceul din comuna Bârca poartă, din 2003, numele „Adrian Păunescu". Tot atunci, în cinstea poetului a fost ridicată în holul instituţiei o statuie din bronz cu bustul său. „Când venea la Bârca, îmi cerea să-l duc în clasa în care a învăţat el", povesteşte Ion Mitu, directorul Liceului „Adrian Păunescu".

Constanţa Crânguş

Bustul lui Adrian Păunescu este amplasta în holul de la intrarea în liceu

paunescu barca


Ultimele versuri

De pe patul de spital, Adrian Păunescu a scris, la 31 octombrie, o ultimă poezie. 

De la un cardiac, cordial

De-aicea, de pe patul de spital, / Pe care mă găsesc de vreme lungă, / Consider că e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,/ Din maxima profesorului grijă, / În jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind, / Cu cine ştie ce bolnav aicea,/ Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei, / Păziţi-vă şi inima, şi gândul,/ De nu doriţi să vină anii grei, / Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial, / De-a dreptul cardiac, precum se ştie, / Recunoscând că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani, / Eu însumi sunt mai omenos în toate, / Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite