VIDEO Zeci de persoane au stat la coadă la CCR pentru a depune intervenţii scrise în care cer verificarea constituţionalităţii Codului de Procedură Penală

VIDEO Zeci de persoane au stat la coadă la CCR pentru a depune intervenţii scrise în care cer verificarea constituţionalităţii Codului de Procedură Penală

FOTO News.ro

Zeci de persoane s-au aşezat joi la coadă la sediul Curţii Constituţionale (CCR) pentru a depune intervenţii scrise în care cer verificarea constituţionalităţii Codului de Procedură Penală.

Ştiri pe aceeaşi temă

Apelul pentru acest demers a fost făcut printr-un eveniment anunţat pe Facebook, intitulat ”Stăm la coadă pentru Democraţie, la CCR”.
 
„Stăm la coadă pentru Democraţie? Ne dăm întâlnire joi, de la ora 12:00 la sediul CCR (Palatul Parlamentului, Intrarea B1, Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 2, sector 5), în încercarea de a salva democraţia. Am cercetat în amănunt ce instrumente democratice ne stau la dispoziţie pentru a combate modificările Codului de Procedură Penală. Amicus Curiae (prieten al curţii) este o intervenţie scrisă, pe care oricine o poate adresa Curţii Constituţionale. Prin acest instrument juridic, le putem solicita să verifice constituţionalitatea legilor în dezbatere. Am redactat o astfel de intervenţie în colaborare cu specialişti în drept. Sute de persoane au trimis deja prin fax sau poştă textul Amicus Curiae. (Am aflat că faxul de la CCR a rămas vineri fără toner). Ne-am propus să facem mai mult decât atât. Mergem să depunem şi personal documentul la sediul Instituţiei. Va fi pentru prima dată când se face coadă la uşa CCR, haide să ne asigurăm că o să fie una lungă de tot”, precizează organizatorii.
 
Curtea Constituţională ar urma să discute joi ultima sesizare a preşedintelui Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse Legii 304/2004 privind organizarea judiciară. Legea a fost respinsă trei ori de Parlament în forma trimisă de şeful statului la reexaminare şi a fost contestată la CCR atât de către Klaus Iohannis, cât şi de PNL şi USR, sesizările acestora fiind respinse. Marţi, Iohannis i-a trimis o scrisoare preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, împreună cu sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prin care solicită ca sesizările să fie discutate după ce se pronunţă Comisia de la Veneţia.
 
citeste totul despre: