FOTO VIDEO Ponta, la Guvern, de 1 Decembrie: Poate azi avem linişte şi pace, trebuie să nu ne supărăm cu nimeni!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a fost prezent, duminică, la Palatul Victoria, unde a participat la ceremonia de dezvelire a  Drapelului Naţional instalat pe frontispiciul Palatului. Acesta i-a salutat pe vizitatorii Palatului Victoria, exprimându-şi speranţa că, poate, de 1 Decembrie va fi „linişte şi pace”, astfel încât să nu se supere nimeni.

Premierul Ponta a participat la ceremonia dezvelirii Drapelului Naţional, după care a vrut să îi salute personal pe cei care au venit să viziteze sediul Guvernului, ale cărui porţi au fost deschise duminică pentru cetăţeni.

„Bine aţi venit! Vizită plăcută şi «La mulţi ani!» pentru ziua de astăzi! Poate azi avem linişte şi pace!”, le-a urat Ponta vizitatorilor.

Informat că printre cei care vizitează Palatul Victoria sunt şi opozanţi ai proiectului minier Roşia Montană, care ar dori o întrevedere, Ponta a subliniat că 1 Decembrie este o zi în care nu trebuie să se supere nimeni.

„În general, oricând primim. Astăzi cred că chiar trebuie să avem lucruri bune, să nu ne supărăm cu nimeni!”, a arătat prim-ministrul.

El i-a încurajat pe vizitatori să stea pe scaunele miniştrilor, inclusiv pe al său, în sala de şedinţe a Guvernului.

„Semnaţi acolo nişte hotărâri! Acuma, cât nu e ministrul de Finanţe aici, puteţi să semnaţi orice, că nu e nicio problemă”, i-a spus Ponta unui vizitator care se afla pe scaunul premierului.

Atunci când unul dintre opozanţii proiectului Roşia Montană, care purta la vedere un tricou cu „Salvaţi Roşia Montană”, i-a spus că se fotografiază pe scaunul ministrului Daniel Barbu pentru ca în locul acestuia să oprească distrugerea pădurilor, Ponta i-a replicat că ministrul e liber de 1 Decembrie.

În ciuda îndemnului premierului de a nu se supăra nimeni, opozanţii proiectului de la Roşia Montană s-au arătat deranjaţi de faptul că, spre deosebire de alţi vizitatori, au fost legitimaţi de forţele de ordine atât la intrarea în Guvern, cât şi la ieşirea din curtea Palatului Victoria. Autorităţile au motivat însă faptul că persoanele respective ar fi avut antecedente privind participarea la proteste ilegale.

Printre vizitatori s-au aflat şi persoane care i s-au plâns premierului de faptul că au decizii de restituire sau despăgubire pentru proprietăţi confiscate de regimul comunist, dar de ani de zile nu au primit drepturile cuvenite, iar la vârstele înainte pe care le au nu vor mai prinde în viaţă despăgubirile. Unii dintre aceştia au cerut de asemenea să aibă prioritate cei cu sume mai mici.

„Da, prindeţi, numai că şi banii... de unde credeţi? Tot de la noi îi dăm, ce să facem! Tocmai de aia i-am oprit pe ăia care luau înainte, i-am oprit şi dăm şi noi la cei mai mici”, le-a răspuns premierul.

O persoană i-a strigat premierului că a promis poporului român că va face dreptate şi l-a întrebat ce face în privinţa hoţilor.

„La închisoare cu hoţii!”, i-a răspuns premierul Ponta.

Şi în mesajul transmis de 1 Decembrie, premierul a pledat pentru unitate şi solidaritate, subliniind că Guvernul îşi va face treaba şi nu se va lăsa tulburat de scandal, de conflicte interne inutile, indiferent de diversele provocări, reparând multe dintre nedreptăţile anilor trecuţi.

„Astăzi, de 1 Decembrie, îmi doresc să avem înţelepciunea celor care, la 1918, au înţeles cât de important este să fim solidari, să fim uniţi într-o singură naţiune. Îmi doresc să privim spre viitor, să depăşim ura şi dezbinarea şi să construim împreună proiectul de ţară care să ne unească, să ne mobilizeze şi să ne facă din nou să fim mândri de România. Acum este momentul să construim ceea ce ne dorim de atâţia ani: o Românie Puternică, cu instituţii eficiente, cu o economie funcţionala şi o societate dreaptă şi echitabilă. Este ceea ce, în urmă cu 95 de ani, îşi doreau şi înaintaşii noştri să fondeze şi să lase urmaşilor lor”, a afirmat Ponta.

El a susţinut că există toate motivele pentru ca românii să fie mândri de prezent, de locul în care au ajuns azi, arătând că trebuie să fie mândri de toţi cei care au ridicat drapelul României în lume, performeri, sportivi cu mari performanţe, cercetători sau inventatori, elevi şi studenţi olimpici, medaliaţi la competiţii externe sau artişti premiaţi, ca şi de toţi acei români care, sub anonimat, îşi fac datoria zilnic pentru ţară, fără să apară în presă - militari, medici, pompieri, poliţişti sau profesori.

„Trebuie să fim mândri de faptul că statul român începe să fie din nou eficient şi puternic. Astăzi avem creştere economică după ani de austeritate; reparăm multe din nedreptăţile anilor trecuţi; mărim salarii şi pensii, plătim datorii, suntem mai corecţi cu partenerii statului; scoatem ţara din izolare şi lucrăm la noi proiecte mari - independenţa energetică, afirmarea unor domenii cheie, precum agricultura, industrie auto şi IT sau dezvoltarea infrastructurii”, a adăugat şeful Guvernului în mesaj.

El a arătat în acelaşi timp că românii trebuie să fie mândri că parcursul în Europa şi pe plan internaţional devine unul tot mai solid, acest an marcând, în opinia sa, începerea unui amplu proces de reafirmare a poziţiei în lume, un proces prin care România îşi regăseşte punţile de legătură cu Europa, SUA "şi cu alţi prieteni istorici din toate colţurile lumii".

El a avut şi un un mesaj special, arătând că românii trebuie să fie mândri că fraţii din Republica Moldova urmează acelaşi parcurs, spre Europa, toţi aceşti paşi ducând către momentul în care vor fi sărbătoriţi o sută de ani de când România este unită.

La 95 de ani de la Marea Unire, Ponta consideră că există datoria de a înainta pe calea unităţii, a construcţiei, a unei societăţi demne şi puternice, de a privi spre viitor pentru a da noilor generaţii un nou proiect, un nou sens, o nouă speranţă.

Ziua Naţională sărbătorită şi la Palatul Victoria

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite