FOTO Fabuloasa viaţă a lui Dan Brătescu: fost reporter de război, aristocrat, globtrotter

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Brătescu prezintă „Gazeta  Ostaşului“ , în care semnează  editorialul de pe prima pagină. Ziarul datează din 2 decembrie 1943
Dan Brătescu prezintă „Gazeta Ostaşului“ , în care semnează editorialul de pe prima pagină. Ziarul datează din 2 decembrie 1943

A fost reporter pe front în al Doilea Război Mondial. Acum, la 88 de ani, obişnuieşte să plece în jurul lumii. Dan Brătescu are o taină. O iubeşte de peste şaizeci şi cinci de ani pe doamna Angela Atanasiade, mama fostului premier Călin Popescu-Tăriceanu.

FOTOGALERIE

Dan Brătescu e scriitor. Ultima carte publicată se numeşte „Octogenar în jurul globului". Dan Brătescu a pornit, în ianuarie, spre 89 de ani. E un călător. Un călător, un pensionar, de 28 de ani e pensionar!, un scriitor şi un solitar. Înainte a fost economist, înainte a fost jurnalist, înainte a fost reporter pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial, înainte a fost în Marina Militară şi nicăieri nu i-a plăcut. Iubeşte de şase decenii aceeaşi femeie, deşi a fost căsătorit cu alte patru.

Agonia vechiului Bucureşti

Stan Marin Niţu, în tranşeele celui de-al Doilea Război Mondial

VIDEO Barrie Davis: „Mi-aţi ruinat avionul, dar nu şi pe mine“

Contraamiralul Traian Anderson este ultimul războinic de pe submarinul Delfinul

Dan Brătescu e o poveste care încape într-o carte de mari dimensiuni, format-album. „«Octogenar în jurul lumii» este cartea vieţii mele, pentru că înglobează toate călătoriile pe care le-am întreprins". Să însemne asta că nu va mai călători niciodată? Nicidecum. „Voi mai călători şi voi mai scrie. Cât mă vor ţine oasele".

Până acum a văzut 75 de ţări. Cel mai bine s-a simţit în Orlando, Florida, Statele Unitele ale Americii. Poate şi pentru că singurul său copil, o fată, locuieşte acolo. Nepotul i-a făcut figura şi a luat o rusoaică, ceea ce pe domnul Brătescu l-a cam deranjat, dar chiar şi aşa... „În Florida e foarte frumos, că nu ninge niciodată. E raiul pe pământ, sunt 15-20 de grade şi e soare mereu". Oribil? Oribil a fost în Noua Guinee. „E cea mai urâtă ţară din lume! Să nu vă duceţi! De evitat pe cât posibil". N-o să ne ducem.

Dan Brătescu poartă un tricou galben însemnat cu o ancoră mică, o ancoră mică şi niciun port. A fost un crai, dar cum să nu fie, când în ochii lui albaştri se topesc inimile femeilor, din Interbelic până astăzi, în secolul XXI?

Şi atunci, primăvara, la „Jariştea"...

Dan Brătescu a avut o viaţă de băiat de pension, cu şcoală la „Sfântul Sava" şi la „Gheorghe Lazăr", lângă Grădina Cişmigiului. A vrut să se facă ofiţer de marină. A renunţat după trei luni, în iarna anului 1940. „Am simţit ce înseamnă umilinţa în şcolile de ofiţeri activi. Comportamentul colegilor mai mari era mizerabil. Mi se părea stupid să ne pună să ne urcăm pe catarg. Veneau noaptea să vadă cum dormim, cum sunt înfăşate paturile, răutăţi. L-am convins pe tata să nu mă mai trimită. Aşa am fost transferat la Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie, la Sibiu". Deşi fiu de general de Armată, nu avea Armata în sânge.

Războiul l-a prins ca student la două facultăţi, la „Drept" şi la „Academia Comercială". S-a strecurat pe pile la ziarul „Universul" pentru că soţia lui Stelian Popescu, directorul publicaţiei, era mătuşa sa. „Universul" era cel mai mare ziar din România acelor vremuri. Avea un tiraj zilnic de 400.000 de exemplare, cam cât toate ziarele «quality» din zilele noastre la un loc. „La «Universul» ascultam ştirile postului de radio BBC, aveam avantajul de a vorbi foarte bine engleza". Mai vorbea şi franceza, mai vorbea, la perfecţie, germana, fiindcă în copilărie avusese, ca «femeie în casă », o săsoaică.

„Da, domnilor, dădeam note informative de la BBC. Aveam radio bun. Câştigam cam 5.000 de lei pe lună. Erau bani frumoşi pentru un student. Un sublocotenent de Armată lua 7.000 de lei". Pe banii „Universului" a trăit Dan Brătescu nişte primăveri... Ei bine, seara lua Calea Victoriei la pas, spre „Casa Capşa", „Locanta Jariştea" sau „Carul cu Bere".

S-a îndrăgostit de Angela Atanasiade în acest miez al Bucureştiului şi tot pe Angela o iubeşte şi acum, când centrul a devenit Centrul Vechi, iar ei doi s-au tranformat din amorezi în octogenari. „Am avut o iubită înainte să plec pe front. Am fost prieten la «Academia Comercială» cu Angela, mama lui Călin Popescu- Tăriceanu. Am iubit-o foarte mult. O iubesc şi astăzi. Am rămas cei mai buni prieteni. Când am vorbit ultima oară? Ieri".

Nu prea a fost cuminte

Când s-a întors de pe front să-şi dea examenele, ceva-ceva se rupsese între Dan şi Angela. „Ea s-a măritat în 1945". Apoi, domnul Brătescu a început, şi el, să se căsătorească. O dată, de două ori, şi aşa mai departe. În total vreo „patru neveste oficiale". Pe cea de-a treia însă o renegă pentru că „mariajul a durat doar câteva luni şi nici măcar nu am vreo poză cu ea". Dar domnul Brătescu a iubit şi clandestin, căci două dintre neveste l-au părăsit findcă „nu prea era cuminte". Şi când auzea vreun cântec de amor la o masă, pe la „Perla", tot la Angela se gândea.

Aici, reportajul ia o pauză. Sună telefonul. La telefon e Angela. Prin maşinăria asta ciudată, veche, doi oameni de aproape nouăzeci de ani îşi spun lucrurile mici, lucrurile care târăsc viaţa înainte. „De ce nu o cereţi de nevastă?". Dan Brătescu râde: „La etăţile noastre, ar fi destul de caraghios. În plus, eu o văd oricând vreau".

Dragostea. Cerc închis

Angela Atanasiade, mama lui Călin Popescu-Tăriceanu

Angela Atanasiade, mama lui Călin Popescu-Tăriceanu

Doamna Angela Atanasiade, care, ca şi Dan Brătescu, are rădăcini şi în Grecia, găseşte numai cuvinte alese pentru a-l descrie pe „prietenul meu de o viaţă". „Am fost colegi la facultate. Era înalt, frumos, elegant, vorbea limbi străine, un adevărat cavaler! Prietenia noastră rezistă practic de-o viaţă. E ceva minunat să ştii că poţi oricând conta pe un om deosebit, gata să ofere sfaturi, servicii, orice. E un om puternic, şi-a împlinit visele! Lucruri precum cele dintre noi rezistă doar între oamenii manieraţi şi delicaţi, între care nu e loc de mitocănii şi de obrăznicii. Eu am fost măritată de două ori, el a fost căsătorit, am păstrat mereu legătura între familii, şi, iată‑ne acum, el la 88 de ani, eu la 87 - prieteni, prieteni ca la început".

„Spune că vă poartă, de‑o viaţă, o dragoste". „Da, aşa spune el...", zâmbeşte Angela Atanasiade şi lumea se opreşte, ca într-o carte de un realism magic. E ceva aici din „Dragostea în vremea holerei", de Gabriel Garcia Marquez. Dan Brătescu nu e străin de Florentino Ariza, bărbatul care a iubit, pentru o viaţă lungă, o singură femeie, pe Fermina Daza. E ceva.

„Era şi nu era periculos. Scriam ce vedeam"

„Când lucram la «Universul» eram foarte tânăr, acum sunt foarte bătrân". În 1943, pe când Dan Brătescu era încă foarte tânăr, a venit adresă de la Marele Stat Major ca „Universul" să desemneze un ziarist care să meargă pe frontul din Crimeea. A acceptat din prima pentru că, o spune chiar el, ca ziarist de război, „era şi nu era periculos. Scriam şi eu ce vedeam".

N-a fost carne de tun. Bunăoară, întoarcerea armelor din '44 l-a prins într-un restaurat. A văzut orori, ca tot omul în război, dar, personal, cel mai mult l-a lovit un viscol, tot din '44: o zăpadă a mieilor, înainte de Paşte. Nenorocita l-a prins pe drum, a trebuit să doarmă într-o moară.

În plus, mai lua soldă frumoasă de la Armată: 6.000 de lei pe lună. Asta, pe lângă cei 5.000 încasaţi de la „Universul". „Nu am suferit nicio zgârietură în războiul ăsta. Scriam de mână reportaje literaro-istorice, ca să zic aşa. Eram independent. N-aveam şef acolo, în spatele frontului. Predam textele unităţii militare de care aparţineam. Nici nu ştiu cum ajungea hârtia în ţară". Dar de ajuns-ajungeau, s-au păstrat în arhiva ziarului „Universul". Nu scria rău Dan Brătescu. Scria ca un ziarist de război din epoca lui, ca un ziarist de propagandă, scria înflăcărat, mobilizator.

Un ziarist de război şi epoca lui

„Pe front am plecat în ianuarie 1943. Aveam 21 de ani. Prima mea misiune a fost în Crimeea, la Simferopol: o mizerie de oraş". Asta a durat până în iunie '43, când a revenit în Bucureşti să-şi dea examenele la cele două facultăţi. În toamna aceluiaşi an a fost trimis din nou pe front, de astă dată, în Caucaz, într-o zonă pe care, turistic, nu a agreat-o: „Era o regiune mlăştinoasă. Destul de neplăcut". În plus, era şi mai periculos. „Am stat în Caucaz până în iarna lui ‘43. În acea iarnă am plecat la Odessa, unde am stat până s-a rupt frontul.

De acolo m-am retras la Galaţi, să scriu mai departe reportaje. Iar data de 23 august 1944 m-a prins la Galaţi. Când s‑au întors armele, eu eram într-un restaurant dichisit, la masă cu doi ofiţeri germani. Am auzit discursul Regelui la un radio din salon. Mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Nemţii habar n-aveau. M-am dus la garderobă, unde-şi lăsaseră vestoanele, dar şi revolverele. Le-am luat armele şi am plecat".

Din război, domnului Brătescu i-au rămas şi câteva fotografii. „Eu am avut doi oameni la dispoziţie în Caucaz: cei doi aveau două motociclete cu ataş şi mă purtau pe unde le ceream. Mi s‑au dat doi motocilişti: în caz că murea unul, să scap cu al doilea. Îmi pare aşa de rău că am stat cu ei o vară întreagă, zi de zi, şi nu i-am întrebat şi eu cum îi cheamă şi de unde sunt. Ştiu doar că numele lor de botez erau Petru şi Paul. Am o poză cu ei doi, pe peretele din bucătărie. Seamănă atât de bine între ei, că nu ştiu care-i Petru şi care Paul. Am mari remuşcări. Or fi murit oare?".

Pe Dan Brătescu nu l-a interesat niciodată să-şi revadă articolele scrise în „Universul", deşi arhiva Bibliotecii Naţionale, unde le-ar putea parcurge, e la numai şase staţii depărtare de casa lui, mergând cu troleibuzul 66.

Prima carte - „Carnet 43"

„Carnet 43" reuneşte reportaje scrise de el pe câmpurile de luptă ale celui de-al Doilea Război Mondial. A fost tipărită în primăvara anului 1944, cu clare accente de „dreapta". La două anotimpuri după publicare, într-o Românie trimisă la curs intensiv de sovietizare, cartea avea „mari hibe".

„A fost ca o tinichea de coadă pentru mine, chiar dacă nu a fost tipărită în mai mult de 1.000 de exemplare. A fost scoasă din librării şi interzisă". Dar mai mult - nimic. Dan Brătescu a scăpat, în zorii comunismului, de mediul neplăcut al puşcăriilor şi de munca de jos.

O hârtie la dosar

După război, tânărul Brătescu, licenţiat în Drept şi în Ştiinţe Economice, a lăsat ziaristica în seama altora şi a intrat în producţie. „M-am angajat la administraţia livrărilor către URSS. Din 1948 am reuşit să lucrez în Centrala Băncii Naţionale a României, fiind şef de secţie".

Un alt moment trist din viaţa domnului Brătescu se leagă tot de o ninsoare epocală. „Era în iarna lui ‘54, ninsese în Bucureşti de nu puteai să mergi pe stradă. Atunci m-au dat afară. S-a schimbat viceguvernatorul. Venise un ăla, o javră, care a văzut dosarul meu - un dosar foarte prost: origini nesănătoase, problema cu cartea, mai multe. Mi-a băgat şi o hârtie în dosar, care preciza că nu trebuie să fiu angajat în niciun post de răspundere. Printr-o relaţie am reuşit să mă angajez la Combinatul Fondului Plastic: contabil- şef. Tot relaţia asta mi-a rupt şi hârtia aia nenorocită în dosar. A aruncat-o la coş". Rămâne de precizat că Dan Brătescu n-a fost niciodată membru al Partidului Comunist Român.

„Iubesc senzaţia de gol în stomac. E grandios!"

Dan Brătescu a început să călătorească din liceu, cu părinţii. În Interbelic a văzut prima dată Parisul, cu ocazia Expoziţiei Mondiale din 1937. Au urmat câteva călători în comunism, croaziere banale pe Marea Neagră, cu opriri la Varna, Odessa, Ialta şi altele. În 1988 a primit aprobare să plece în Statele Unite, să-şi revadă fata, fugită cu soţul la începutul anilor `80.

A stat o lună la copii, apoi încă o lună s-a plimbat pe Coasta de Est a Americii, apoi pe cea de Vest, apoi în Canada, apoi înapoi în Europa, la Madrid, şi tot aşa, cu trenul, până la Bucureşti, pe traseul Spania-Franţa-Elveţia-Germania-Austria-Cehoslovacia-Ungaria.

„Ca aici, pe Berindei"

Dan Brătescu, mândru de călătoriile sale în jurul lumii

Dan Brătescu, mândru de călătoriile sale în jurul lumii 

Au trecut anii, a căzut comunismul, Dan Brătescu a moştenit averile familiei, a ajuns latifundiar şi aşa, octogenar, sănătos şi bogat, a plecat în jurul lumii. Prima dată, în 2003, numai cu avioane, pe ruta: Abu Dhabi-New Delhi-Hong Kong-Beijing-Tokyo-Vancouver-Toronto-Boston-Florida-Canalul Panama-Mexic-Berindei, nr.1, în Colentina. Îi luase casa foc.

Ultima sa soţie, alături de care a trăit patru decenii, era bolnavă de Alzheimer. A murit acum doi ani, de un cancer la sân. Atunci, în 2003, rămăsese acasă în grija unei prietene de familie. Alzheimerul a adus-o într-o stare atât de gravă, încât a dat foc la casă. Dan Brătescu nu a avut ce face şi s-a întors. În 2009 a plecat iar în jurul lumii, cu vaporul.

Vacanţele l-au costat, în total, 100.000 de dolari. Nu i se pare prea mult. În croazierele astea nu a întâlnit niciun alt pasager român, căci românii făceau, fără excepţie, munca de jos. „Oameni cu facultate - şi stau acolo să spele podelele! E ruşinos pentru ţara noastră!". Mult i-a plăcut în Noua Zeelandă. „Dacă m-aş fi născut acolo, aş fi rămas cu dragă inimă. Sunt şi munţi mari, şi gheţari, foarte frumos."

Furtuni? „Am prins o singură furtună pe vas. A fost plăcerea mea să se petreacă noaptea. Valurile sunt şi de 20 de metri înălţime. Oamenii se sperie, dar n-au de ce să se sperie. Vasul taie valurile. Atunci se simte un gol în stomac. Iubesc la nebunie senzaţia asta de gol în stomac, e grandios!". Domnul Brătescu nu face nimic special când e pe drumuri.

„Stau mai mult în cabină. La ultima croazieră aveam avantajul de a avea şi un balcon la etajul şapte al vasului, unde stăteam. Exact cum am la bloc, numai că aici stau la şase. Deschideam uşa şi intram pe balcon. Aveam o privelişte frumoasă, ca aici, pe Berindei. Vedeam marea sau oraşele de care ne apropiam".De pe balconul din Bernidei se vad blocuri. În Europa a fost peste tot, în afară de Albania. În România, la fel, peste tot, în afară de Botoşani.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite