FOTO Bucureştiul mutilat, reinterpretat şi povestit

Bucureştiul vechi moare încet răpus de buldozere. Pentru ce a rămas încă în picioare există prea puţină promovare şi prea puţini bani pentru renovare şi restaurare. În lipsa unei oferte turistice culturale pentru Capitală, câteva organizaţii non-profit şi-au asumat răspunderea să spună mai departe istorii cu iz vechi din Bucureştiul care mâine ar putea deveni un simplu exerciţiu de imaginaţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-o zi de dumincă am coborât în istoria Bucureştiului alături de o mână de curioşi veniţi să asculte poveştile cu domnitori, oştiri şi boieri ale unui oraş care nu mai este demult „micul Paris”.

Redescoperirea Bucureştiului patriarhal a început în faţa Hanului lui Manuc şi s-a închiet la biserica Sfânta Ecaterina, trecând prin Curtea Domnească, Dealul Mitropoliei, fosta reşedinţă a familiei Suter şi calea Şerban Vodă. În Bucureştiul cu iz de ev mediu este frig şi este umezeală, şi de cele mai multe ori împrejurimile ştirbesc din frumuseţea poveştii.

Cum să citeşti pe ziduri

Încercaţi să vă închipuiţi o clădire din cărămidă roşie, nu neapărat impozantă, o clădire care nu era încă o curte domnească, ci o vamă”, aşa şi-a început istoricul Adrian Majuru coborârea în istoria Capitalei. Acum, la Curtea Domnească, căci despre ea este vorba, o linie de marmură indică fără putere de tăgadă unde s-au oprit restauratorii în anii `70-`80. De atunci, nimic. La casa Suter, astăzi hotel, lucruri stau puţin altfel. Ca în cazul multor bijuterii arhitecturale ale Bucureştiului ridicat în ultimele două veacuri restaurarea a însemnat şi schimbarea destinaţiei clădirii. Starea imobilelor din jur te ajută să-ţi faci o idee clară despre cum arată clădirea înainte de începerea procesului de renovare şi consolidare, în 2003.

Cei care administrează astăzi fosta reşedinţă a familiei Suter spun, mai în glumă, mai în serios, că în momentul în care a demarat proiectul de restaurare a clădirii doar fantomele mai lipseau pentru a întregi peisajul.

Poveştile Bucureştiului de altădată sunt istorisite deoarece nişte oameni inimoşi au vrut să le ofere bucureştenilor, şi nu numai, ocazia de a învăţa „să citească în ziduri”. „Nu există nicio ofertă turistică culturală în ceea ce priveşte Bucureştiul. Nu mi se pare normal să facem noi asta. Ar trebui să fie ceva iniţiat de Ministerul Culturii şi de cel al Turismului”, ne-a declarat preşedintele Fundaţiei Calea Victoriei, Sandra Ecobescu.

Între timp, cei de la Fundaţie spun poveştile Bucureştiului celor care vor să îi asculte. Şi sunt oameni care vin din provincie pentru a cunoaşte istoria acestei urbe. Adriana P. s-a urcat în primele ore ale unei dimineţi friguoase de duminică la Râmnicu Vâlcea în autocar cu gândul la istoriile pe care Adrian Majuru avea să le spună câteva ore mai târziu despre un oraş în care ea nu locuieşte şi pe care îl vede rar.

Despre Bucureşti se spune că este un oraş urât: noi vrem să arătăm că oraşul are şi locuri frumoase, ce merită văzute, partea veche în special, chiar dacă este mai miniaturală în comparaţie cu Parisul. Mulţi dintre cei care au venit la conferinţe sau la aceste promenade au descoprit că oraşul acesta nu este atât de urât”, ne-a spus Sandra Ecobescu.

Oamenii vin să asculte poveştile. Mai şi plătesc pentru asta (30 de lei, n.r), ceea ce arată că există interes”, spune şi istoricul Adrian Majuru. Acesta susţine, tot în cadrul fundaţiei, şi conferinţe despre istoria Capitalei, despre cei care au marcat oraşul, de la familii boiereşti, la cete de tâlhari. Potrivit acestuia, Bucureştiul va avea nevoie de cel puţin 100 de ani pentru a reveni la nivelul de civilitate din perioada interbelică, atunci când a ajuns să fie numit “micul Paris”. Printre promenadele organizate de fundaţie se numără: Descoperă Calea Victoriei, Descoperă Bulevardul Magheru, Descoperă Şoseaua Kiseleff, Descoperă Parcul Ioanid. La acestea se adaugă plimbările patronatede istoricul Adrian Majuru: Bucureştiul patriarhal, Promenadă pe Podul Mogoşoaiei şi Promenadă pe uliţa cea mare.


Un bal interbelic pentru un Bucureşti ameninţat


Cei de la Fundaţie intenţionează ca pe 27 mai să organizeze la Cercul Militar Naţional un bal interbelic pe ritmuri de charleston şi foxtrot, costume de epocă şi imagini din Bucureştiul de început de secol XX. “Scopul unui astfel de proiect este să aibă un impact cât mai mare, astfel încât peste ani să mai avem ceva din acel Bucureşti”, ne-a explicat preşedinta fundaţiei. Se ţin departe de autorităţi deoarece nu vor să impregneze o tentă politică unui proiect menit să scoată la lumină oraşul. “Dacă am fi intrat în acest proiect cu un minister ar fi fost acaparat politic şi probabil ar fi fost deturnat”, a explicat Sandra Ecobescu.

Bucureştiul ca un mare loc de joacă


Dacă cei de la fundaţia Calea Victoriei doresc să lege oamenii de Bucureşti prin împărtăşirea poveştilor ascunse în ziduri, cei de la “Life after work” îşi propun să te lege de locuri prin propriile tale experienţe. “În momentul în care o să trecă pe lângă un anumit muzeu sau pe lângă cafeneaua Capşa o să-şi aducă aminte de experienţa trăită. A cunoaşte un loc înseamnă a experimenta. Noi creăm o experienţă în care oamenii pot să interacţioneze cu spaţiul”, ne-a explicat Elena Marineci, fondatorul acestui ONG, filozofia din spatele aventurii urbane (Urban Adventure, n.r), provocare lansată tuturor curioşilor care vor să se joace în Capitală.

Anca a fost printre primi oameni care s-au aventurat în safariul urban propus de cei de la Life After Work. Povesteşte că la final a plecat cu febră musculară şi cu prieteni noi. "Taskurile (sarcinile, n.r) au variat de la a face o poză în nu ştiu ce muzeu din Bucureşti, de găsit o trăsură veche din 1800 sau o flaşnetă şi până la a obţine un bon de taxi de fix 2 lei sau a face un balon din gumă pe care să îl ţii umflat timp de 20 de secunde. Nu-ţi zice că trebuie să mergi exact la muzeul x, ci îţi dau un indiciu şi tu trebuie să te prinzi ", povesteşte Anca.

E un alt fel de fel de mod de a valorifica un oraş pe care mulţi dintre noi îl ignoră în fiecare zi. Elena recunoaşte deschis că safariul propus de ei prin Bucureşti nu are drept scop redescoperirea Bucureştiului vechi, ci reinterpretarea oraşului. „Latura culturală nu este ceva ce ne propunem direct. Este mai mult un efect. În momentul în care Bogdan (Bogdan Popescu, n.r) vorbeşte despre locurile acelea, oferă şi informaţii. Plus că nu ţi se dau lucrurile mură-n-gură, ci ţi se dau indicii. Scopul nostru este trezirea interesului”, a declarat Elena. Transpunerea acestui poiect poate fi făcută destul de uşor în orice alt oraş din ţară. Cereri sunt destule de la Cluj, Sibiu sau Timişoara.

Elena zâmbeşte mult, e încântată de proiectul prin care propune adulţilor să se joace şi să facă puţin de brainfitness (fitness pentru creier, n.r) şi are încredere în oraşul în care trăieşte: „Bucureştiul este un oraş minunat pentru că aici sunt o grămadă de oameni faini. Tu alegi cum te simţi în oraşul în care trăieşti”.

"Gândeşte-te la un monument istoric şi vei vedea că este într-o stare jalnică"

Din Bucureştiul vechi a rămas puţin. „Demolările de sâmbăta dimineaţa”, aşa cum au fost numite în presă actele de punere la pământ a unor bijuterii arhitecturale din Bucureşti, continuă să şteargă multe dintre urmele "micului Paris". Mirabela Grădinaru de la Asociaţia "Salvaţi Bucureştiul" este sceptică faţă de starea multor monumente istorice din Capitală. "Gândeşte-te la un monument istoric şi vei vedea că este într-o stare jalnică", ne-a declarat aceasta.



"Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniu Construit şi Natural din 2009 afirmă fără echivoc că distrugerile asupra patrimoniului construit în intervalul 1990-2009 sunt mai grave decât distrugerile din întreaga epocă Ceauşescu", a continuat reprezentanta "Salvaţi Bucureştiul".

Potrivit raportului citat de Mirabela Grădinaru, agresiunile împotriva patrimoniului cultural construit din Bucureşti pot fi clasificate în câteva mari categorii:

- "prima categorie include efectele lipsei lucrărilor de întreţinere şi a reparaţiilor, în special cele privind componentele artistice a căror degradare iniţială s-a accentuat în timp. O situaţie particulară o reprezintă clădirile a căror stare precară a fost intenţionat provocată şi întreţinută, pentru a declanşa un proces agresiv de „autodistrugere” menit a elibera terenul foarte atractiv pentru investiţiile imobiliare.

- a doua categorie include efectele diferitelor tipuri de intervenţii asupra clădirilor: reparaţii necalificate, care conduc la mutilarea unor componente sau chiar a clădirii în ansamblul ei, restaurări aproximative, care alterează autenticitatea edificiului, extinderi şi supraetajări, care afectează coerenta şi imaginea iniţială.

- a treia categorie se referă la brutalizarea clădirilor şi la utilizarea abuzivă a spaţiului public prin amplasarea de echipamente tehnice şi de obiecte publicitare. Este o distrugere simbolică a faţadei, care devine un simplu suport sau suprafaţă de afişaj.

- a patra categorie cuprinde agresiunile exercitate de către clădiri, marcând trecerea la problematica urbanistică a zonelor protejate sau de protecţie a monumentelor. În esenţă, este vorba despre procesul – accelerat în ultimii ani – de degradare a acestor zone, prin decăderea fondului construit, prin construcţii speculative făcute pe terenuri libere sau, de obicei, pe terenuri eliberate prin distrugerea clădirilor vechi, dar cu valoare culturală. Tot aici, intră şi construcţiile înalte, cu impact funcţional, spaţial şi de imagine major".

Exemplele sunt multe. În decembrie 2009, în Capitală s-a încercat demolarea unei case de pe Bulevardul Aviatorilor, nr. 92, o construcţie unică în Capitală, proiectată de arhitecta Henriette Delavrancea în stilul celebrelor vile de la Balcic.

"Momentan ne ocupăm de un proiect Inventar fotografic zone protejate. Acest proiect îşi propune să inventarieze (fotografie + fişă imobil) cele aproximativ 20.000 de imobile din zonele construite protejate (zonele istorice) din Bucureşti. Dintre ele, aproximativ 1.000 au fost demolate în ultimii 4-5 ani", ne-a povestit reprezentanta asociaţiei care atrage atenţia asupra distrugerii treptate dar sigure a vechiului Bucureşti.

Potrivit istoricului Adrian Majuru majoritatea clădirilor ameninţate de buldozer sau care au pierit deja sub acţiunea buldozerului sunt case particulare. Acesta se arată, însă, optimist. 

Tendinţe de a fi încălcată legea sunt, însă cert este că, cel puţin în ultimii cinci ani, toate aceste tendinţe, chiar dacă au trecut dincolo de lege, au fost oprite până să distrugă tot. De exemplu, moara lui Asan de pe bulevardul Ştefan cel Mare. S-a încercat de către actualii posesori demolarea treptată prin furt de cărămidă. Sau imobilul care a fost incendiat pentru a fi demolat de pe bulevardul Lascăr Catargiu, care acum este de vânzare. A rămas carcasa, însă totul a fost distrus, şi mă refer aici la pod, zidurile pe interior”, se arată totuşi optimist istoricul Adrian Majuru. Au fost, însă şi destule cazuri în care demolarea s-a făcut cu acordul autorităţilor menite să protejeze aceste clădiri, cum ar fi “cazul şcolii în care a învăţat Mircea Eliade, care a fost demolată cu acordul lui Onţanu”, continuă istoricul.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: