FOTO 70 de ani de la deportările din Basarabia şi Bucovina - "Martorii lui Iehova păstrează cel mai bine identitatea românilor deportaţi în Kazahstan"

FOTO 70 de ani de la deportările din Basarabia şi Bucovina -

Vasile Soare, fost ambasador al României în Kazahstan, Kîrgîstan, şi Tajikistan în perioada 2002 - 2008

Singurii etnici români din statele din Asia Centrală (Kazahstan, Kîrgîzstan) supravieţuitori ai deportărilor, care îşi păstrează cel mai bine identitatea sunt Martorii lui Iehova.

Ştiri pe aceeaşi temă

Afirmaţia a fost făcută de fostul ambasador în Kazahstan (2002-2008), Vasile Soare, în prezent director în MAE, în cadrul conferinţei "70 de ani de la deportările din Basarabia şi Bucovina de Nord, din 12-13 iunie 1941", organizată la Muzeul Naţional de Istorie a României.  Totodată, la MNIR a fost prezentat, în premieră, o parte din gardul de sârmă ghimpată instaurat la graniţa care a delimitat Republica Moldova de România în perioada 1944 -2010.

FOTOGALERIE Supravieţuitorii românilor deportaţi în Kazahstan

Fostul ambasador a vorbit despre soarta celor peste 20.000 de persoane de etnie română din Kazahstan, supravieţuitori ai deportărilor sau urmaşi ai acestora.

"Nicio instituţie de cultură din România nu a organizat un eveniment de comemorare a celor deportaţi către Siberia şi Kazahstan în vagoane de vite, deşi anul acesta se împlinesc 70 de ani de la primul val de deportare (12 -13 iunie 1941)", a declarat Vasile Soare, director pentru Rusia, Ucraina, Belarus, Caucaz şi Asia Centrală în MAE, la începutul conferinţei. El a prezentat şi fotografii din arhiva personală cu românii deportaţi. Vezi aici imagini.

În timpul mandatului de ambasador, Vasile Soare a reuşit să acceseze arhivele sovietice din Kazahstan, unde a găsit o serie de informaţii despre românii deportaţi în trei valuri, în perioada 1941 - 1951, în Siberia şi în regiunile de nord, dar şi cele din sud ale Kazahstanului .

"În Kazahstan sunt circa 120 de naţionalităţi, însă singura etnie despre care nu se ştie nimic în istorie este cea română. Aşa că am mers la arhivele lor. Nu mi-a fost uşor, mai ales într-un spaţiu sovietic care, cel puţin în Asia Centrală, nu s-a destrămat încă", potrivit oficialului MAE.

Români în Kazahstan, încă din 1906

Prima atestare a românilor în Kazahstan este din 1906, când colonii întregi din zonele de est ale Rusiei au fost aduse pentru populare în Asia Centrală. "Am găsit români ţărani descendenţi din vechea Basarabie ai căror părinţi fuseseră strămutaţi pentru că nu aveau pământ. Ei se numesc basarabi, nu români sau moldoveni", povesteşte fostul ambasador care a întâlnit un român al cărui tată fusese strămutat la începutul secolului trecut.

"L-am întâlnit pe Constantin Oltean care mi-a spus:  'Sunt român de aici, nu din ţară (România n.r.)'. Părinţii lui veniseră pe la 1910 cu carul cu boi din sudul Basarabiei, iar el vorbea o limbă românească arhaică", a adăugat Vasile Soare.

Acesta susţine că numărul populaţiei din Kazahstan de etnie română este mult mai mare decât cele 20.054 de persoane înregistrate oficial, potrivit datelor din 2000. "Au rămas cu frica din vremea lui Stalin de a se declara români. Se declară armeni, ucraineni, moldoveni, dar nu români basarabeni sau bucovineni".

Vasile Soare afirmă că în zonele rurale, unde comunităţile româneşti au fost mai compacte, s-a reuşit mai bine păstrarea limbii române decât la oraş, unde etnicii români au fost înghiţiţi de mulţime.

"Până la vârsta de 40 de ani încă se mai vorbeşte limba română, ulterior este mai greu. Românii credincioşi ordinului Martorii lui Iehova şi-au păstrat cel mai bine identitatea românească. Ei s-au retras în anumite zone pentru rugăciune şi astfel au reuşit să conserve limba română. Mulţi dintre aceştia vorbesc o limbă românească apropiată de cea a noastră. Este limba română a anilor 1930 - 1940, fără neologismele care au venit apoi şi pe care noi le folosim acum", precizează fostul ambasador, care a reuşit ridicarea primului monument în memoria prizonierilor români din lagărele din Kazahstan.

Aruncau în aer instalaţiile de gaz pentru  a evada

Vasile Soare a vorbit şi despre prizonierii români (6.740) din lagărele de război din Kazahstan (1941 -1950) din cauza cărora România nu a încheiat un acord cu statul din Asia Centrală.

"Românii au fost pe locul trei, ca număr, în aceste lagăre, după nemţi şi japonezi. Din cauza condiţiilor grele, în special din cel mai mare lagăr - Spassk, au murit mii de prizonieri, dintre care 827 de naţionalitate română. Foarte mulţi dintre prizonierii români evadau. Pot spune că erau chiar cei mai aprigi în acest sens, inclusiv în minele de cărbune aruncau în aer instalaţiile de gaz pentru a evada".

Potrivit oficialului MAE, o mare parte a românilor deportaţi în ani tumultoşi ai celui de al Doilea Război Mondial şi imediat după s-au întors în Basarabia şi Bucovina, mai puţin cei "deportaţi pe vecie" din al doilea val al deportărilor (6–7 iulie 1949).

"Trebuie făcut ceva cu aceşti români pentru a nu se pierde. Dacă în 50 - 70 de ani de Uniune Sovietică ei nu au dispărut, vor dispărea cu siguranţă în 30 de ani. Ei au fost români, sovietici, moldoveni, iar acum sunt kazahi şi kîrgîzi", a conchis fostul ambasador.

Zeci de mii de deportaţi

Pactul Ribbentrop-Molotov a avut consecinţe tragice pentru populaţia româneasca din Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa şi sudul Basarabiei. Anexarea acestor provincii româneşti de către URSS la 28 iunie 1940 a fost urmată de măsuri represive şi de deznaţionalizare a românilor basarabeni şi bucovineni de către regimul stalinist – deportări în masă şi trimiteri la muncă forţată în Siberia şi Kazahstan în anii ’40–’50 a zeci de mii de persoane, unele dintre acestea ne mai întorcându-se niciodată.

Primul val al deportărilor a avut loc în 12–13 iunie 1941, când din Basarabia şi nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5.479 fiind arestate („membri ai organizaţiilor contrarevoluţionare şi alte elemente antisovietice”) şi 24.360 au fost deportate. În gările de unde au fost transportaţi, cei arestaţi au fost separaţi de familii şi trimişi la destinaţii diferite. Ulterior, ajunşi în lagăre, aceştia au fost supuşi unei represiuni dure, mulţi fiind condamnaţi la pedeapsa capitală pentru „activitate antisovietică”. Românii din Basarabia şi Bucovina au fost deportaţi în vagoane de vite către Siberia şi Kazahstan.

Cel de-al doilea val s-a desfăşurat în 6–7 iulie 1949. Operaţiunea, denumită conspirativ "IUG"/Sud, s-a făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS, Nr. 1290–467cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, a membrilor partidelor politice, a gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”. Hotărârea, care prevedea „deportarea în Kazahstan, Asia Centrală şi Siberia a 11.280 de familii cu 40.850 de oameni”, era însoţită de un act adiţional în care se specifica decizia Guvernului Sovietic ca „deportarea categoriilor menţionate să se facă pe vecie”. În fapt, au fost deportate 11.293 de familii, respectiv 35.796 persoane, din care 9864 bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii.

Ultimul val, din 1 aprilie 1951, a constituit operaţiunea numită conspirativ "SEVER"/Nord. Aceasta a fost pusă în aplicare în baza aceleiaşi Hotărâri a Consiliului de Miniştri al URSS Nr. 1290–467cc din 6 aprilie 1949, completată cu Hotărârea Consiliului de Miniştri al URSS nr. 667–339cc din 3 martie 1951, care prevedea „deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a membrilor sectei ilegale antisovietice a iehoviştilor şi membrilor familiilor acestora, în total 5.917 persoane”. Au fost arestate şi deportate în Siberia 723 de familii, respectiv 2617 persoane, dintre care 808 bărbaţi, 967 femei şi 842 copii.

În prezent, cea mai numeroasă comunitate de etnici români trăieşte în Republica Kazahstan. În anul 2000, în această ţară erau înregistrate oficial 20.054 persoane de etnie română, din care 594 declarate români şi 19.460 „moldoveni”. Majoritatea acestora trăiesc în localităţi situate în regiunile din nordul Kazahstanului – Karaganda, Aktubinsk, Akmola, Pavlodar, Kustanai, dar şi în Alma-Ata, Shymkent din sudul ţării.

La 28 aprilie 2005, în oraşul Karaganda, la iniţiativa ambasadorului României în Kazahstan, Vasile Soare, a fost înfiinţată şi înregistrată juridic Societatea Culturală Română „DACIA” care astăzi desfăşoară o activitate susţinută pentru păstrarea identităţii naţionale a etnicilor români din Kazahstan. Comunităţi româneşti, neorganizate în asociaţii culturale, trăiesc astăzi şi în Kîrgîzstan (circa 800 de persoane), Uzbekistan (circa 1.000 de persoane) şi Turkmenistan (circa 2.000 de persoane).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: