FOTO 1700 de persoane au salvat anul trecut piloţii Ministerului de Interne

FOTO 1700 de persoane au salvat anul trecut piloţii Ministerului de Interne

Peste 1.700 de persoane au fost salvate în misiuni FOTO MAI

Piloţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI ) au executat, pe parcursul anului trecut, 3.100 de misiuni. Peste jumătate dintre acestea au avut caracter umanitar şi au fost realizate în cooperare cu SMURD.Aşa arată bilanţul pe 2012 al Inspectoratului General de Aviaţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Cele mai importante dintre misiuni au vizat transportul medical de urgenţă al bolnavilor aflaţi în stare critică, precum şi intervenţiile la faţa locului în cazul accidentelor rutiere grave. Piloţii au fost solicitaţi şi la supravegherea traficului rutier pe principalele artere de circulaţie, pe cuprinsul cărora au loc frecvent blocaje în trafic, în cazul incendiilor sau exploziilor, precum şi pentru cercetarea, supravegherea şi coordonarea din aer a acţiunilor pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice. În cele peste 1.680 de misiuni executate în punctele de operare aeromedicală SMURD - Bucureşti, Târgu Mureş, Arad şi Iaşi - piloţii MAI au reuşit salvarea a peste 1.700 de persoane“, potrivit MAI.

În lunile ianuarie şi februarie 2012, elicopterele Inspectoratului General de Aviaţie au executat 32 de misiuni pentru evacuarea persoanelor înzăpezite. Alte 14 misiuni au fost de monitorizare, recunoaştere aeriană şi stingere a incendiilor de vegetaţie din vara anului trecut.

Pe plan internaţional, elicopeterele Ministerului de Interne au totalizat un număr de o sută de ore de zbor executate în cadrul Operaţiunii Comune „Poseidon Land 2012“, organizată de Agenţia Frontex, pentru garantarea securităţii graniţelor externe din Sud-Estul Uniunii Europene, în vederea combaterii migraţiei ilegale către Grecia şi Bulgaria.

 

Foto
Misiuni aviaţie Ministerul Afacerilor Interne 

 

Imagini din aceeasi galerie
  • Peste 1.700 de persoane au fost salvate în misiuni FOTO MAI
  • Peste 1700 de persoane salvate în 2012 de piloţii Ministerului Afacerilor Interne 
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările