Confesiunile fostului şofer al lui Darius Vâlcov în faţa Curţii Supreme. Tablouri, lingouri de aur şi trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucian Petruţ Suşală, fostul şofer al fostului ministru de Finanaţe, Darius Vâlcov, a fost audiat ieri timp de trei ore de magistraţii Curţii Supreme. Este primul inculpat din acest dosar de corupţie care a fost audiat.

Timp de trei ore, Lucian Petruţ Suşală a povestit, pe îndelete cum a  ajuns din şofer, director într-o societate a Primăriei Slatina, şi cum controla o firmă prin intermediul căreia primea contracte cu dedicaţie. El a mai dat detalii inedite despre modul în care s-au cumpărat tablourile, despre seif-ul lui Darius Vâlcov, sau lingourile de aur.
Cât a durat audierea acestuia, Darius Vâlcov şi-a luat notiţe după declaraţia fostului său colaborator. Lucian Petruţ Suşală a ales să colaboreze cu DNA şi să-şi recunoască faptele pentru a primi o reducere a pedepsei. "Adevărul" vă prezintă integral declaraţia lui Lucian Petruţ Suşală, dată în sala de judecată.

Cum a început totul

“Îl cunosc de foarte mulţi ani pe Darius Vâlcov. În urma unei discuţii din 2010-2011, avută la mare, la un hotel unde eram şi eu, mi s-a propus de domnul Vâlcov să fac o societate de construcţii. Mi s-a spus să nu o fac pe numele meu, ci pe numele unei persoane de încredere, apropiată mie. Domnul Vâlcov mi-a garantat că voi avea lucrări. Imediat dupa l-am cooptat pe Bogdan Timofte, nepotul meu, i-am spus de propunerea lui Darius şi i-am spus de la început că e societatea domnului Vâlcov. Ca administratori erau Bogdan Timofte şi matuşa mea, Cristina Marina.
 

Lucrările

Prima lucrare a fost în centrul istoric al Slatinei, interiorul unei cladiri unde şi-au desfăşurat activitatea două societăţi Milenium Topografica şi Contis Company, dar şi cabinetul parlamentar al domnului Bărbulescu.
Ulterior, am lucrat la două blocuri de lângă Liceul Agricol din Slatina. Sursele de finanţare au provenit de la domnul Vâlcov şi de la SC Aceti SRL. Darius Valcov îmi dadea banii cash.

A treia lucrare, în 2012, am lucrat la City Hotel, terminată în iunie 2013. Stiu ca hotelul a fost închiriat de la Fundaţia de Tineret din Slatina pe o perioada de 20 de ani pe societatea SGB DEVELOPMENT. Firma asta figurează pe numele domnului Mocanu, însă, în realitate, a fost controlată de domnul Vâlcov. Stiu acest lucru chiar de la dânsul, deoarece atunci când mi s-a spus să renovez hotelul mi-a spus chiar el acest lucru. Vâlcov mi-a cerut să găsesc proiectanţi, furnizori, subantreprenori, pentru ca hotelul să fie terminat foarte repede, mi-a spus că nu voi avea sincope în partea financiară.

Pe parcursul execuţiei proiectului, domnul Darius a venit la şantier pentru a verifica stadiul lucrărilor. Venea de obicei pe înserat, când mi se transmitea să nu fie nimeni acolo. Primeam banii pentru proiect cash, fie de la Vâlcov, fie îmi spunea să iau din seiful său depozitat în casa domnului Daniel Bărbulescu. De asemenea, domnul Vâlcov mi-a mai spus să iau bani pentru contracte care nu se executau în realitate de la două firme- Rupiah şi Salubris.

Despre seif

Despre seif, nu ştiu cine l-a cumparat. Prima oară a fost depozitat pe strada Ecaterina Teodoroiu, ap3, unde locuia domnul Vâlcov până la sfârşitul lui 2014. Ulterior, în 2010, eu l-am mutat în casa lui Daniel Bărbulescu, pentru ca acesta era parlamentar şi nu putea fi percheziţionat fără aviz. La seif aveam acces eu, Vâlcov şi Bărbulescu.

Despre lingourile de aur

În 2011 sau 2012, Darius Vâlcov mi-a aratat pe internet lingouri de aur şi mi-a spus că vrea să cumpere trei. Mi-a spus să iau legătura cu vărul său Langa Bogdan, care mi-a dat o persoană pe numele careia să se faca achizitia. Le-am cumpărat cu persoana respectiva din Bucuresti de la galeria World Trade Plaza. Nu-mi aduc aminte cât am plătit, în jur de 4-5 miliarde lei vechi. Lingourile şi actele i le-am arătat lui Darius Vâlcov şi le-am dus la Slatina...nu-mi aduc aminte cine le-a pus în seif.
De-a lungul anilor, am schimbat din lei în diferite valute aproximativ 10 miliarde de lei vechi, la indicaţiile domnului Vâlcov.
 

Despre tablouri şi galeria de artă

In 2012-2012, Darius Valcov mi-a spus că doreşte să achiziţioneze nişte tablouri şi apoi mi-a spus ca vrea să deschidă o galerie de artă. Până în 2014 am ajutat la achiziţionarea a aproximativ 180 de tablouri după cum urmează: Valcov îmi spunea ce sumă de bani să iau din seif, îmi spunea să iau legatura cu Sandra Stănescu, actuala soţie a vărului lui Vâlcov, Răzvan Langa, cu care ma duceam la diferite case de licitaţii de unde îi dădeam banii, ea plătea şi ridicam tablourile.

Aceste achiziţii au fost de la Artmark - lângă Magheru şi încă una de lângă Guvern - pe strada Iancu de Hunedoara, lângă un spital. Acest lucru s -a întamplat de multe ori.
Tablourile le duceam eu şi Strinu Marian, fostul şofer al lui Vâlcov, la Slatina în apartamnetul nr 3 de pe strada Ecaterina Teodoroiu. Apoi de la Slatina le duceam la Bucureşti, într- o casă de pe strada Stockholm nr. 16,  unde luam legatura cu Larisa Popa care se ocupa de funcţionarea unei galerii de arta cu numele Rafael.

Cum erau ascunse tablourile

La sfârşitul lui 2014- început de 2015, la indicaţiile lui Vâlcov am ridicat tablourile din Stockholm, aproape 180, şi le-am dus la Slatina, în locaţiile indicate de Vâlcov: în jur de 50-60 de tablouri, acasă la Bărbulescu, de unde au fost duse de Bărbulescu pe Lipscani, în cabinetul său parlamentar. In jur de 40 au fost duse la Strinu Marian acasă, la locuinţa lui de domiciliu. 60 de tablouri la părinţii Ancăi Guşatu, în comuna Curtisoara. Alte tablouri au fost cumpărate pe numele domnişoarei Larisa Popa. Restul rămânând în Bucuresti,  pe strada Stockholm. Ştiu că domnul Vâlcov a mai cumpărat online tablouri.
 

Despre distrugerea unor documente

In iarna 2014-începutul anului 2015, Vâlcov mi-a spus că există o anchetă la DNA pe numele lui Andrei Ramba şi că ar fi bine să distrug agende, acte sau informaţii din calculatoare care ar putea să îl incrimineze sau care ar putea sa ajute ancheta.
I-am comunicat lui Timofte acest lucru. I-am spus că, dacă are calculatoare sau acte incriminatorii, să le distrugă. Stiu ca a distrus acele hard-disk-uri şi un contract nedatat şi fără sumă cu o societate.
Mi-a spus Darius Vâlcov să îi transmit lui Romeo Rosoga, directorul societii Aceti SRL, să facă acelaşi lucru. Am transmis, dar nu ştiu ce a făcut Rosoga.

La îndemnul domnişoarei Anca Guşatu, care vorbea cu Darius Vâlcov, mi s-a spus sa ridic din apartamentul lui Valcov niste cutii 40x50x60 cu diferite ambalaje ale tablourilor expediate prin curier. Erau acolo si bugetele Companiei de Apa şi Primăriei Slatina sau cataloage de artă. Mi s-a spus sa le distrug. Am facut acest lucru acasă la mama mea, le-am ars.

Întâlnirile şi mesajul de la Vâlcov

Cu domnul Mocanu m-am întalnit în februarie-martie 2015 de trei ori. La OMV Piteşti, în parcarea mare de la Casa Poporului şi la un bar din Bucureşti. Domnul Vâlcov îmi spusese să iau legatura cu toată lumea, să îi îmbărbătez, nimeni nu va păţi nimic pentru că doar el era vizat de ancheta.
 

Despre relaţia cu Vâlcov

Il cunosc de când aveam 20 de ani. La 24 de ani după ce a câştigat primăria de la Slatina am fost angajat la Primărie şi am fost şoferul dânsului până în 2009-2010. Am fost în relatii bune şi întotdeauna l-am privit ca pe şeful meu. Ulterior am fost angajat timp de 10 luni la Salubris şi unde la sfârşitul lui 2010 am fost numit director general al Imobiliare Conslock SRL Slatina- societate în care acţionar 100% e Primaria Slatina. Am rămas aici până pe 13 martie 2015, când am fost arestat.

"M-a ajutat în ascensiunea mea"

Menţionez că Vâlcov m-a ajutat în ascensiunea mea. L-am ascultat pe acesta pentru că întotdeauna am fost în subordinea lui şi îmi era teamă că puteam fi demis. Făceam tot ce îmi spunea. Am avut încredere în el. In 2011-2012 mi-am dat seamă că ceva nu e în regulă.
În legătură cu banii proveniţi din traficul de influenţă, mă refer la firmele Aceti, Rupiah- de la care am ridicat de mai multe ori bani şi i-am dat lui Vâlcov. Nu am întrebat de unde sunt banii. Am realizat că sunt banii de la firme care aveau contracte cu Primaria Slatina.

Despre relaţia cu Minel Prina

Nu eram în relaţii apropiate cu ultimul primar ales al Slatinei. El lucra în Primărie când m-am angajat eu acolo în 2004. Am lucrat cu dânsul din 2012 când a fost ales. Din sumele de bani care fac obiectul acestui dosar nu i-am dus niciodată lui Prina".

Următorul termen: 10 noiembrie

La ieşire din sala de judecată, fostul ministru nu a vrut să comenteze declaraţiile fostului om de încredere. Darius Vâlcov este judecat pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni comerciale incompatibile cu demnităţile publice deţinute. Se va reîntorce în faţa judecătorilor pe 10 noiembrie.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite