Fostul şef a Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, arestat după ce a luat legătura cu un martor din dosarul în care este anchetat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Bolboşanu FOTO Arhivă Adevărul
Constantin Bolboşanu FOTO Arhivă Adevărul

Procurorii anticorupţie au cerut magistraţilor înlocuirea măsurii controlului judiciar dispus faţă de Constantin Bolboşanu, fost şef al Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Poliţiei Române. cu arestul preventiv. Cererea DNA a fost admisă, astfel că Bolboşeanu a fost încarcerat luni. Fostul şef al DCCO este cercetat penal de la sfârşitul anului trecut pentru luare de mită.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) precizează că în cursul lunii martie 2016, Constantin Bolboşanu ar fi contactat o persoană care urma să fie audiată ca martor în dosarul în care fostul şef al DCCO este acuzat de luare de mită.

„Bolboşanu Constantin a contactat o persoană ce urma să fie audiată ca martor în cauză a informat-o în amănunt despre probele relevante administrate în cauză, despre conţinutul declaraţiilor sale şi ale martorilor (omiţând adevărul în unele situaţii) şi a indicat persoanei respective ce să declare în cazul în care va fi audiată de procurori”, arată anchetatorii.

Astfel, DNA a cerut arestarea preventivă a lui Bolboşanu pe 23 martie, cererea fiind admisă de magistraţii Tribunalului Bucureşti. 

Nefiind o soluţie definitivă, fostul şef al DCCO a făcut contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti, însă i-a fost respinsă.

Astfel, Constantin Bolboşanu a fost încarcerat pe 11 aprilie.

Mită de 110.000 de euro

În noiembrie 2015, procurorii l-au reţinut pe Boloşanu şi au cerut arestarea sa preventivă, însă magistraţii au respins cererea. Atunci, el a fost pus sub urmărire penală după ce ar fi luat o mită de 110.000 de euro, faptă comisă în perioada în care era şeful Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate.

Excursii pentru ofiţer şi familia sa

Potrivit DNA, Bolboşanu a primit, în perioada martie - septembrie 2007, printr-un intermediar, de la un om de afaceri, cu titlu de mită echivalentul în lei al sumei de 110.000 euro, pentru a-i asigura acestuia din urmă protecţie din partea organelor de cercetare penală, dar şi pentru a se dispune soluţii favorabile în dosarele penale în care era cercetat.

„În aceeaşi perioadă, cu o parte din această sumă de bani, persoana intermediară a achitat  mai multe lucrări de construcţii la un imobil ce aparţinea suspectului şi două excursii în Turcia, respectiv Spania, pentru ofiţer şi familia acestuia”, arată DNA.

Procurorii arată că protecţia promisă de suspect a fost una reală, omul de afaceri respectiv nefiind „deranjat” de nici un organ cu atribuţii în domeniu, deşi desfăşura activităţi de comerţ cu legume-fructe, aşa-zisele controale efectuate fiind pur formale.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite