Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, condamnat la şase ani de închisoare. Decizia nu este definitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Blejnar FOTO Mediafax
Sorin Blejnar FOTO Mediafax

Sorin Blejnar, fostul şef al ANAF, a fost condamnat la şase ani de închisoare, decizia Tribunalului Bucureşti nefiind una definitivă. Statul îi confiscă acestuia peste 12 milioane de lei.

Instanţa menţine în cazul acestuia măsura controlului judiciar. Sorin Blejnar, fostul preşedinte al ANAF, a fost trimis în judecata în 16 decembrie 2016 în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă. 

Două denunţuri au fost formulate în acest dosar, unul de omul de afaceri Horaţiu Bruno Bardila şi celălalt de Gheorghe Ştefan.

În cele două denunţuri se vorbea despre felul în care a fost negociat comisionul pentru un contract pe care Fiscul urma să îl încheie cu firma Romsys, pentru care Blejnar a luat 20% din contract, adică circa 13 milioane de lei. Blejnar ar fi confirmat încasarea comisionului în timpul unei întâlniri la Nisa, potrivit denunţătorilor.

Potrivit procurorilor, „în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul A.N.A.F., inculpatul Blejnar Sorin, în calitatea mai sus menţionată, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective. Banii respectivi urmau să-i fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri”, spun procurorii.

În perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin şi celălalt funcţionar implicat în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme cu comportament tip,,fantomă” controlate de aceştia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive.

Din această sumă de bani, inculpatului Blejnar Sorin i-a revenit efectiv suma de 12.513.894 lei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite