Fostul secretar de stat din Ministerul Justiţiei, procurorul Constantin Sima, a fost audiat la DNA în dosarul emiterii OUG 13/2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Sima, la DNA
Constantin Sima, la DNA

Fostul secretar de stat din Ministerul Justiţiei Constantin Sima a fost audiat, luni, la DNA, aproximativ trei ore şi jumătate, în calitate de martor, în dosarul în care se fac cercetări legate de modul de elaborare a ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor penale.

Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei, procurorul Constantin Sima, este audiat la această oră de procurorii anticorupţie. El a fost citat în dosarul în care se fac investigaţii pe marginea modului în care a fost elaborată Ordonanţa de Modificare a Codului Penal. Întrebat de reporteri dacă a contribuit la redactarea ordonanţei, Costantin Sima a răspuns: „Nu, nu am contribuit”.

Procurorii DNA au deschis o anchetă în care sunt investigate modul în care au fost adoptate iniţiativa legislativă privind graţierea şi ordonanţa de urgenţă de modificare a codurilor penale. „Organele judiciare şi Ministerul Public îşi fac datoria în cadrul legal, nicio anchetă nu reprezintă o imixtiune. Ori de câte ori există indicii rezonabile privind săvârşirea unor infracţiuni, procurorul trebuie fără ezitare să le verifice şi să afle adevărul”, a declarat joi procurorul general al României, Augustin Lazăr. 

Procurorii DNA au cerut ministerului să le fie transmise, în original, toate înscrisurile care au legătură cu elaborarea actelor normative. Ei au cerut şi numele oficialilor care au au participat la redactarea, întocmirea şi avizarea celor două proiecte de acte normative.

Sima a coordonat proiectele legislative

În contextual anchetei DNA, procurorul general al României a solicitat CSM încetarea detaşării la Ministerul Justiţiei a procurorilor Constantin Sima şi Oana Schmidt-Hăineală. Cei doi sunt secretari de stat în MJ, iar Sima a fost cel care a coordonat cele două propuneri legislative. De altfel, Sima este locţiitorul ministrului Justiţiei, Florin Iordache, şi avea delegate mai multe atribuţii de ministru. Delegarea este valabilă pentru perioada 1 - 7 februarie, argumentul ministrului fiind că încep dezbaterile asupra legii bugetului de stat şi că acestea impun prezenţa sa în Parlament.

Ministerul Justiţiei a susţinut joi, într-un comunicat de presă, că „declanşarea unei anchete de către DNA cu privire la modul de elaborare a unei Ordonanţe de urgenţă este o gravă imixtiune în activitatea autorităţii executive şi o afectare fără precedent a echilibrului puterilor constituţionale”.  „Faţă de acest demers Ministerul Justiţiei subliniază faptul că modificarea legislativă menţionată a fost şi este asumată de conducerea Ministerului Justiţiei în exercitarea atribuţiilor statutare şi legale”,a arătat Ministerul Justiţiei.

Denunţul, completat cu Liviu Dragnea

Dosarul a fost deschis în urma denunţului făcut, în 24 ianuarie, de Mihai Poliţeanu, Elena Ghioc şi Răzvan Patachi, membri ai asociaţiei „Iniţiativa România”, care îi acuză pe premierul Sorin Grindeanu şi pe ministrul Justiţiei, Florin Iordache, de favorizarea făptuitorului şi de prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului .

Poliţeanu a fost audiat la DNA în acest caz, iar cu această ocazie a completat denunţul şi a solicitat să fie făcute cercetări şi în cazul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, având în vedere atât adoptarea „conspirativă” a OUG de modificare a codurilor penale, cât şi „indiciile publice” privind o întâlnire în care Dragnea i-ar fi cerut „imperative” lui Iordache adoptarea OUG.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite