Fostul preşedinte al directoratului Companiei de Asigurări-Reasigurări Exim România, acuzat de ANI de conflict de interese

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că Radu Frîncu, fost preşedinte al directoratului Companiei de Asigurări-Reasigurări Exim România (CARE România) SA ar fi fost în conflict de interese la sfârşitul anului 2011, când şi-a dat o primă de 43.000 de lei. Inspectorii ANI au sesizat parchetul în ceea ce-l priveşte pe Frîncu, acesta fiind judecat într-un alt dosar, pentru abuz în serviciu.

La sfârşitul anului 2011, în calitate de preşedinte al directoratului CARE România, Radu Frîncu a semnat şi aprobat plata unor prime către personalul angajat al societăţii şi membrii directoratului, inclusiv pentru sine, prin care s-a obţinut un folos patrimonial în valoare de 43.000 lei (reprezentând "avans reţinut primă”), susţine ANI.

Agenţia a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Radu Frîncu a infracţiunii de conflict de interese, faptă care se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publicã.

Rechizitoriu DNA

Pe de altă parte, pe 30 iunie, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Radu Frîncu şi pe Constantin Marius Banu, fost preşedinte şi respectiv membru în Directoratul societăţii de asigurări din Eximbank, sub acuzaţia de abuz în serviciu, după ce au plătit din fondurile CARE România sejururi petrecute cu familiile lor în Franţa, Spania, Austria şi Italia, ceasuri de lux, pantofi şi parfumuri.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Radu Frîncu, la data faptelor preşedinte al Directoratului SC ”CARE România” SA, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos material, în formă continuată şi cu consecinţe deosebit de grave (53 acte materiale) şi uz de fals în formă continuată (şapte acte materiale).

SC "CARE România" este o societate cu activitate pe piaţa asigurărilor, finanţată de acţionarul majoritar Eximbank, bancă cu capital majoritar de stat.

Potrivit procurorilor, în perioada exercitării mandatului de preşedinte al Directoratului, respectiv 19 mai 2010 - 8 iulie 2013, Radu Frîncu a abuzat de prerogativele funcţiei sale şi a folosit ilegal din fondurile societăţii CARE România suma de 769. 659,96 lei (peste 47.000 de euro). Suma reprezintă totalul cheltuielilor făcute de Frîncu în interes personal, beneficiare fiind şi alte persoane care nu aveau raporturi de muncă cu CARE România.

Marius Constantin Banu, membru al Directoratului aceleiaşi societăţi, este acuzat că, în mod similar, a folosit în mod ilegal 165,704 de lei provenind din fondurile companiei.

Astfel, cei doi au decontat din banii societăţii cheltuieli cu sejururi petrecute de ei, de familiile lor şi de apropiaţi ai lor în străinătate, la destinaţii cum ar fi Spania (Ibiza, Valencia), Franţa (Cannes), Monaco, Disneyland-Paris, Ischgl şi Kaprun - Austria, San Benedetto del Tronto-Italia; achiziţii de anvelope noi pentru autoturismele personale; călătorii cu avionul; închirieri de autoturisme de lux în străinătate, bilete de feribot, achiziţii de produse de lux din banii companiei (ceasuri de marcă şi telefoane, genţi, brăţări, pantofi, accesorii, televizor, servicii de consultanţă de imagine şi articole de îmbrăcăminte de la case de modă din Milano-Italia, articole de pescuit, parfumuri).

Într-un context separat, contrar dispoziţiilor hotărârilor Consiliului Director, Radu Frîncu ar fi expus societatea CARE - EXIM SA la riscuri majore prin încheierea unor poliţe de asigurare în numele şi pe seama societăţii, cu încălcarea prevederilor hotărârilor AGA şi Consiliului de Administraţie.

Astfel, acesta a asumat riscuri de 60 milioane de euro, în condiţiile în care avea mandate numai pentru riscuri de cel mult 2,5 milioane de euro. O mare parte din primele de asigurare au fost încasate de către brokeri din Italia, ca urmare a încheierii poliţelor de către Radu Frîncu, prime ce nu au mai fost virate în conturile societăţii CARE România SA, fapt constatat tot după demiterea inculpatului.

Directorul nu a înregistrat poliţele în evidenţele societăţii CARE România S.A. sau dacă le-a înregistrat, primele de asigurare nu au fost plătite la termenul stabilit în contract. În acest fel a fost creat un folos în mod nejustificat brokerilor din Italia în valoare de peste un milion euro, prin încheierea celor 14 poliţe de asigurare, bani neîncasaţi de către societatea CARE - EXIM SA.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător până la concurenţa sumei de 1.018.076 de lei, asupra unor bunuri imobile şi mobile ale lui Radu Frîncu şi poprire asupra sumelor de bani aflate în conturi bancare deţinute de acelaşi inculpat. Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Bucureşti.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite