Fostul prefect al Iaşiului Radu Prisăcaru, aşteptat joi la Curtea Supremă în dosarul de corupţie

Fostul prefect al Iaşiului Radu Prisăcaru, aşteptat joi la Curtea Supremă în dosarul de corupţie

Fostul prefect a fost condamnat de prima instanţă la patru ani de închisoare cu executare

Fostul prefect al Iaşiului Radu Prisăcaru este aşteptat joi la Curtea Supremă unde magistraţii vor lua în discuţie un nou termen din dosarul în care acesta este acuzat de luare de mită. Prisăcaru a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare de Curtea de Apel Iaşi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Radu Prisăcaru a fost condamnat, pe 5 decembrie 2011, la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. În acelaşi timp, Curtea de Apel Iaşi  a decis să-l condamne pe omul de afaceri Cristian Maftei la doi ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită şi să-l achite pentru complicitate la dare de mită şi la fals în declaraţie. 

În cazul lui Maftei a fost revocată o condamnare de trei ani de închisoare cu suspendare pentru înşelăciune dată de instanţele braşovene. 

Astfel, cele două pedepse au fost cumulate urmând ca omul de afaceri să execute 5 ani. Flavius Ioniţă, fostul şef al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Iaşi a fost achitat pentru luare de mită, iar avocatul Toni Baltag pentru complicitate la luare de mită şi la dare mită.

La sfârşitul lunii august 2006, prefectul Radu Prisăcaru a fost arestat de DNA pentru că ar fi cerut trei hectare de teren din cele 16 pe care urma să le primească Norina Forna. Alături de el au fost ridicaţi şi şeful Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), Flavius Ioniţă, omul de afaceri Cristian Maftei şi avocatul Toni Baltag. Cei patru au fost arestaţi o lună, iar la sfârşitul anului 2006 au fost trimişi în judecată sub acuzaţia de luare de mită şi complicitate la luare de mită.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: