Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, audiat în dosarul „Black Cube”: Mi s-au îngrădit drepturile, cred că justiţia în ţara asta trebuie să se facă altfel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir a fost audiat, miercuri, aproximativ o oră, la DIICOT, în dosarul Black Cube, el declarând, după întâlnirea cu procurorii, că i s-au îngrădit drepturile, fiind în continuare arestat la domiciliu, şi că i s-au adus la cunoştinţă noi aspecte din dosar.

 Daniel Dragomir a intrat în sediul DIICOT în jurul orei 13.15 şi a plecat la ora 14.30, la ieşirea de la audieri el arătând că nu poate să comenteze dosarul.

"Se efectuează acte procedurale în dosar. Mi s-au adus la cunoştinţă o serie de aspecte de noutate. Nu pot să comentez dosarul, ne aflăm într-o fază confidenţială a urmăririi penale. Sunt convins ca, într-un final, adevărul în acest dosar se va afla", a spus Dragomir.

El a adăugat că nu va face declaraţii publice despre procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, până la finalul anchetei.

"Prima dată discutăm în faţa procurorilor şi apoi... fiind sub imperiul unei măsuri preventive, nu am voie să fac declaraţii. Nu are legătură cu DIICOT, ci cu modul în care eu sunt pregătit, ca om. Datoria mea în faţa instituţiilor statului, pe care le-am respectat întotdeauna, este să le respect şi să dau declaraţii în faţa procurorilor", a adăugat Daniel Dragomir.

Fostul ofiţer SRI pus sub acuzare în dosarul Black Cube a mai spus că i s-au îngrădit drepturile şi că el crede că justiţia trebuie să se facă altfel în România.

"Mi s-au îngrădit drepturile, am fost arestat preventiv trei luni şi jumătate şi sunt în continuare arestat la domiciliu. Cred că justiţia în ţara asta trebuie să se facă altfel. Poate că e doar părerea mea. Sunt convins că procurorii DIICOT vor face tot ce este necesar pentru aflarea adevărului", a mai declarat Dragomir.

Întrebat dacă împărtăşeşte părererea soţiei sale, că dosarul Black Cube ar reprezenta o campanie de publicitate a SRI şi DNA în favoarea Laurei Kovesi, fostul ofiţer SRI a răspuns că adevărul se va afla.

"Orice campanie, oricum ar fi ea efectuată... în final, adevărul se află. Dacă e aşa, sunt convins că declaraţiile soţiei mele în final vor fi explicate de către realitate", a adăugat Dragomir.

El a amintit şi de declaraţiile Laurei Kovesi, martor în dosar, conform căreia, pentru decredibilizarea sa şi a DNA, mai mulţi oameni de afaceri ar fi strâns peste un milion de euro pentru a angaja firma Black Cube.

"Procurorii au spus multe, observ că şi martorii din dosar vorbesc în ultimul timp, cel puţin unul din martori. Dă tot felul de declaraţii... un milion de euro, că s-au dat, oameni de afaceri. Cel mai bine este să lăsăm procurorii să îşi facă treaba", a spus Daniel Dragomir.

Întrebat cum vede plecarea lui Florian Coldea de la vârful SRI, fostul ofiţer al serviciului a spus că îi doresşte sănătate la pensie. El a adăugat că nu ştie ca Florian Coldea să fi avut vreo legătură cu oameni de afaceri, inclusiv cu Sebastian Ghiţă.

În 29 decembrie 2016, fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, pus sub acuzare în dosarul “Black Cube”, a fost eliberat din arest preventiv şi plasat în arest la domiciliu, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Bucureşti.

Fostul ofiţer SRI acuzat că a pus la cale spionarea familiei şefei DNA Laura Codruţa Kovesi nu are voie să părăsească domiciliul şi să comunice cu martorii, cu experţii sau cu ceilalţi inculpaţi din dosar, potrivit deciziei Curţii de Apel Bucureşti.

Dragomir era arestat preventiv în două dosare, "Black Cube" şi în cel în care a fost acuzat că ar fi cerut şi primit peste 460.000 de euro de la Rami Ghaziri pentru a-i proteja afacerile.

Odată cu decizia de condamnare în dosarul lui Ghaziri la un an cu suspendare, decizie luată pe 22 decembrie de Tribunalul Bucureşti, judecătorul Mihai Bălănescu a dispus şi "punerea de îndată în libertate a inculpatului Dragomir Daniel, dacă nu este arestat în altă cauză”.

Daniel Dragomir a stat în arest preventiv din 14 septembrie până în 29 decembrie 2016, în dosarul "Black Cube", în care este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la transfer neautorizat de date informatice, instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice, instigare la fals informatic, în formă continuată şi instigare la violarea secretului corespondenţei.

În dosarul “Black Cube” este cercetat de procurorii DIICOT şi Yossi Barkshtein, angajat al firmei israeliene de investigaţii.  Pe numele lui Barkshtein a fost emis din 8 august un mandat de arestare preventivă în lipsă.

Potrivit procurorilor DIICOT, Daniel Dragomir ar fi luat legătura cu un reprezentant al companiei israeliene Black Cube, căruia i-a spus că vrea denigrarea unor persoane pe care le considera responsabile pentru trimiterea lui în judecată de către DNA, cerând demararea operaţiunii "Tornado”.

În dosarul Black Cube, Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv, în 26 ianuarie, condamnarea lui Ron Weiner la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare, după ce a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de israelian cu procurorii DIICOT, pentru că a recunoscut toate faptele de care a fost acuzat, printre care şi accesarea ilegală a adreselor de e-mail ale unor apropiaţi ai procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Instanţa a admis astfel apelurile declarate de DIICOT şi de Ron Weiner, după ce, în 29 noiembrie 2016, Tribunalul Bucureşti respinsese acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi dispusese trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea urmăririi penale.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au desfiinţat decizia Tribunalului şi, în rejudecare, au admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de DIICOT şi de Ron Weiner, după acesta a recunoscut toate faptele pentru care a fost pus sub acuzare, respectiv constituirea unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice, fals informatic şi violarea secretului corespondenţei, persoanele vătămate în cauză fiind Eduard Kovesi, fostul soţ al procurorului-şef al DNA, Liliana Sabău şi Fusea Sorin.

Ron Weiner a primit pentru fiecare dintre faptele de care este acuzat pedepse între o lună şi jumătate şi un an. La pedeapsa cea mai grea, instanţa a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un an şi opt luni de închisoare, stabilind pedeapsa rezultantă de doi ani şi opt luni de închisoare şi dispunând suspendarea executării acesteia sub supraveghere pe o durată de trei ani.

Instanţa a mai dispus ca timp de trei ani Ron Weiner să nu comunice cu victimele Eduard Kovesi, Liliana Sabău şi Fusea Sorin sau cu membri de familie ai acestora şi să nu se apropie de aceştia.

Ron Weiner este obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile lucrătoare, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 4 Bucureşti, pentru activităţi de întreţinere, gospodărire şi recondiţionare mobilier sau la Fundaţia pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare Bucureşti, unde se va ocupa de dezasamblarea şi sortarea componentelor electronice şi electrice.

Din pedeapsa lui Weiner va fi scăzută perioada în care a fost reţinut şi arestat preventiv, respectiv din 3 aprilie 2016 până în 8 septembrie 2016.

În dosarul „Black Cube”, un alt judecător de la Tribunalul Bucureşti a acceptat, în 16 noiembrie 2016, acordul de recunoaştere a vinovăţiei pentru complicele lui Ron Weiner, israelianul David Geclowicz, şi l-a condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite