Fostul ministru de Finanţe, Mihai Tănăsescu, audiat la DIICOT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru de Finanţe, Mihai Tănăsescu, este audiat de către procurorii DIICOT. Fostul demnitar dă explicaţii despre nerecuperarea datoriei Rompetrol. Pe 17 iunie, Tănăsescu a fost pus sub urmărire penală de către procurorii DIICOT în dosarul „Rompetrol II”, fiind acuzat de complicitate la delapidare.

Mihai Tănăsescu a ajuns la sediul DIICOT miercuri dimineaţă, în jurul orei 10.00. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au dispus, printr-o ordonanţă de pe 7 iunie, extinderea  şi începerea urmăririi penale faţă de suspecţii Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea.

Bunuri mobile şi imobile ale celor patru suspecţi au fost puse sub sechestru, prin ordonanţe de pe 17 iunie, măsurile asigurătorii fiindu-le aduse la cunoştinţă foştilor miniştri, a anunţat miercuri Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea au fost audiaţi în iunie la DIICOT pentru a li se aduce la cunoştinţă sechestrul pus pe o parte din avere. Dan Ioan Popescu a precizat că procurorii i-au pus sechestru pe două apartamente, pe terenuri păşune şi pe conturi.

Dosarul „Rompetrol II”

Procurorii DIICOT au redeschis dosarul „Rompetrol II“, o cauză în care sunt investigate infracţiuni economice: 15 persoane sunt cercetate până acum în acest caz şi s-a instituit sechestru de 3 miliarde de lei.

Pe 24 mai, preşedintele Klaus Iohannis a semnat cererile formulate de DIICOT de începere a urmăririi penale pe numele a patru foşti miniştri implicaţi în dosarul Rompetrol II, respectiv Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea.

DIICOT susţine că, în perioada septembrie — octombrie 2003, ministrul Finanţelor, Mihai Tănăsescu, şi ministrul Economiei şi Comerţului, Dan Ioan Popescu, „şi-au exercitat cu rea-credinţă atribuţiile de serviciu, în urma unei înţelegeri cu Dan Costache Patriciu, George Philip Stephenson şi Alexandru Nicolcioiu, în sensul iniţierii şi promovării OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale SC Rompetrol Rafinare SA, la data de 30.09.2003, în cuantum de aproximativ 603.000.000 dolari, au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice".

Urmare a activităţii celor doi foşti miniştri, la data de 24 octombrie 2003, în şedinţa de Guvern a fost adoptată OUG 118/2003 cu nerespectarea dispoziţiilor HG 555/2001 şi ale Legii 24/2000, "nefiind respectate niciuna dintre etapele obligatorii prevăzute în cele două acte normative".

În acest sens, procurorii menţionează că nota de fundamentare a OUG 118/2003 a fost prezentată pentru avizare Ministerului Justiţiei la data de 27 octombrie 2003, conţinutul acesteia fiind însă diferit de conţinutul notei de fundamentare ce a stat la mapa actului normativ.

În dosar a fost audiat în calitate de martor şi fostul premier Adrian Năstase, care a dat explicaţii în legătură cu ordonanţa de urgenţă adoptată în anul 2003 prin care datoriile istorice ale Rompetrol Rafinare Constanţa, în valoare de 600 de milioane de dolari, au fost transformate în obligaţiuni subscrise de către stat.

Cum se evaporau creanţele din evidenţele contabile

Procurorii susţin că, în anul 1998, Dinu Patriciu şi Sorin Marin, împreună cu cetăţenii americani George Philip Stephenson şi Colin Richard Hart, au constituit un grup infracţional organizat transfrontalier, care a avut drept scop desfăşurarea unor ample activităţi în vederea inducerii în eroare a autorităţilor române cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte de privatizare.

La acest grup au aderat ulterior Florin Eric Chiş (cu dublă cetăţenie română şi israeliană), Alexandru Nicolcioiu, Adrian Volintiru, precum şi persoane de decizie din cadrul Fondului Proprietăţii de Stat sau din cadrul Guvernului, care, prin exercitarea cu rea-credinţă sau defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, au favorizat atingerea scopurilor acestui grup.

Gruparea urmărea să obţină dispariţia creanţelor statului din evidenţa contabilităţii publice (creanţa Libia şi Turkmenistan), delapidarea sumelor de bani ce se cuveneau bugetului de stat ca urmare a activităţilor de prelucrare, respectiv vânzare a produselor finite şi a produselor derivate purtătoare de acciză; neplata obligaţiilor fiscale în întregime sau în parte prin nedeclararea veniturilor; ascunderea obiectului sau a sursei impozabile; stingerea datoriilor către bugetul de stat sub diferite forme; însuşirea, traficarea sau folosirea în interes personal a acestor sume de bani.

Această activitate a culminat cu iniţierea, promovarea şi adoptarea de către Guvernul Adrian Năstase a OUG 118/2003 prin care SC Rompetrol Rafinare a fost "iertat" de plata sumei de 21.776.998.718.567 lei, aproximativ 603 milioane de dolari, ce reprezentau obligaţii bugetare restante, sumă pe care însă membrii grupului au folosit-o în interesele proprii sau în interesele societăţilor din grupul Rompetrol, care au înregistrat profituri substanţiale şi care au fost apoi externalizate, datoria fiind transformată în obligaţiuni de stat, cu posibilitatea răscumpărării în şapte ani.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite