Liliana Mincă a fost desemnată vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Câte partide a schimbat în ultimii ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liliana Mincă, fostă şefă a Loteriei Române şi fost deputat, a fost numită de către premierul Sorin Grindeanu în postul de vicepreşedintele al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, decizia de numire fiind publicată miercuri seara în Monitorul Oficial. Liliana Mincă a trecut pe la PC, UNPR, PPDD, PSD, iar acum e membru ALDE.

Liliana Mincă şi-a început cariera politică în 2004, când s-a înscris în Partidul Conservator, cu susţinerea căruia a fost desemnată, în 2006, ca şefă a Loteriei Române, post pe care l-a ocupat trei ani.

În 2011, s-a înscris în UNPR, partid în care a stat un an, preferând ulterior să candideze pentru un mandat de deputat din partea PPDD, mandat pe care l-a obţinut în alegerile din 2012.

În august 2015 s-a întors în UNPR unde a zăbovit până în martie 2016, când a devenit membră a PSD. În octombrie acelaşi an i-a părăsit pe social-democraţi în favoarea ALDE, partid care i-a oferit un loc pe lista din Botoşani pentru Camera Deputaţilor, fără însă a obţine mandatul dorit.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite