Fostul consilier prezidenţial şi ministru de Interne Gabriel Berca a fost reţinut într-un dosar de trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Berca este audiat la DNA Bacău FOTO Eduard Enea
Gabriel Berca este audiat la DNA Bacău FOTO Eduard Enea

Gabriel Berca, fost consilier prezidenţial şi fost ministru de Interne, a fost reţinut, joi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Bacău. Acesta se prezentase la DNA pentru a fi audiat într-un dosar privind fapte de trafic de influenţă care ar fi fost comise în perioada 2010-2012. În acest caz ar fi vizat şi fostul deputat Mihai Banu. Berca este al doilea fost ministru de Interne care ajunge după gratii după Cristian David.

UPDATE Gabriel Berca a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA, fiind acuzat de trafic de influenţă. Acesta va fi dus vineri la Curtea de Apel Bacău cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit DNA, în perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012, Gabriel Berca, prin intermediul lui Mihai Banu, „ar fi pretins şi primit, atât pentru sine cât şi pentru partidul din care făcea parte (PDL - n.r.), de la un om de afaceri, în mai multe tranşe, suma totală de 185.000 de euro pentru ca, în calitate de senator în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a unui partid politic, să-şi folosească influenţa personală pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza judeţului Bacău.

Anchetatorii precizează că această sumă de bani ar fi fost necesară pentru achitarea unor lucrări de construcţie, în valoare de aproximativ 5,6 milioane de lei, executate de firma omului de afaceri în beneficiul unităţii administrativ-teritoriale.

Comuna Ardeoani, băgată în insolvenţă

Viorel Rusu, un fost lucrător din Ministerul de Interne, este unul dintre cei mai bogaţi oameni din Bacău, care controleaza acum companii cu o cifră de afaceri de 50 de milioane de euro pe an.
În 2009, firma Conextrust SA, controlată de Viorel Rusu, a câştigat contractul pentru lucrările de construcţii ale Şcolii generale cu clasele I-VIII Ardeoani.

Lucrările au fost finalizate un an mai târziu. În 2010 şi 2011, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a achitat câteva facturi din acest contract, ulterior nemaifiind alocată nicio sumă. Prin procedură de executare silită, Conextrust SA a primit 544.623 lei, bani care reprezintau veniturile proprii ale comunei pe doi ani.

Ulterior, firma lui Rusu a cerut şi a obţinut în instanţă blocarea conturilor comunei. În 2014, localitatea a intrat în insolvenţă, cu datorii totale de 6 milioane de lei, din care 5,2 milioane de lei sunt la firma Conextrust SA.

Berca, consilier prezidenţial în mandatul lui Băsescu

Gabriel Berca a fost consilier prezidenţial în mandatul lui Traian Băsescu şi ministru al Internelor în Guvernul Ungureanu. El a fost şi secretar general al Guvernului, în perioada în care Executivul era condus de Călin Popescu Tăriceanu.

Gabriel Berca a fost prefectul judeţului Bacău, în perioada 2005 - 2008, senator de Bacău, în legislatura 2008 - 2012 şi ministru al Administraţiei şi Internelor în anul 2012.

La începutul lunii iunie, UNPR anunţa că fostul ministru de Interne Gabriel Berca s-a înscris în formaţiune. Berca a fost membru PMP, vicepreşedinte pentru regiunea Nord-Est, iar anterior a fost în PDL.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite