Fostul acţionar dinamovist Dragoş Săvulescu, condamnat în dosarul retrocedării plajelor, spune că nu se va preda. Motivul invocat

Fostul acţionar dinamovist Dragoş Săvulescu, condamnat în dosarul retrocedării plajelor, spune că nu se va preda. Motivul invocat

Fostul acţionar dinamovist Dragoş Săvulescu, condamnat în dosarul retrocedării plajelor, afirmă într-o postare pe blog că este nevinovat, dar că nu se va preda autorităţilor române, pentru că nu recunoaşte sistemul de justiţie corupt din România. El precizează că se va adresa şi CEDO. De asemenea, Săvulescu susţine că toţi banii săi sunt câtigaţi legal, prin muncă.

 "Îmi susţin total nevinovăţia şi consider că sentinţa de condamnare dată, cel puţin în cazul meu, în Dosarul retrocedărilor  este profund nelegală şi abuzivă! În acest sens am adus succint, desigur nu la un nivel profesional, nişte argumente în acest sens  – cred eu – demne de luat în seamă! Acestea sunt doar câteva, sigur că există şi alte argumente în acest sens ce vor fi explicate şi completate profesional de către avocaţi! Acestea vor fi folosite însă odată cu demararea căilor extraordinare de atac, că şi în faţa altor instanţe internaţionale. În mod evident, mulţi alţi inculpaţi au, la rândul lor, serioase argumente de susţinere a afirmaţiilor mele!", scrie Săvulescu după o lungă argumentaţie, care începe de la modul în care a fost constituit acest dosar. 
  
 "Dosarul Retrocedărilor a început acum exact 14 ani, în 2005, când un inamic al primarului de atunci Radu Mazăre, pe nume Constantin Cucoară – fostul şef al Cadastrului Constanţa, proaspăt angajat la DNA, a făcut o plângere penală, probabil că prima îndatorire de serviciu. Fiind vorba de un fâs evident, fără nicio bază reală, după ce un dosar s-a constituit, poliţiştii şi procurorii, după cercetări, au dispus neînceperea urmăririi penale (NUP) şi clasarea dosarului. După ce procurorul Tulus a fost numit că procuror-şef, exact a doua zi a ordonat recercetarea în dosar, redistribuind dosarul altor poliţişti şi procurori din DNA, cu ordin direct de a găsi ceva pentru a-l înfunda pe Mazăre, principalul om care îi voia capul fiind preşedintele de atunci, Traian Băsescu. Procurorii au trimis controale la Primăria Constanţa iar oamenii DNA-ului au plecat de acolo cu 2 camioane de hârtii pantru a cerceta şi a găsi ceva, absolut orice! Foarte bine, nimic rău în asta! Numai că tot ei se plângeau că nu au găsit mai nimic iar ordinul era foarte clar! În final, după 3 ani de cercetări, au constituit dosarul , au scris un Rechizitoriu absolut ridicol, de care toţi avocaţii din dosar râdeau literalmente şi au trims dosarul în judecată", relatează Săvulescu la începutul postării. 
  
 El susţine că nu există prejudiciu în dosar şi că nu a fost retrocedat nimic din cee ce ţine de domeniul public îşi prezintă argumentele, demontând acuzaţiile care i se aduc. 
  
 "Am ales să nu mă predau autorităţilor române pentru a-mi ispăşi o pedeapsă nedreaptă şi nemeritată dată de nişte judecători corupţi de sistemul din care fac parte, fără conştiinţă şi plini de ură la adresa unor oameni nevinovaţi!!  NU RECUNOSC SISTEMUL DE JUSTIŢIE  CORUPT DIN ROMÂNIA!!! Am decis să lupt până la capăt  pentru a-mi demonstra nevinovăţia şi pentru a-i demasca pe oamenii servili unui sistem de justiţie bolnav din România! Voi face din acest caz nu numai un caz super-dezbătut la nivel naţional ci şi un caz cunoscut internaţional, pentru a atrage atenţia opiniei publice din ţările civilizate asupra nedreptăţilor, ilegalităţilor şi abuzurilor pe care actualul sistem de justiţie din România le face!", precizează Săvulescu în postare. 
El invocă şi faptul că va face acţiune la CEDO, subliniind însă că "soluţia CEDO va fi insa o chestiune reala care va inchide oricum definitiv problema, dar vazuta in perspectiva catorva ani de acum incolo".

Săvulescu precizează că modul său de viaţă - prezentat de presă ca fiind unul luxos - se basează pe bani câştigaţi legal, în ani de muncă,  iar faptul că în acest dosar nu este obligat la plata niciunei sume arată că nu a câştigat nimic.

 Dragoş Săvulescu, condamnat la cinci ani şi şase luni de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, a fost dat în urmărire în 9 februarie.

Coform site-ul Poliţiei Române, pe numele lui Săvulescu Emi Dragoş există mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 288/2017 din 07.02.2019, emis de către Curtea de Apel Bucuresti – Sectia II Penala.

"Complicitate la savarşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată. Condamnat la 5 ani şi 6 luni închisoare. Se sustrage punerii în aplicare a mandatului de executarea pedepsei închisorii", sunt informaţiile care însoţesc fotografia lui Săvulescu.

În acelaşi dosar, au mai fost condamnaţi fostul primar al Constanţei Radu Mazăre - 9 ani de închisoare, iar Cristian Borcea şi fostul preşedinte al CJ Constanţa Nicuşor Constantinescu la câte 5 ani de închisoare, numărul celor condamnaţi în dosarul retrocedării plajelor fiind de peste 30 de persoane.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: