Fost director al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în conflict de interese

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inpectorii ANI au sesizat procurorii cu privire la săvârşirea infracţiunii de conflict de interese de către Marius Arthur Ursu FOTO Mediafax
Inpectorii ANI au sesizat procurorii cu privire la săvârşirea infracţiunii de conflict de interese de către Marius Arthur Ursu FOTO Mediafax

Marius-Arthur Ursu, fostul director general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală, asta potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

Inspectorii ANI arată într-un comunicat de presă emis luni, că Ursu a semnat cinci acte prin care a numit-o pe soţia sa membru al echipei de proiect „Proprietatea imobiliară - fundament pentru politici naţionale şi europene”. În urma acestui fapt, soţia fostului şef al ANCPI a obţinut venituri de 3.120 de lei.

ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6 din Bucureşti, procurorii urmând să facă verificări cu privire la săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de articolul 301 din Codul Penal.

Inspectorii de integritate precizează că fostul director general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare.

Marius Ursu a fost retras, pe 8 aprilie, din postul de director general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi înlocuit cu Radu Ştefănescu, şef serviciu în instituţie, modificare efectuată prin decizie a premierului Victor Ponta, la propunerea ministrului Dezvoltării, Liviu Dragnea, potrivit Mediafax.

Agenţia funcţionează în subordinea Ministerului Dezvoltării.

În iunie anul 2014, Marius Ursu era numit din nou director general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, la doar trei luni după ce demisionase de la conducerea aceleiaşi instituţii, actul de numire fiind semnat de Ponta, după ce tot Ponta îl revocase de la ANCPI.

În decizia premierului prin care Marius Ursu era reinstalat la şefia ANCPI se arăta că numirea este efectuată la propunerea vicepremierului Liviu Dragnea.

Pe 24 martie 2014, Marius Ursu demisionase de la ANCPI, post pe care îl ocupa de doi ani, iar Ponta semnase decizia de revocare, la cerere, pe 27 martie 2014, atribuţiile de conducere a instituţiei fiind preluate temporar de către directorul general adjunct, Marcel Grigore.

Anterior, Ursu a condus Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş, având sprijinul PSD.

Ursu demisionase de la ANCPI la doar trei zile după ce în Monitorul Oficial era publicată ordonanţa de urgenţă privind reorganizarea noului Guvern, care prevedea, printre altele, că Autoritatea Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară trece din coordonarea secretarului general al Guvernului în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, condus de Liviu Dragnea.

În luna mai 2012, în prima şedină a Guvernului USL, Inspectoratul de stat în Construcţii şi Oficiul pentru Cadastru au fost transferate din gestionarea Ministerului Dezvoltării, condus până atunci de Elena Udrea (din partea PDL) în subordinea Executivului, premierul Victor Ponta afirmând atunci că cele două structuri au fost trecute anterior la minister "mai mult pe criterii personale" decât funcţionale.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite