Fost consilier din Ministerul Dezvoltării Regionale şi fost consilier al lui Sorin  Oprescu, judecat pentru trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ministerul dezvoltarii regionale si turismului

Un fost consilier în MDRP a fost trimis în judecată de DNA pentru că a pretins 25.500 euro de la un om de afaceri după ce a asigurat încheierea unui contract între firma acestuia şi o societate italiană,care trebuia să construiască un parc auto pentru sporturi cu motor,proiect cofinanţat de CJ Mureş.

Procurorii DNA Târgu Mureş au trimis-o în judecată pe Isis Gudrun Rozemarie Olănescu, consilier al unui secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRP), la data săvârşirii faptei, pentru trafic de influenţă.
Rozemarie Olănescu a fost consilier al primarului suspendat al Capitalei Sorin Oprescu, făcând parte din echipa cu care acesta s-a prezentat, în 20 iunie 2008, în prima zi de mandat ca edil şef. Olănescu a fost consilier personal al lui Răzvan Murgeanu, pe când acesta era secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
 

Cine sunt complicii

În acelaşi dosar vor mai fi judecaţi omul de afaceri Remus Benţa pentru complicitate la spălare de bani, în formă continuată (două acte materiale) şi cumpărare de influenţă şi Viorel Pătrana, administrator al unei societăţi comerciale, pentru spălare de bani în formă continuată (două acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (două acte materiale) şi complicitate la trafic de influenţă.

Potrivit rechizitoriului, în 23 august 2011, ca urmare a derulării unei proceduri de achiziţie publică, a fost încheiat un acord contractual între Consiliul Judeţean (CJ) Mureş, în calitate de beneficiar, şi o societate comercială din Italia, în calitate de antreprenor, ce avea ca obiect executarea lucrării „Parc auto pentru sporturi cu motor” Cerghid, jud. Mureş.

Bani pentru traficarea influenţei

Anchetatorii precizează că valoarea proiectului a fost de 58.132.283 de lei, din care finanţare POR (Programul Operaţional Regional) 20.524.152,5 lei, cofinanţare Consiliul Judeţean Mureş 26.521.842 de lei, TVA 11.086.288,17 de lei.
"În acest context, inculpatul Benţa Remus a abordat-o pe inculpata Olănescu Rozemarie Gudrun Isis căreia i-a promis mai multe sume de bani în schimbul traficării influenţei pe lângă reprezentanţii firmei italiene, în scopul determinării acestora să subcontracteze, către societatea primului, lucrările respective. Ca urmare a demersurilor efectuate de inculpata Olănescu Rozemarie Gudrun Isis, reprezentanţii firmei italiene au acceptat ca firma inculpatului Benţa Remus să efectueze lucrările susmenţionate", se precizează în rechizitoriu.

Pentru „ajutorul” acordat omului de afaceri, Isis Gudrun Rozemarie Olănescu a pretins de la acesta suma de 25.500 de euro, mai spun anchetatorii..
"De menţionat este faptul că legătura dintre cei doi inculpaţi anterior menţionaţi a fost facilitată de inculpatul Pătrana Viorel. Acesta din urmă, pentru a disimula provenienţa sumei respective de bani, a încheiat cu firma inculpatului Benţa Remus un contract neştampilat şi nesemnat de părţi, constând în servicii de consultanţă şi traduceri, pretins efectuate de inculpatul Pătrana Viorel, pentru societatea acestuia din urmă", se mai arată în documentul citat.
Potrivit procurorilor, suma de bani, în echivalent în lei, a fost facturată în două tranşe, până în prezent achitându-se efectiv 55.480 de lei.

În cauză s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra unui autoturism ce aparţine fostei consiliere din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului şi asupra unui imobil al lui Remus Benţa. Dosarul va fi judecat de magistraţii Tribunalului Mureş.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite