Forţele pentru Operaţii Speciale româneşti pleacă în Africa, în „vizuina” aripilor sahariene ale ISIS şi Al-Qaida

Forţele pentru Operaţii Speciale româneşti pleacă în Africa, în „vizuina” aripilor sahariene ale ISIS şi Al-Qaida

Militarii de elită ai MApN se vor alătura unei coaliţii formate din 13 state care luptă cu grupările teroriste care acţionează în ţările din Sahel,  Mali, Mauritania, Burkina Faso, Niger şi Chad

Ştiri pe aceeaşi temă

Parlamentul a aprobat, recent, proiectul de hotărâre privind participarea Forţelor pentru Operaţii Speciale (FOS) din Armata României la misiunea antiteroristă multinaţională Task Force Takuba în Sahel, sub conducerea Franţei, începând cu trimestrul al IV-lea al anului 2021. Întrunite în şedinţă comună pe 15 iunie, Comisiile de apărare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat raport favorabil după ce au analizat scrisoarea preşedintelui României pe această temă.
 
Potrivit raportului de aprobare a scrisorii preşedintelui Klaus Iohannis, 50 de militarii români de elită vor participa la misiune, sub conducerea Franţei, iar fondurile necesare pregătirii şi executării acestei misiuni vor fi asigurate din bugetul Ministerului Apărării Naţionale pentru anul 2021.
 
„Participarea Armatei României în cadrul Task Force Takuba va contribui la menţinerea profilului operaţional al acesteia şi va aduce vizibilitate internaţională sporită ţării noastre, alături de beneficii importante cuantificabile politic şi politico-militar, în relaţia cu Franţa”, se arată între altele în raportul celor două comisii, aprobat în unanimitate.
 

În jur de 600 de operatori FOS

Franţa a lansat operaţiunea Barkhane în 2014 pentru a lupta împotriva grupurilor islamiste din ţările din Sahel: Mali, Mauritania, Burkina Faso, Niger şi Chad. În luna martie a acestui an, Franţa şi alte 12 ţări au creat Gruparea de Forţe Takuba, care asigură asistenţă forţelor armate maliene. Concret, la operaţiile în zonă participă în prezent militari de elită din Franţa, Italia, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Germania, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Regatul Unit şi Grecia, iar din octombrie lor li se vor alătura şi militarii români. 
 
Conform unor surse militare, operatorii FOS români vor face parte din forţă de răspuns rapid şi se vor deplasa la intervenţii cu ajutorul unor elicoptere Sikorsky UH-60 Black Hawk aduse în zonă de ţările partenere. Numărul de militari de elită din unitatea multinaţională nu este comunicat, dar se estimează că aceasta ar fi dimensionată la aproximativ 500 de operatori FOS la care se adaugă echipajele de zbor şi personal auxiliar.
 

Şase grupări teroriste îşi fac de cap în zonă

Zona în care vor acţiona şi militarii de elită români este considerată foarte periculoasă pentru că este scena pe care se desfăşoară mai multe grupări teroriste feroce. Este vorba de aripa din Sahara a ISIS (ISIS-GS) şi filiala sahariană a Al-Qaida (JNIM), care deşi nu au doctrine identice colaborează destul de des la nivel tactic. Tot în zonă mai activează şi alte grupări islamiste de o mai mică anvergură precum al-Murabitoun, Ansar al-Dine, Boko Haram sau Frontul Eliberării Macinei. Foarte grav, aceste grupări îşi cresc constant zona geografică de acoperire, punându-şi semnătura pe tot mai multe atentate. 
 
Conform experţilor americani şi britanici în antiterorism, grupările islamice sunt capabile să efectueze atacuri la distanţe mari de locul în care îşi au baza, iar răpirea pentru răscumpărare este principala lor sursă de finanţare. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările