Fiu de magistrat, iertat pentru trafic de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Sprânceană (26 de ani), fiul unei judecătoare din Craiova, prins în flagrant în timp ce vindea haşiş, a scăpat de închisoare graţie unei pedepse de trei ani cu suspendare. Tânărul a fost reţinut în 2007, chiar în momentul în care încerca să vândă droguri contra sumei de 1.000 de euro. Sprânceană adusese stupefiantele tocmai din Maroc.

Fiul magistratului Daniela Sprânceană, de la Judecătoria Craiova, a căzut în plasa procurorilor DIICOT, care i-au organizat un flagrant. Dan Sprânceană, la acel moment proaspăt absolvent al Facultăţii de Drept din Bănie, a fost săltat exact când încerca să-i plaseze 60 de grame de haşiş lui Ilie Bogdan Diţă (24 de ani), un craiovean domiciliat în Bucureşti, absolvent al Institutului de Actorie.

Anchetatorii au stabilit că drogurile fuseseră cumpărate din Maroc de Dan Sprânceană, care le introdusese în ţară prin Vama Cenad, în dimineaţa de 15 august 2007, stupefiantele fiind ascunse de craiovean în lenjeria intimă.

Odată ajuns în Bănie, Sprânceană l-a contactat pe Ilie Bogdan Diţă, care s-a arătat dispus să cumpere drogurile contra sumei de 1.000 de euro. Cei doi s-au întâlnit, dar nu au mai apucat să bată palma, fiind ridicaţi de poliţişti înainte să încheie afacerea. Anchetatorii au testat drogurile găsite asupra lui Sprânceană într-un laborator specializat, confirmându-se faptul că este vorba de haşiş.

Pedeapsă blândă

La 29 august 2007, cei doi au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri şi introducerea în ţară de stupefiante. Două zile mai târziu, Tribunalul Dolj a dispus judecarea în stare de libertate a celor doi tineri pe motiv că nu reprezintă pericol social.
Dan Sprânceană a cerut strămutarea dosarului de la Craiova, solicitarea fiind admisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 3 decembrie 2007.

Instanţa din Bucureşti a dispus judecarea cauzei la Tribunalul Arad. Magistraţii de acolo s-au dovedit mai mult decât toleranţi, cu toate că tânărul Sprânceană adusese drogurile în ţară şi încercase să le vândă, fapte dovedite clar în cadrul flagrantului pregătit de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova .

Instanţa l-a condamnat pe Dan Sprânceană la un an de închisoare pentru trafic de droguri de risc şi alţi trei ani pentru introducere în ţară de droguri de risc fără drept. ­Pedepsele au fost contopite, fiul judecătoarei urmând să execute condamnarea cea mai grea, cea de trei ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi timp de cinci ani. Judecătorii au suspendat însă executarea pedepsei aplicate fiului judecătoarei Sprânceană.

Puşi sub supraveghere

Ilie Bogdan Diţă nu a avut parte de aceeaşi sentinţă blândă ca şi fiul judecătoarei. Tribunalul Arad l-a condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri şi interzicerea unor drepturi pe o perioadă de cinci ani.

Cei doi craioveni, dar şi procurorii au făcut apel la Curtea de Apel Timişoara împotriva sentinţei Tribunalului Arad. Judecătorii bănăţeni au respins apelul lui Sprânceană, considerându-l nefondat, dar le-au admis pe cele declarate de procurori şi Bogdan Diţă.

În mai 2010, Curtea de Apel Timişoara a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate lui Bogdan Diţă de judecătorii arădeni. Tânărul a fost obligat să respecte o serie de condiţii, vreme de şase ani: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune al Tribunalului Dolj, să anunţe schimbările de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, precum şi orice deplasare care depăşeşte opt zile. Şi Dan Sprânceană trebuie să se supună aceloraşi măsuri de supraveghere, tot pe o perioadă de şase ani. 

Aceeaşi faptă, altă pedeapsă

Gabriel Voicu, maseur în cadrul Federaţiei Române de Fotbal, trimis în judecată pentru trafic de heroină, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 15 ani de închisoare.

Voicu a fost prins în flagrant când încerca să vândă un kilogram de droguri unui ofiţer sub acoperire. El a contestat pedeapsa la Curtea de
Apel Bucureşti.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite