Filosoful Mihai Şora: „Ieşiţi din casă dacă vă pasă!” Prezent la protestul din Piaţa Victoriei, scriitorul a fost bruscat de jandarmi: „Mişcă-te mai încolo, moşule”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Şora şi Vlad Voiculescu la protestul din Piaţa Victoriei FOTO Facebook Vlad Voiculescu
Mihai Şora şi Vlad Voiculescu la protestul din Piaţa Victoriei FOTO Facebook Vlad Voiculescu

Filosoful Mihai Şora, în vârstă de 101 ani, a fost prezent la protestul de miercuri din Piaţa Victoriei. Şora a povestit pe Facebook că a fost bruscat de jandarmi, care i-au adresat „Mişcă-te mai încolo, moşule!”. Acesta le-a transmis anterior internauţilor următorul mesaj: „Ieşiţi din casă dacă vă pasă”.

„Dacă un jandarm îmi spune "Mişcă-te mai încolo, moşule!", nu mă supăr: pot înţelege că Jandarmeria română vrea să elibereze cutare metru pătrat din Piaţa Victoriei; nu e cea mai fericită formulă de adresare, dar treacă! (am auzit atâtea, într-o viaţă de om). Însă când 10-15 băieţi (musculoşi, bine hrăniţi şi echipaţi) mă turtesc în pătrăţelul meu, ceva îmi spune că Jandarmeria română este, în clipa de faţă, altceva decât ar trebui să fie”, mărturiseşte scriitorul pe contul său de socializare.

La protest a luat parte şi fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Fostul oficial s-a şi fotografiat cu filosoful Mihai Şora. 

„Dacă vreodată vă simţiţi obosiţi şi vă gândiţi că nu mai are rost... mai gândiţi-vă o dată! Bine. 101 ani. Mihai Şora este aici de fiecare dată când România are nevoie. Acum este nevoie de fiecare dintre noi. De fiecare”, a scris Voiculescu pe contul său de Facebook. 

Jandarm filmat în timp ce folosea spray-ul cu piper pe ascuns

Situaţia a degenerat aseară la protestele din Piaţa Victoriei, protestatarii acuzând forţele de ordine de violenţă. Spre exemplu, un jandarm a fost filmat în timp ce folosea spray-ul cu piper pe ascuns, o femeie fiind ridicată de un echipaj SMURD, aseară, la protestul spontan din Capitală. În imaginile postate pe internet se vede cum un jandarm agită un spray cu piper şi îl foloseşte discret împotriva protestatarilor care se aşezaseră pe carosabil. Femeia care a ajuns la spital a fost stropită cu spray lacrimogen în ochi şi în gură. 

„Demnitate+respect vs gaze lacrimogene. O colegă, voluntar la Platforma #Romania100, culcată la pământ cu gaze lacrimogene şi bruscată, deşi le spusese jandarmilor ca are orteză la genunchi”, scrie Platforma România100 pe Facebook, postând imagini video cu femeia stropită cu lacrimogene. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite