Fereşte-mă, Doamne, de prieteni! Dezinformarea anti-românească capătă proporţii naţionale în Serbia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

În planul relaţiilor bilaterale, în ultimii 20 de ani, mesajele oficialilor de la Bucureşti au reliefat necesitatea dinamizării cooperării cu Serbia la toate nivelurile, dar mai ales în ce priveşte îmbunătăţirea situaţiei minorităţii române din statul vecin.

Analiză realizată de Radu Cupcea*

De partea cealaltă, oficialii de la Belgrad şi-au exprimat în mod deschis interesul în vederea dezvoltării unor proiecte de importanţă regională, din diverse sectoare, cum ar fi sectorul energiei, economia, comerţul, turismul şi transporturile, fără să ia în serios solicitările lipsite de vitalitate din partea părţii române cu privire la protecţia etnicilor români de pe întreg teritoriul Serbiei.

O serie lungă de gesturi anti-româneşti

În pofida declaraţiilor reciproce de prietenie (vedeţi vizita lui Victor Ponta la Belgrad în octombrie 2012 sau întâlnirea lui Aleksandar Vucici cu Klaus Iohannis în martie 2018 la Cotroceni), autorităţile sârbe nu au încetat să acţioneze cu brutalitate asupra comunităţii româneşti din Valea Timocului. În 2010, acestea au anchetat peste 300 de români timoceni. Belgradul a pus permanent piedici Bisericii Ortodoxe Române în Timoc şi a refuzat introducerea de ore în limba română în şcolile din localităţile în care etnicii români sunt majoritari (vezi aici).

Un alt caz revoltător, de tip stalinist, s-a petrecut pe 24 ianuarie 2012 (exact de Ziua Unirii Principatelor române ale Moldovei şi Ţării Româneşti), cu girul partidelor sârbeşti şi indirect al autorităţilor de la Belgrad, care consta în adoptarea „limbii vlahe” ca limbă oficială a românilor/vlahilor din Timoc, cu un aşa-zis „alfabet vlah”, în grafie chirilică, ce numără 35 de caractere, adoptat prin intermediul Consiliului Naţional al Minorităţii Rumâne, după modelul sovietic al „limbii moldoveneşti în grafie chirilică”.

Tacit, prin pasivitate şi incoerenţă, autorităţile de la Bucureşti au fost parte la acest proces intolerabil de deznaţionalizare. O singură dată a reacţionat în mod hotărât partea română, în februarie 2012, atunci când şi-a exprimat opoziţia faţă de deschiderea negocierilor de aderare ale Serbiei la Uniunea Europeană, solicitând garanţii clare privind tratamentul celor peste 200 de mii vorbitori de limba română din sudul Dunării. După ce blocajul a fost depăşit, aproape nimic nu s-a mai întâmplat ulterior, iar legenda conform căreia Serbia şi Marea Neagră ar fi cei mai buni vecini a tot apărut pe buzele politicienilor noştri.

Ultima cărămidă din „zidul sfidării la adresa României”, care a fost aşezată fără nicio remuşcare de autorităţile sârbe, constă în numirea lui Zoran Milošević, un activist antiromân şi transmiţător de fake-uri naţionaliste şi xenofobe, în funţia de preşedinte al Consiliului ştiinţific din cadrul Institutului naţional sârb pentru studii politice, instituţie oficială de la Belgrad.

Despre ce este vorba şi de ce autorităţile de la Bucureşti ar trebui să se simtă ofensate de această numire? În cele ce urmează, încercăm să explicăm semnificaţia acestui gest.

Conspiraţia „Românii şi românizarea sârbilor”

Domnul Milošević este un cunoscut teoretician al conspiraţiei din Serbia, promovând adesea idei cvasistorice antiromâneşti şi răspândind ură faţă de români în publicaţiile şi apariţiile sale publice. Acesta a publicat numeroase articole ce reinterpretează istoria medievală a Ţărilor Române, acuză autorităţile României interbelice de „genocid al popoarelor slave”, „expansionism”, „imperialism”, plus multe alte acuzaţii nefondate şi arhicunoscute publicului de la noi din paginile propagandei sovietice.

Teoria conspiraţionistă de bază pe care marşează autorul sârb, cea conform căreia românii sunt sârbi romanizaţi de Occident, alimentează conţinutul celor două cărţi pe care Milošević le-a publicat în 2017 şi 2018. Prima, intitulată „Anatomia politicii româneşti”, este un volum colectiv coordonat de Milošević, ce conţine o sumă de articole doldora de invenţii cu pretenţii de argumente ştiinţifice. Autorii cărţii reinterpretează evenimente istorice şi se năpustesc tendenţios asupra poporului român reluând tot felul de teme din istorie. Iată câteva titluri din carte:

  • Zoran Milošević - Izvoarele politicii româneşti;
  • Mikhail Borisovich Smolin - Asumări ideologice ale expansionismului messianic al României în al Doilea Război Mondial;
  • Tamara Semyonova Guzenkova - Statutul internaţional şi reclamările politicii externe a României;
  • Vyacheslav Anatolyevich Sodolj, Politica expansionistă a Bisericii Ortodoxe Române pe teritoriul fostelor republici sovietice la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI;
  • Sanja Šuljagić, Anularea identităţii naţionale în peninsula Balcanică în secolul al XIX-lea, cu referire specială la România.


Foto 1: coperta cărţii „Anatomia politicii româneşti”

Pasaport

A doua carte, intitulată „Românii şi românizarea sârbilor”, ar putea fi considerată de-a dreptul scandaloasă, dacă ar fi conţinut măcar câteva idei logice în cuprinsul ei. Întreaga scriitură conţine invenţii desprinse dintr-un delir naţionalist alimentat de propaganda sovietică antiromânească. Autorul nu ezită să apeleze la invenţia stalinistă cu cele două naţiuni – românească şi moldovenească –, ca mai târziu să-şi pună întrebarea „de unde a venit poporul român pe teritoriul slav?”, uitând de teoria „poporului moldovenesc”, folosită de propaganda sovietică din anii ’20 pentru a contesta unirea Basarabiei cu România.


Foto 2: coperta cărţii „Românii şi românizarea sârbilor”

coperta cărţii „Românii şi românizarea sârbilor”

În aparenţă, lucrarea lui Milošević pare o minunată carte de istorie populară, cu toate contradicţiile şi cu tot restul conspiraţiilor din ea. Dar după ce dai peste pasaje care susţin că sub „ingineria de stat a Imperiului Roman, Bisericilor Romano-Catolice şi Protestante, Monarhiei Habsburgice, a Franţei şi Germaniei a fost condiţionată crearea naţiunii române, autorul invocând: 1) schimbarea limbii (conform lui băştinaşilor sârbi de pe teritoriile româneşti li s-a impus o limbă creată dintr-un amestec de sârbă şi latină), 2) trecerea sub tăcere a faptului că în documentele antice şi medievale era scris că locuitorii României şi Moldovei actuale erau daci slavi”, nu mai ai cum să rezişti şi o închizi. Printre cele mai hazlii argumente se numără şi o aşa-zisă trimitere la „versiunea moldovenească a limbii române, care foloseşte şi astăzi alfabetul chirilic” sau faptul că „femeile vlahe au o capacitate deosebită de a româniza bărbaţii”.

În cele din urmă, după cum vom vedea într-un rezumat dintr-un anunţ de lansare a volumului cu pricina, subiectul cărţii semnate Milošević este despre aşa-zisa românizare a sârbilor din zona României actuale din antichitate până în prezent, care s-a încheiat, conform inventatorului, „deoarece astăzi mai există doar aproximativ 19.000 de sârbi în România” (Vezi aici). Totodată, autorul sârb susţine că „în zona actuală a României şi Moldovei, unde locuiau sârbi, iezuiţii i-au transformat în români, iar una dintre modalităţile folosite a fost sistemul de constrângere, unde acei sârbi care nu treceau la români ar fi plătit impozite de 18 ori mai mari. Aplicarea diferitelor măsuri represive şi plata unei taxe atât de mari i-a influenţat pe sârbi să renunţe foarte repede atât la credinţa ortodoxă, cât şi la naţiunea lor” (Asociatia Milos Milojevici). O aberaţie!

Cine este Zoran Milošević?

Zoran Milošević

Pe site-ul Institutului de Studii Politice de la Belgrad, (instituţie de cercetare ştiinţifică aflată sub jurisdicţia Ministerului sârb al Educaţiei şi Ştiinţei), echivalentul institutului nostru de ştiinţe politice din Serbia, acesta este prezentat drept cercetător, doctor în ştiinţe sociologice, membru al Comitetului de redacţie al revistei Politička Revija, autor şi editor a numeroase colecţii tematice de lucrări despre relaţiile internaţionale, publicate de Centar akademske reči, editura unde au apărut şi lucrările controversate despre poporul român. De asemenea, în descrierea cercetătorului fără fotografie de profil pe site-ul institutului, mai aflăm că acesta a publicat în Federaţia Rusă, în special în publicaţiile Academiei Ruse de Ştiinţe şi a Universităţii de Stat Bryansk. Totodată, site-urile unde cercetătorul sârb îşi publică şi promovează articolele conspiraţioniste antiromâneşti îl dau drept profesor titular de sociologie teoretică, precum şi director al Centrului pentru Cuvinte Academice (www.carsa.rs).


Foto 3: Zoran Milošević, sursa: rts.rs

Zoran Milošević

Întraga carieră a noului preşedinte al Consiliului ştiinţific din instituţia publică sârbă însumează aproximativ 40 de monografii şi colecţii de lucrări, printre altele despre problemele sociologiei politice, sociologiei religiei, integrării şi problemelor identitare.

Ce urmăreşte Milošević prin campania sa de falsificare a istoriei românilor?

Într-o regiune cu cea mai mare densitate de etnii pe kilometrul pătrat, cu gânduri revanşarde ascunse în mintea majorităţii liderilor politici, cu multă corupţie şi cu un balans între Est şi Vest specific fiecărei entităţi statale, Serbia joacă la mai multe capete şi hrăneşte agresiunea unor astfel de naţionalişti şi ire­den­tişti, în speranţa că aceştia vor anunţa dorinţele Belgradului fără ca autorităţile să fie trase la răspundere. Aşa explicăm faptul că într-o instituţie cum este Institutul de Studii Politice de la Belgrad vom identifica cercetători decenţi, dar şi scandalagii de teapa acestui Milošević.  

Politica autorităţilor sârbe cu privire la comunitatea românească din Valea Timocului este de a o destructura şi asimila total în cele din urmă. Acţiunile operate de personaje ca Zoran Milošević, cum scria şi Slavoljub Gacović în lucrarea „De la sârbii românizaţi la limba vlahă. Despre originea şi patria, migraţiile, sârbizarea şi asimilarea, limba maternă şi recensămintele românilor (vlahilor) din Serbia răsăriteană”, urmăresc de fapt inventarea unui nou popor şi inventarea unei noi etnogeneze a vlahilor din Serbia estică, care există însă în această formă în Balcani şi de dinaintea sosirii romanilor. Miza este falsificarea istoriei românilor, discreditarea României ca patrie mamă, alimentarea naţionaliştilor sârbi cu teorii bazate pe presupuneri nefondate care nu pot fi considerate dovezi, dar care pot servi drept motive pentru dispute etnice, folosind cele două pâr­ghii imbatabile în acest scop: falsificarea şi destabilizarea.

Serbia – prieten sau ne-prieten în Balcani?

Din păcate, decidenţii de la Bucureşti nu găsesc niciodată momentul să intre în substanţa acestei probleme şi să o combată cu numeroasele instrumente diplomatice aflate la îndemână. Noi ne prefacem că situaţia este stabilă, iar oficialii sârbi se prefac, aşa cum ştiu ei mai bine, că ne sunt prieteni. Realitatea este alta. Situaţia românilor timoceni este foarte gravă, iar oficialii – cei mai mulţi - şi o mare parte din cercetătorii sârbi nu ne sunt prieteni.

*Radu Cupcea este cercetător la Institutul de Ştiinţe Politcie şi Relaţii internaţionale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu” şi doctorand al Universităţii din Bucureşti.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite